De ce ne place să comparăm?

În timp am observat că nouă, oamenilor ne place să comparăm situaţia X cu situaţia Y şi omul X cu omul Y. Ceea ce am observat este că în general se compară defectele, sau acele însuşiri care sunt considerate de către unii ca fiind defecte. Eu una  nu cred însă în defecte, ele nu există atâta timp cât nu le construim noi, cât nu le lăsăm să capete această valoare în noi înşine. Cum aş putea spune că sunt urâtă când nu mă consider aşa? Cum să spun că ea este mai frumoasă decât mine când fiecare om în parte are frumuseţea lui? Cum să spun că ochii ei sunt mai frumoşi pentru că sunt negrii, pe când ai mei sunt verzi? Cum să fac o astfel de comparaţie, când e de la sine înţeles că sunt două culori diferite?

Cum ar fi dacă am reuşi să vedem în acelaşi timp per ansamblu dar şi în detaliu? Cum ar fi să nu ne mai ghidăm după aparenţe? În primul rând cred că aceste comparaţii pleacă din noi, şi mă refer la acea oglindă care ne arată în alţii ceea ce de fapt ne este greu să vedem în noi. Nu cred că pot să afirm că un soi de flori miroase mai frumoas decât un altul, pentru că e vorba de un miros specific, fiecare e special în felul lui, fiecare are acel ceva. Oricum, tot noi suntem cei care am “creat” comparaţiile, pare a fi un mecanism de apărare, o metodă de a ne ascunde adevăratul eu, de a ne ascunde vulnerabilităţile. Din punctul meu de vedere şi bârfa este o formă de comparaţie. De ce să-i spun omului de lângă mine că este mai bun sau mai puţin bun decât cel de dinaintea lui ? De ce să arunc amărăciune peste cineva nefăcând altceva decât să arunc vorbe goale în vânt?

La fel există şi comparaţiile între generaţii, care de cele mai multe ori mi se par “imposibile”. Cum să compari situaţii diferite, popoare diferite, culturi diferite, epoci diferite, perioade de timp diferite? Cum să mă compar eu cu mama care ea a trecut prin alte situaţii, printr-o altă etapă (diferită de cea actuală) când ea vede lucrurile actuale cu alţi ochi (pentru că are alţi ochi). E ca şi cum aş compara gustul unei portocale cu gustul unui măr…

Am avut şi eu o perioadă în care mă comparam… sunt mai bună decât x, sunt mai slabă decât y…aveam, se pare, nevoie de anumite confirmări, şi până să-mi dau seama de acest lucru, a trecut ceva vreme. Ce e drept nu m-au ajutat prea mult acele confirmări, doar mi-au mângâiat puţin orgoliul meu rebel. Mă minunez în fiecare zi de el (orgoliul) de câte faţete poate să aibă…ne schimbă reacţiile în funcţie de situaţie...iar atunci cand ajung sa-i pronunt numele alături de o "suavă" înjurătură ..." e nasol...sunt la limita de jos, mă agăţ de un simplu fir făcut de un păianjen...