Crazy friday

M-am obişnuit cu ieşiri în oraş şi cu muzică bună. Ieri, după o zi de muncă, m-au aşteptat două cântări pe care nu le puteam rata. Prima parte a serii a fost, again, "Spectacol muzical în trei acte" cu Emil Kindlein susţinut la Librăria Cartea de Nisip. Un spectacol care mă uimeşte de fiecare dată, în mod special prin faptul că mereu este adăugat ceva inedit şi nou. Nu contează numărul de spectatori, nu contează că începe la ora 19, dacă se cântă, atunci se cântă şi punct. În plus se mai presară totul cu o poantă bună şi seara este reuşită. Azi m-am trezit în cap cu piesa "licurici, gâze mici...pui de stele prin urzici..."

A doua parte a serii a fost puţin mai nebună deoarece a însemnat El Che Club, tequila, prieteni, Sergio Santos şi off course, Hasta Siempre Comandante. Odată cu plecarea lui Sergio Santos, o să-mi lipsească serile de vineri din El Che când ascultam live şi într-o interpretare aparte Hasta Siempre Comandante, una din piesele mele de suflet. O să aştept altceva care să mă uimească şi să mă scoată din casă indiferent de temperatura de afară şi de oboseala acumulată în timpul săptămânii.

Sunt totuşi câteva lucruri care reuşesc de fiecare dată să mă uimească într-un club. Unul dintre ele ar fi faptul că nu înţeleg unde sunt părinţii tinerilor de 15, 16 ani care beau bere într-un ritm nebun până la o oră târzie. Partea a doua ar fi că nu înţeleg de ce atunci când un grup de femei iasă singure în oraş pur şi simplu pentru a se simţi bine, bărbaţii din jur implică "agăţatul". Ieşitul seara în oraş nu trebuie să se finalizeze cu asta. Oameni buni, nu toţi în jur gândesc aşa. Mai există printre noi şi persoane care interpretează altfel lucrurile. Persoane care se apropie de felul nostru de a fi, persoane cărora le place să iasă ocazional în oraş însoţiţi de prieteni sau chiar singuri. Chiar dacă suntem singuri, se întamplă asta pentru că vrem, nu pentru că suntem handicapaţi mintali şi adică nu suntem în stare să lipim pe cineva pe lângă noi, şi să-l cărăm permanent, ca pe-o remorcă, prin cluburi.

Atunci când ies în oraş eu cu mine, cu Mira şi cu alte prietene, după un anumit număr de shot-uri, încep să am probleme cu Mira, cea mai rebelă dintre noi trei, care începe să aibe o problemă cu telefonul şi cu mesajele. Of, dar asta este o altă problemă, una mai adâncă de care trebuie să scăpăm cât mai repede pentru că dimineaţa este horror, ceva de genul "who let the dogs out..."