Cu bune, cu rele, aproape te-ai dus...

Fuse, fuse și se duse...dragă 2021, încă puțin si ne luăm rămas bun. Ai adunat, cum ai putut, timp de 12 luni, momente frumoase sau mai puțin frumoase, momente ușoare dar si foarte grele, momente care îmi vor rămâne frumoase amintiri, dar și lecții importante. De obicei am gânduri de sfârsit de an , acum însă nu prea pot spune asta :)

Cu toată această stare anapoda simt nevoia să spun mulțumesc că am trecut peste acest an. Mulțumesc oamenilor care au apărut în viața mea, oameni pe care mă bazez în continuare, dar și celor care au plecat grăbiți. Mulțumesc oamenilor care mi-au fost alături mereu, dar și celor care nu au fost acolo, mulțumesc pentru reușite, mulțumesc pentru ce am, mulțumesc, plină de recunoștință, pentru că, încă un an, mi-am avut familia alături. 

Mă gândesc la 2021 ca la anul în care am trăit totul la maximum. Am avut parte de experiențe noi, mi-am luat panică după panică, am învățat o mulțime de lecții, nu am reușit să-mi îndeplinesc o mulțime de dorințe, stau cu biletele cumpărate cu 2 ani in urmă si astept evenimentele, dar cu toate acestea, am fost de mare ajutor celor dragi.

Binecuvântările pe care le-am primit nu sunt deloc puține. În 2021 am reușit să mă cunosc și mai bine, să mă prețuiesc și mai mult, dar, mai ales, să prețuiesc mai mult tot ce am. Să realizez a nu stiu câta oară că sunt puternică și să realizez că totul se poate transforma în scrum într-o clipită.

Pentru anul care vine imi doresc, in primul rand, sănătate, pentru a putea face în continuare lucruri frumoase pentru mine și pentru cei din jur. Îmi doresc să am răspunsuri la toate întrebările, îmi doresc oportunități noi, îmi doresc familia sănătoasă, îmi doresc să primesc lucrurile de care am nevoie cu adevărat. Îmi doresc să pot oferi. Îmi doresc în sfârsit să fiu cea mai bună versiune a mea.

Să știti că pentru voi am cele mai frumoase ganduri pentru anul care vine. Vă doresc un 2022 frumos, cu reușite, cu sănătate, cu bucurii și cu tot ceea ce vă doriti voi. Să fiți buni, să fiți îngăduitori, să fiți darnici și să fiți recunoscători în fiecare clipă pentru ce sunteți și pentru ce aveți. Nu uitați de lucrurile micuțe, care aduc o fericire mare, acelea contează cu adevărat. Nu mai visați doar cai verzi pe pereți, ancorați-vă mai mult în realitate :)

Etichetele din mintea noastră

Uneori, e ca și cum am umbla cu un set de etichete autocolante la noi. Cum vedem pe cineva, cum ne grăbim cu mâna la buzunar, scoatem rola de etichete autocolante, alegem eticheta, scriem ceva pe ea și o lipim pe om. Și psihologic vorbind, e destul de normal să facem asta. Dar, de ce facem asta?

Din nevoia de atenţie: acele persoane care au despre sine o părere exgerat de bună, la limita narcisismului, care consideră că au vieţi perfecte şi de nezdruncinat sunt acelea care apelează cel mai probabil la stereotipuri în primul rând pentru a capta atenţia prin nuanţarea diferenţei dintre ei, cei perfecţi şi restul, care nu sunt atât de speciali. Acest fapt trădează, de asemenea, o lipsă de empatie ori compasiune faţă de cei din jur, de la care aşteaptă la fel de multă „perfecţiune' ca de la ei înşişi.

Daca vorbim despre sentimentul de invidie sa stiti ca există două tipuri deinvidie, una benignă, care te motivează să performezi personal și profesional din ce în ce mai bine şi una malignă, care este de-a dreptul autoblocantă şi găunoasă succesului tău. Acele persoane care aleg să ţintească mereu în minusurile unei alte persoane, fără să observe și punctele pozitive este foarte probabil să aibă un sentiment de încredere destul de scăzut, deşi la suprafaţă îţi pot lăsa impresia unor persoane prefect în acord cu ele. Astfel, aleg să saboteze relaţii ori conversaţii şi să-i inducă celuilalt un sentiment de inferioritate cu care el însuşi nu este împăcat.

Mai exista si sentimente de slabă încredere în sine: acele persoane care etichetează cu uşurinţă sunt acelea care reuşesc cel mai greu să creeze relaţii autentice, să-l observe pe celălalt şi să înţeleagă motivele unor alegeri personale şi nu numai: fie că vorbim de orientare sexuală, preferinţe culinare, greutate sau culoarea pielii. Adesea, aceste persoane simt că aplicând anumite etichete îşi diminuează propriile deficite, se simt mai „grozavi' pentru că sunt „în regulă', „normali', „acceptabili social', „frumoşi', „ deştepţi', „în rândul lumii'.

Uşurinţa aplicării acestora: atunci când generalizăm, creierul nostru depune foarte puţin efort în a percepe diferenţe, situaţii noi sau soluţii diferite. Este forma cea mai uşoară prin care putem percepe lumea, dar nu şi cea mai corectă. Generalizările şi prejudecăţile ne ajută să ne ferim de posibile pericole care pot apărea şi pentru soluţionarea cărora ar fi necesar să gândim diferit, să privim din alte perspective, lucru care ne poate lua din energie şi timp. Din păcate, aceste informaţii negative cu privire la anumite grupuri sociale sau indivizi care aleg sau nu să fie „diferiţi' decât noi ne periclitează cunoaşterea şi contactul real cu aceste persoane.

Nu e ușor să citești fraze dure și neadevărate, însă mi-am dat seama că fiecare dintre noi, fie că este vorba despre vecini, prieteni, familie, oameni de pe stradă, picăm în această capcană, judecăm, fără să cumpănim dacă rănim, oamenii cu care interferăm. Pe lângă faptul că lipim etichete pe frunțile oamenilor, ne adaptăm și comportamentul și reacțiile în funcție de aceste etichete. Dar asta nu înseamnă că tot ce gândim și ce credem despre o persoană este adevărat.

Doar omul e prost, fenomenal de prost. Adică, deşi nu e prost deloc, e, în schimb, atât de nerecunoscător că, dacă ai căuta, tot n-ai găsi pe cineva mai rău decât el.

                                         Dostoievski în Însemnări din subterană, VII

Faith and me

Câinii sunt niște animale de companie foarte drăguțe, inteligente și loiale. Se spune că ei sunt singurele ființe de pe pământ care ne iubesc pe noi mai mult decât se iubesc pe sine. Studiile ștințifice dovedesc că câinii sunt pe primul loc în topul animalelor care înțeleg comunicarea umană.

Aceștia se atașează ușor de oameni și pot fi la fel de ușor dresați, pentru că ei înțeleg din priviri ceea ce vrei să le zici sau ce gândești în acel moment. Nu degeaba se spune că, câinele este cel mai bun prieten al omului și, pe bună dreptate; el nu te va părăsi niciodată, atâta timp cât îi oferi atenție, grijă și iubire. Un câine nu te va trăda niciodată, așa cum spune și Alexander Pope: “Istoria e plină de câini fideli și mai puțin de prieteni fideli. “

A trecut exact o saptamana de cand mi-am luat iarasi panica in ceea ce o priveste pe Faith. De aceasta data insa am stiut la cine sa apelez si in mainile cui sa incredinez viata celui mai bun prieten al meu, Faith. Mie imi pasa, nu as putea sta cu mainile in san si sa vad ca Faith are o problema. De aceasta data problema a fost majora, eu am fost in necunostinta de cauza cateva zile si nu pot decat sa ii multumesc  lui Lucian Fodor pentru asta. Ca Faith sa fie bine eu trebuie sa fiu pe picioare si sa o ajut sa treaca peste.

Faith a facut un AVC si a fost in coma indusa pentru 24 de ore...panica si negru in fata ochilor, apoi am vazut-o pe Faith intreaga si pe Dl. Dr. Lucian care mi-a spus ca este ok, a trecut peste cu bine. Acesta a fost un moment la care nu vreau sa ma gandesc prea mult, vreau sa vad doar partea buna si ca Faith este in continuare langa mine. Nu sunt in masura sa scriu detalii despre ceea ce s-a intamplat cu Faith si sa ofer explicatii, meseria mea este alta, ma rezum doar la recunostinta si respect.

Stiu ca toti iubitorii de animale le doresc binele si ii vor cat mai mult timp langa ei, dar, mai stiu si ca exista oameni care renunta usor atunci cand apare o problema. Nu renuntati dragilor, nu renuntati niciodata, exact asa cum nu vi-ar placea sa se renunte nici la voi. Viata este facute din suisuri si coborasuri, dar datoria noastra este sa luptam pana la capat.

Eu una nu am decat cuvinte de multumire si respect fata de cei care se lupta si pentru necuvantatoare, oameni care fac totul pentru a le fi si lor bine, oameni pentru care nu conteaza ora la care ii suni si orele in care sunt dispusi sa aiba grija de sufletele care le ajung in maini.

O sa stiu intotdeauna catre cine sa ma indrept cand va fi vorba de Faith si pe cine sa ma bazez atunci cand va fi vorba de binele ei, cu toata increderea voi apela de fiecare data la Happy PetTimisoara, recunostinta si respectul pe care il simt nu se pot exprima prin cuvinte.

Câinii sunt oamenii mei preferați. – Richard Anderson 🙂

Spectacolul naturii

A venit toamna, poate cel mai colorat și mai bogat anotimp al anului. Dacă nu ai reușit să pleci în concediu în această vară, acum este momentul să o faci. Toamna, România îți oferă peisaje minunate, dacă îi străbați munții. Când întâlnesti un râu în cale, ia-o la pas printre copaci și ascultă susurul apei când trece peste pietre...Există o mulțime de destinații pentru un concediu sau doar câteva zile de petrecut in România toamna, tu poți alege ceea ce îți încantă cel mai tare sufletul și mintea, vei veni relaxat, crede-mă...

Dacă ai noroc și prinzi câteva zile cu soare blând în care poți să faci un traseu (fiecare după experiență și antrenament) păi, atunci profită la maxim! Cu mare drag am vizitat zilele trecute poalele Retezatului. O minunăție! Luna octombrie, uneori destul de capricioasă, cu ploi multe, alteori și cu zăpadă, oferă unul dintre cele mai frumoase spectacole de culoare în natură! Este acel moment în care e musai să dai o fugă până la munte și să te bucuri de peisajele ce-ți vor încânta cu siguranță sufletul și-ți vor relaxa mintea!

Diminețile la munte mă lasă de multe ori fără cuvinte! Sunt momentele acelea în care primele raze de soare se împletesc cu norii căzuți peste vale și încălzesc ușor întreaga zonă…un peisaj de care nu ai cum să te saturi! E clar! Oriunde privești în jur ești înconjurat de frumusețe și de un mix de culori unice. O drumeție prin pădure toamna nu înseamnă numai aer curat și răcoros, ci și peisaje superbe. Razele calde ale soarelui pătrund mai ușor printre ramuri și luminează pânzele de păianjen, iar frunzele copacilor care zboară în vânt oferă un adevărat spectacol al culorilor.

Zilele de toamnă au acea aură de liniște, de parcă timpul încetinește și te lasă să te bucuri în tihnă de natură și de frumusețile ei. Totul te îndeamnă la odihnă și recreere. Punct și de la capăt cu forțe proaspete :)

Niciodată prea departe, niciodată prea târziu

Ar trebui să știm cu toții că fiecare schimbare începe cu noi. Doar prin puterea exemplului îi putem influența și pe alții astfel încât, în cele din urmă, efortul va fi comun, iar rezultatele pe măsură. Susținem exemplele pozitive, atunci când părinții, educatorii sau profesorii transmit obiceiuri bune copiilor, căci cei mici imită și preiau informațiile, dar mai ales dorința de a face lucruri bune.

Am putea să ne imaginăm omenirea care tocmai pășeste spre sfârșitul anului 2021 asemenea unui om stând cu mâinile sub cap și privind resemnat spre un cer de unde așteaptă să vină ori un Mântuitor atotputernic ori o armată de extratereștri capabili să rezolve marile probleme cu care se confruntă planeta și care par să nu poată fi rezolvate la nivelul nostru. Ce facem, când nu mai suportăm condiția umană? Ne dezumanizăm.

Globalizare, poluare, războaie, pandemie, rasism, migrație, educație, medicină, economie... În încercările noastre, mai mult sau mai puțin inspirate, timpul nu ne era aliat. Dar ne lăsa să-l traversăm ca pe o ață subțire, noi străduindu-ne să ne păstrăm un echilibru precar și să rămânem totuși în picioare. Doar că, la un moment dat, uite ca a apărut un virus și ca un dinte ascuțit a tăiat ața timpului, așa că ne-am rostogolit cu toții într-o prăpastie unde timpul se oprise în loc și unde întrebarea existențială „Ce se va întâmpla cu viața mea?“ a căpătat o însemnătate profetică.

Cu greu încercam să ne-adunăm de pe jos. Ne unea un refuz al morții, ne dezbina o înțelegere a vieții… De la Dumnezeu pauză, nicio știre!

Primiserăm în dar un prezent continuu cu care nu știam ce să facem. Nostalgicii plângeau după un trecut care se descotorosise de noi (așa cum șarpele își leapădă pielea învechită). Futurologii ne avertizau că ne aflăm pe marginea unei prăpăstii, în punctul în care Pământul, sătul de inconștiența noastră, anula forța cu care ne ținuse până acum la piept, forța gravitațională. Și vom „cădea în sus“, într-un spațiu fără niciun punct de sprijin, în care vom dispărea ca specie. Au fost și voci mai blânde, care anunțau doar supremația algoritmilor non-conștienți și decuplarea inteligenței de conștiință – o durere mai puțin cunoscută.

Se tot spune că punctul de dezordine maximă este punctul care are cea mai mare forță de a ne împinge către ordine. Dar, cu o condiție: să prefigurăm un sens, să avem și noi o viziune. Acum cred că suntem exact la momentul potrivit. Doar că momentele potrivite ascund totdeauna și capcane, pentru că locurile din primul rând (la spectacolul vieții) sunt puține și nu există niciun plasator care să te aleagă și să te conducă la locul tău. Tu trebuie să alegi viața! Și poți să o faci așa cum ai făcut-o până acum (și să ajungi mereu în punctul în care ești acum) sau poți să alegi să faci o schimbare. Cea mai mare schimbare se produce atunci când renunți la a face ceea ce știi și alegi să te conectezi la „prezentul continuu“ în care ești și care reprezintă „spațiul tuturor posibilităților“. Conectarea la Tot îți conferă și ție puterea lui. Asta implică însă conștientizarea faptului că suntem interconectați la un nivel profund cu tot ce este în jurul nostru și că suntem responsabili fiecare în parte de direcția în care se îndreaptă lucrurile. Și ce poate fi mai îmbucurător, decât să știi că poți să faci și tu ceva pentru ca schimbarea în bine să aibă loc?

Numai că și aici există o capcană: de multe ori, există tendința de a face modificări în jurul nostru, pentru a obține o stare de confort tranzitorie, care ne-ar ajuta să mergem mai departe. Și mergem mai departe… doar că ajungem în același loc. Adevărata schimbare începe din interior, iar asta înseamnă muncă cu noi înșine. Nu există o metodă universală, un șablon sau un om care să ne arate calea. Suntem diferiți, luminăm diferit și asta îi conferă curcubeului măreția.Dacă vrei să ajungi într-un loc, acela trebuie să fie un loc pe care să-l știi, altfel n-ai nicio șansă să-l găsești!

Creierul este, în mare parte, un produs al trecutului. A fost configurat și modelat pentru a deveni o înregistrare vie a tot ce am învățat și experimentat. Din punct de vedere neuroștiințific, învățarea se produce atunci când neuronii se activează, formând mii de conexiuni sinaptice. Experiențele nu doar că amplifică conexiunile neuronale, ci creează totodată și emoții. 

S-ar părea că lumea nu funcționează după cunoscutele legi newtoniene. Existăm într-o supă cosmică, într-un câmp cuantic al tuturor posibilităților. Câmpul cuantic este un câmp invizibil de energie și informație, care există dincolo de spațiu și timp, nu are nici o componentă fizică sau materială și nu poate fi perceput prin intermediul simțurilor.Când trăiești în momentul prezent, în câmpul cuantic există infinite posibilități, dar numai sub formă de frecvențe electromagnetice. Îmbinând o intenție clară cu emoții superioare, eliberăm în cadrul câmpului cuantic o „semnătură“ electromagnetică complet nouă. Atunci când există o concordanță vibrațională între energia noastră și energia acelui potențial electromagnetic, vom atrage din ce în ce mai mult o anumită experiență către noi. Deci, pentru a crea un viitor nou, o persoană trebuie să unească o intenție clară (creierul coerent) cu o emoție superioară (inima coerentă).

Coerența inimă-creier mi se pare a fi „instrumentul la purtător“ cu care ne putem ajuta, acum și aici, pentru a ne continua viața. Cu efort și intenție, putem produce o semnătură electromagnetică coerentă. Și dacă, în această supă cuantică, fiecare dintre noi ar putea manifesta emoții superioare de pace, înțelegere, compasiune, bunătate și iubire, am putea trăi un sentiment de integralitate și conexiune, în loc să resimțim separarea și izolarea. Este nevoie și de o viziune coerentă asupra acestei vieți, în care nu ne putem salva singuri. Pentru că viitorul omenirii nu se bazează pe o singură persoană, pe un lider sau pe un Jesus Christ Superatar care să ne arate calea. E nevoie de evoluția unei noi conștiințe colective, deoarece, prin recunoașterea și aplicarea interconectării conștiinței umane, putem schimba cursul istoriei. Putem activa conștient capacitatea înnăscută a ființelor umane de a oferi, de a avea grijă unii de alții, de a iubi. Da, cel mai simplu: de a iubi. Pentru că îmi place cum spune Romain Gary: „Iubirea este singura bogăție care crește odată cu risipa. Cu cât dai mai mult, cu atât îți rămâne mai mult!“ 

Cat de simpla e impacarea cu tine insuti?

Stim cu totii (teoretic) ca lipsa de autoapreciere vine din judecata sinelui fals, cladit in timp pe conditionari si pe ideea eronata ca acesta trebuie neaparat sa vina din exterior. Dar cum poate o lume duala, caracterizata de relativitate si subiectivitate sa ne dea noua un verdict unanim? Este imposibil. Fiecare persoana cu care intram in contact are despre noi propria viziune determinata de propriile filtre mentale, valabila intr-un anumit context. Si atunci, unde trebuie construit acest respect de sine? Simplu: in interiorul nostru, fara a mai avea nevoie, la tot pasul, de incurajari, confirmari si validari a ceea ce suntem. In principiu, construirea stimei de sine nu este un lucru greu ci unul absolut normal si natural. Insa, de-a lungul anilor, traind in societate, ne-am indepartat atat de mult de noi insine si de adevarata noastra natura incat, la momentul de fata, pare o munca destul de dificila. Sa ne amintim insa ca rezultatul nu este imposibil si ca, in realitate, se afla la indemana oricui.

Modestia construita pe lipsa de respect fata de propria persoana este o falsa modestie. Este mai mult un enunt al autodesconsiderarii. Un strigat al autodeprecierii care la nivel subtil cere intr-un fel ajutor si indrumare pentru a iesi din aceasta pozitie spre una mai luminoasa. Modestia care are la baza respectul fata de propria persoana, in schimb, este una autentica. Aceasta apare in mod natural odata cu re-capatarea stimei de sine. Apare natural pentru ca atunci cand invatam sa credem in noi, sa ne iubim si sa ne apreciem nu mai avem nevoie de confirmari si validari dinafara. De aceea apare modestia, acea stare in care stim cine suntem. Acest lucru ne este suficient si nu mai cautam sa il etalam. Atunci cand este nevoie, ne folosim propriile abilitati in serviciul nostru si al celorlalti, dar fara a astepta o cununa de lauri, in schimb.

Cand ne bazam respectul de sine exclusiv pe opinii venite din exterior, nu il putem pastra in mod constant. Acesta fluctueaza, cade si se ridica, apare si dispare in functie de conditiile si validarile mediului exterior care fluctueaza si el, fiind supus unei permanente stari de subiectivitate. Avem de fiecare data impresia ca am construit un castel, devenim mandri de propria persoana si de propriile realizari iar peste un timp, ne trezim ca revenim la o „cocioaba” pentru ca, din divese motive, validarea exterioara cade sau se estompeaza.

Stagnand intr-o stare de permanenta dezaprobare in ceea ce priveste propria persoana, nu suntem de ajutor nimanui. Nici noua insine nici celor din jur. Nu are sens sa ne plafonam. Oricat ne-am dori sa nu fie asa, actiunile noastre nu vor fi niciodata complet dezinteresate si nu vor veni dintr-un altruism autentic pentru ca, undeva in adancul nostru, vor fi intotdeauna insotite de teama si vor cauta in permanenta o rasplata, fie si la nivel verbal sau de gesturi, care sa vina din exterior si sa umple un gol automentinut.

Atunci cand ne recunoastem propria valoare, in mod sincer si fara a cauta sa o etalam inafara mai mult decat este nevoie, devenim o lumina pentru persoanele cu care ne intersectam pasii de-a lungul existentei noastre. Radiem incredere, radiem iubire, radiem ceea ce suntem. Este, defapt, impropriu sa spunem ca ne construim stima de sine, pentru ca, in realitate, nu facem altceva decat sa ne re-descoperim, sa ne reapropiem de noi insine, de adevarata noastra natura si sa o recunoastem. Dar trebuie sa o recunoastem cu adevarat, nu doar cu jumatate de voce, nu cu sufletul indoit ci cu credinta si deschidere.

Asa cum este normal sa pierdem respectul de sine atunci cand pierdem contactul cu sinele nostru interior. Atunci cand devenim membri robotizati ai unei societati bazate pe valori artificiale in contextul careia ceea ce suntem nu este pus in valoare, in care simtim necesitatea de a ne transforma in mod fortat doar pentru a supravietui, existenta si starea de a FI capata in cel mai bun caz, un rol secundar. Este normal sa intram intr-o zona de debusolare atunci cand in sinea noastra simtim care sunt adevaratele noastre valori dar parem a fi blocati la tot pasul in a le exprima si a le pune in aplicare. Este normal sa ajungem sa nici nu mai auzim vocea valorilor noastre profunde atunci cand, in viata de zi cu zi, marea de ganduri derivate din temerile, limitele si ingijorarile sinelui fals atasat societatii vorbeste in continuu construind un dialog interior interminabil. Lipsa sau pierderea respectului de sine si falsa idee ca daca incepem sa apreciem propria noastra persoana inseamna sa cadem intr-un act de lauda egoista sunt efectele incercarii oarecum fortate a omului de a se adapta unei societati care s-a indepartat extrem de mult de esenta Divina a Creatiei si a naturii umane. Totodata, desi acest efect nu ne poate fi imputat, avem resursele interioare de a ne trezi, de a ne deschide catre o noua constiinta si, pornind de la propria schimbare, sa contribuim la crearea unei noi paradigme. Ramanand in aceasta zona, nu facem decat sa perpetuam acest spatiu artificial al autodeprecierii si al valorilor false. Iesind din aceasta zona, incepem sa radiem lumina, o lumina ce se extinde catre semenii nostri care pot incepe si ei sa se deschida catre un alt orizont.

Asadar, respectul si iubirea de sine sunt importante si intrinseci naturii umane. Cum sa il reconstruiesti in interiorul tau de o maniera durabila? Incepe sa te cunosti, sa te re-cunosti si sa te re-descoperi. Pune sub semnul intrebarii realitatea ce ti-a fost servita pana acum si filtreaz-o cu masura, prin sita sinelui tau profund. Reevalueaza-ti propriile convingeri si incearca, pe cat posibil, sa le inlocuiesti pe acelea care te limiteaza. Mediteaza, opreste de cate ori poti fluxul dialogului interior si schimba natura acestui dialog atunci cand el apare, transforma-l in ganduri pozitive si in pensula a frumosului pe cerul sufletului tau. Poate parea fortat la inceput, insa cu timpul devine natural pentru ca sinapsele care pana acum sustineau afirmatiile tale negative, incep in felul acesta sa slabeasca si sa faca loc altora, ce vor fi baza pentru conturarea frumosului. Apropie-te de tine, exprima ceea ce simti ca este adevarat, lasa propriul potential sa iasa la lumina, iubeste-l, respecta-l si lasa-l sa lucreze in serviciul propriu si al celorlalti. Inlocuieste supravietuirea cu dorinta de a FI, de a exista, de a trai.

Trage aer adanc in piept si zambeste-ti, pentru ca zambindu-ti, zambesti lumii si universului intreg!

Personalitate autentica

Cercul asta vicios in care ne invartim cu totii, in care amanam sa stam de vorba cu noi insine, pe pretex ca…o vom face alta data, m-a prins si pe mine. Unii dintre noi ajungem sa intelegem ca atata timp cat ne vom amana pe sine, in avantajul altora , nu vom gasi fericirea. Ah!! Fericirea asta!

Din pacate asa am fost invatati. Ca fericirea este o destinatie, un noroc, destin…si ca ea, fericirea, nu prea depinde de noi insine.

Din fericire, insa, ajungem la maturitate, cand discernamantul isi face loc si putem intelege si mai ales accepta ca fericirea nu este nicidecum un noroc, ci dimpotriva ..doar rezultatul unui proces organizat de gandire.

Am avut parte de surpriza frumoasa, sa observ ca suntem atat de multi, cei care am nimerit in nefericire din cauze mai mult sau mai putin obiective/subiective, dar care asemeni mie au cautat, au gasit si incearca sa pastreze si, mai mult decat atat sa dezvolte ceea ce au gasit…de fapt au REgasit fericirea. Au regasit calea, pe care parintii (involuntar), rudele sau societatea ne-au invatat sa o ingropam, prin crearea de nevoi neautentice. Si cand zic nevoie, ma gandesc ca pentru a exista o nevoie trebuie sa existe o lipsa…deci ei creeaza vidul, oferind apoi solutia umplerii lui.

Pentru a fi tu, trebuie doar sa-ti ramai tie insuti fidel.

E cea mai importanta alegere pe care o ai de facut.

Sa-ti ramai fidel. Tie si trairilor tale.

Caci nefericirea nu vine din cauza mamei, tatalui , fratelui sau vecinului.

Nefericirea vine odata cu parasirea sinelui tau.

Odata cu privirea in exterior, uitand sa privesti in interiorul tau. Fa curatenie. Sterge praful si mazga de pe fereastra prin care privesti lumea si ai sa descoperi poate acelasi om dar cu o alta infatisare.

Promite-ti ca nu-ti vei mai neglija singura si cea mai importanta datorie a ta: aceea de a fi fericit. Si nu intelege eronat. Ca daca faci totul pentru ca tu sa fii fericit, ceilalti vor fi nefericiti. Ceilalti au aceeasi datorie ca si tine, dar fata de ei insisi. Diferenta consta doar in alegerile facute. A fi fericit, nu inseamna a fi egoist. Si nici nu inseamna ca nu mai iubesti lumea. Dimpotriva.

Eu cred ca atunci cand tu esti fericit, iubesti orice fiinta de pe pamantul asta. De aceea e important sa te iubesti pe tine si apoi pe celalalt. In momentul in care imi spui ca il iubesti pe celalalt mai mult decat pe tine insuti…pai..ma amuz…pe tine de multe ori, nu te iubesti deloc.

Stiu ca este posibil sa te confrunti cu situatii disperate, dar opreste-te putin in mijlocul lor si adu-ti aminte ca tu ai un mare avantaj: acela ca poti alege: sa suferi in continuare, sau sa privesti situatia in ansamblu si sa-ti pui creierul la treaba pentru a gasi solutii . Si atentie! Pana si decizia de a nu face nimic, este tot o alegere. Alegerea ta.

Si pentru nimic in lume, nu renunta la tine. Sau daca ai facut-o deja, nu-i nimic te poti recastiga. Nu te plafona, nu te lasa dus de val. Iesi din rutina. Tu draga fiinta, esti a ta, pentru tot restul vietii tale. Esti singurul ce-ti apartii, pana la final.