Etichetele din mintea noastră

Uneori, e ca și cum am umbla cu un set de etichete autocolante la noi. Cum vedem pe cineva, cum ne grăbim cu mâna la buzunar, scoatem rola de etichete autocolante, alegem eticheta, scriem ceva pe ea și o lipim pe om. Și psihologic vorbind, e destul de normal să facem asta. Dar, de ce facem asta?

Din nevoia de atenţie: acele persoane care au despre sine o părere exgerat de bună, la limita narcisismului, care consideră că au vieţi perfecte şi de nezdruncinat sunt acelea care apelează cel mai probabil la stereotipuri în primul rând pentru a capta atenţia prin nuanţarea diferenţei dintre ei, cei perfecţi şi restul, care nu sunt atât de speciali. Acest fapt trădează, de asemenea, o lipsă de empatie ori compasiune faţă de cei din jur, de la care aşteaptă la fel de multă „perfecţiune' ca de la ei înşişi.

Daca vorbim despre sentimentul de invidie sa stiti ca există două tipuri deinvidie, una benignă, care te motivează să performezi personal și profesional din ce în ce mai bine şi una malignă, care este de-a dreptul autoblocantă şi găunoasă succesului tău. Acele persoane care aleg să ţintească mereu în minusurile unei alte persoane, fără să observe și punctele pozitive este foarte probabil să aibă un sentiment de încredere destul de scăzut, deşi la suprafaţă îţi pot lăsa impresia unor persoane prefect în acord cu ele. Astfel, aleg să saboteze relaţii ori conversaţii şi să-i inducă celuilalt un sentiment de inferioritate cu care el însuşi nu este împăcat.

Mai exista si sentimente de slabă încredere în sine: acele persoane care etichetează cu uşurinţă sunt acelea care reuşesc cel mai greu să creeze relaţii autentice, să-l observe pe celălalt şi să înţeleagă motivele unor alegeri personale şi nu numai: fie că vorbim de orientare sexuală, preferinţe culinare, greutate sau culoarea pielii. Adesea, aceste persoane simt că aplicând anumite etichete îşi diminuează propriile deficite, se simt mai „grozavi' pentru că sunt „în regulă', „normali', „acceptabili social', „frumoşi', „ deştepţi', „în rândul lumii'.

Uşurinţa aplicării acestora: atunci când generalizăm, creierul nostru depune foarte puţin efort în a percepe diferenţe, situaţii noi sau soluţii diferite. Este forma cea mai uşoară prin care putem percepe lumea, dar nu şi cea mai corectă. Generalizările şi prejudecăţile ne ajută să ne ferim de posibile pericole care pot apărea şi pentru soluţionarea cărora ar fi necesar să gândim diferit, să privim din alte perspective, lucru care ne poate lua din energie şi timp. Din păcate, aceste informaţii negative cu privire la anumite grupuri sociale sau indivizi care aleg sau nu să fie „diferiţi' decât noi ne periclitează cunoaşterea şi contactul real cu aceste persoane.

Nu e ușor să citești fraze dure și neadevărate, însă mi-am dat seama că fiecare dintre noi, fie că este vorba despre vecini, prieteni, familie, oameni de pe stradă, picăm în această capcană, judecăm, fără să cumpănim dacă rănim, oamenii cu care interferăm. Pe lângă faptul că lipim etichete pe frunțile oamenilor, ne adaptăm și comportamentul și reacțiile în funcție de aceste etichete. Dar asta nu înseamnă că tot ce gândim și ce credem despre o persoană este adevărat.

Doar omul e prost, fenomenal de prost. Adică, deşi nu e prost deloc, e, în schimb, atât de nerecunoscător că, dacă ai căuta, tot n-ai găsi pe cineva mai rău decât el.

                                         Dostoievski în Însemnări din subterană, VII