Lucrurile care contează

Sunt lucruri care îmi plac la nebunie şi pe care le fac ori de câte ori am ocazia…

Îmi place să citesc. De fapt, nu-mi place, iubesc să fac asta.

Îmi place să scriu.

Îmi place să stau ore în şir cu căştile în urechi, ascultând muzică.

Îmi place să nu fac nimic. În colţul meu de pat, pe partea stângă, cu perna în braţe şi cu căţelul uitându-se la mine liniştit.

Îmi place să îmbrăţisez oamenii din tot sufletul. Şi nu sunt deloc zgârcită cu asta.

Îmi place să râd pe săturate alături de prietenii mei la glume ştiute doar de noi, dar la care ne amuzăm de fiecare dată.

Îmi place să ascult şi să povestesc.

Îmi place să plec spre nicăieri şi să descopăr locuri noi care îmi plac.

Îmi place să merg la concertele trupelor preferate, iubesc să fac asta, cu prietenii sau singură, pur şi simplu ador să fac asta, după fiecare concert mă simt cu bateria încarcată.

Îmi place să-mi amintesc momentele când m-am simtit cu adevarat fericită. Bucăţile mele de rai.

Îmi plac nopţile în care ridicând privirea spre cer descopăr un cer senin, înstelat, cu lună plină. Mi se par atât de romantice.

Îmi plac lucrurile care mă uimesc prin simplitatea lor.

Hai să lăsăm puţin deoparte scuzele ca “Nu am timp”, “Sunt prea obosit”, “Am avut o zi groaznică”.
Timpul e uneori destul de limitat, dar pentru a face lucrurile care te fac să simţi că eşti cu adevărat viu, trebuie să prinzi o fărâmă din acest timp şi să profiţi din plin de ea.

Fă-ţi timp şi citeşte o carte.

Ieşi la o plimbare.

Întâlneşte-ţi prietenii şi îmbraţişează-i.

Stai la poveşti cu cineva pe care nu l-ai mai vazut demult.

Opreşte-te puţin şi priveşte în sus. Poate vei vedea acolo un soare drăgălaş sau o lună prietenoasă.

Poate vei găsi acolo răspunsul pe care îl tot cautai.

În viaţă contează lucrurile simple, pe care nu le observi zi de zi dar care o fac frumoasă. Pentru mine relaţia cu oamenii este importantă. De la  oamenii cei mai dragi sufletului meu, până la trecatorul cu care mi-am intersectat paşii sau privirea  pe stradă.

Fă-ţi timp chiar dacă n-ai timp. Crează-ţi mereu amintiri. Simte că traieşti din plin viaţa!

Arta de a trăi

Tot ceea ce nu se află în echilibru stabil trebuie menținut prin intermediul unor forțe specifice. Echilibrul stabil este echilibrul natural, care există de la sine. În natură totul tinde mereu către acest echilibru stabil. În Univers totul se află în echilibru și orice perturbare ar apărea este integrată în cel mai scurt timp într-un nou echilibru natural. Nu la fel stau lucrurile și în ceea ce privește omul. Societatea se află într-un echilibru artificial, fiecare om în parte se află mai mereu într-un echilibru artificial, care trebuie menținut prin eforturi, adeseori foarte mari. O viață fericită se clădește pe găsirea unui echilibru cît mai natural.

Pe de altă parte, a căuta să rămîi mereu și mereu într-un echilibru foarte stabil, poate conduce la stagnare și inerție. Omul, prin natura lui trebuie să fie dinamic, să fie într-o continuă dezvolatare și acest lucru îl scoate periodic din starea de echilibru stabil. Capacitatea unui om de a se transforma depinde acum de abilitatea cu care își regăsește echilibrul, integrînd în viața sa noile evenimente, noile energii cu care a ajuns să interacționeze. Cu alte cuvinte, dezechilibrul în anumite limite este firesc și chiar necesar, însă pentru o evoluție sigură și o transformare eficientă, este necesar să nu depășim anumite limite în ceea e privește starea de dezechilibru, deoarece vor fi necesare apoi eforturi foarte mari pentru a-ți regăsi echilibrul interior.

Dacă viața noastră este în echilibru pe un vîrf de ac, atunci va trebui să facem mereu eforturi foarte mari pentru a nu o lăsa să se prăbușească. Cu cît este mai instabil echilibrul vieții cu atît sîntem mai departe de ceea ce sîntem cu adevărat. Cînd ceea ce faci este în concordanță cu inima ta, atunci viața pe care ți-o construiești este mai stabilă și nu are nevoie de intervenția noastră continuă pentru a o menține în echilibru. O viață echilibrată nu este o viață anostă, în care nu prea se petrece nimic. O viață echilibrată poate fi extrem de năvalnică, doar că tot ceea ce o compune are rădăcini adînci în suflet. Și dacă ceea ce există în viața ta are rădăcini adînci, atunci nu-ți mai este teamă că orice furtună o poate nărui. Sentimentul libertății provine și din senzația de siguranță, iar aceasta depinde de echilibrul vieții.

Lăsați din cînd în cînd lucrurile din viața voastră libere și vedeți care cad și care continuă să existe. Verificați din cînd în cînd de unde vin rădăcinile unui aspect sau altul din viața voastră și dacă ele nu vin din inima voastră, gîndiți-vă mai bine dacă le mai păstrați sau nu. Toate eforturile pe care le investiți în a construi o viață în echilibru pe un vîrf de ac nu se merită. Și așa totul este efemer, măcar înconjurață-vă de lucruri care să conteze pentru sufletul vostru, pentru că acestea vă pot oferi, pe lîngă bucurie, echilibrul atît de necesar înfloririi sufletului.

Magia lucrurilor mărunte

Am devenit pretenţioşi şi complicaţi. Suntem interesaţi doar de lucruri măreţe . Ceea ce uităm este faptul că magia se regăseşte în lucruri simple. Uităm să ne bucurăm de lucruri mărunte. Uităm să preţuim ce avem. Lucrurile mărunte fac diferenţa şi oferă puţină culoare acestei lumi gri în care trăim. Tot ceea ce trebuie să facem este să fim mai înţelegători şi să privim mai mult în jur. Eu mă bucur de lururi simple. Mă bucur să văd zâmbetul unui om, apreciez o îmbrăţişare. Mă înveseleşte o floare, un bătrânel simpatic, frumuseţea şi bogăţia naturii. Lucrurile simple fac diferenţa, fredonarea melodiei preferate, fotografiile vechi, un căţeluş şi privirea lui sunt doar câteva mici chestiuni de care trebuie să ne bucurăm. Iubesc să alunec într-o stare de visare cu ochii deschişi, în această lume văd zâmbete provenite din lucruri simple. Aceasta e magie!

” Doar când vom iubi lucrurile simple vom fi echilibraţi.”

Între mândrie şi prejudecată

Cum arată profilul femeii în ziua de azi? Avidă de putere, obsedată de muncă şi repetentă la capitolul relaţii? De multe ori, îmbrăcămintea şi aspectul fizic ale femeilor contează mai mult decât ale bărbaților în ochii celor din jur. Dacă un bărbat îşi permite o cămaşă călcată superficial, întotdeauna o femeie va fi criticată când apare astfel. Studiile arată că un aspect fizic peste medie poate fi un dezavantaj atunci când o femeie aplică pentru un loc de muncă. De ce? Fiindcă la nivel de subconştient sunt judecate în funcţie de sex, şi nu de competenţe, iar faptul că sunt femei le recomandă din start ca fiind nepotrivite pentru o funcţie, spre exemplu, de conducere. Şi-atunci ai nevoie de o strategie bine pusă la punct pentru a te putea pune în valoare, pentru a putea sparge bariera prejudecăţilor.

A te pune în valoare este o adevărată provocare pentru femeile ambiţioase din politică, afaceri şi alte domenii dominate de bărbaţi. Promovarea propriilor succese şi iniţiative este o strategie care dă roade în cazul bărbaţilor. Cu toate acestea, studiile arată că femeile care îşi subliniază realizările nu sunt văzute cu ochi buni, sunt catalogate ca fiind prea mândre de ceea ce au realizat. Nu mai spun că o femeie care are astfel de iniţiative este privită cu ochi critici chiar şi de semenele ei. Astfel, se creează un paradox greu de învins. Cu modestia, mori de foame. Dacă îţi subliniezi valoarea, treci drept una căreia i-au decedat, subit, lăudătorii. Şi-atunci, cum te impui, tu ca femeie, pe plan profesional?

Ajungi să te metamorfozezi într-un bărbat, adică acţionezi cu fermitate, adopţi o atitudine sobră, îţi cenzurezi frumuseţea şi te abţii de la a emana orice urmă de feminitate, din dorinţa de a fi luată în serios. Dar asta la ce duce? La acuzaţii din partea lui, a bărbatului, că ai devenit, chipurile, prea scorţoasă, prea concentrată pe carieră, prea ambiţioasă. Ai ajuns să îi ştirbeşti lui statutul de conducător alfa. De multe ori femeia ajunge să se sature de toate prejudecăţile ce o înconjoară şi prea mândră de tot ceea ce ştie ea că poate să facă şi va încerca să se descurce singură. Însă mândria aceasta şi atitudinea de tip „mă descurc şi singură", care vine tocmai din dorinţa de a combate prejudecăţile formate în jurul sexului slab, ne duc mai departe spre întrebarea: de ce trebuie femeia să fie neapărat sexul slab sau sexul frumos?

O seara ploioasă în Timişoara...şi eu nu am chef azi

Nu, nu o să vă vorbesc despre piesa de vară a celor de la Vama Veche lansată cu mulţi ani în urmă şi despre acea lipsă de chef şi nici măcar despre vremea de toamnă şi stropii mari ce lovesc pământul de peste două ore...eu pur şi simplu mi-am pierdut cheful de a găti. Nu am avut nici ieri, nici azi şi probabil nici mâine nu voi avea chef să gătesc ceva special. Şi aici nu mă refer la a găti ceva rapid ca să mânânc la cină, ci vorbesc despre cheful ce înseamnă a găti un sushi, un iepure la cuptor sau o prăjitură de duminică.

De fiecare dată când vorbesc despre o reţetă îmi place să spun că ultimul condiment şi cel mai important pe care trebuie să-l presari într-o mâncare reuşită este bucuria de a găti pentru cei dragi. Atunci când nu mai găseşti acest preţios condiment ajungi la fel ca mine să îţi pierzi orice chef de a sta în faţa cuptorului şi de a recita în gând descântece pentru reuşita bucatelor.

La fel cum îmi spun mie, vă spun şi vouă, în primul rând ar trebui să gătim pentru noi şi apoi pentru ceilalţi. Ştiu că e greu şi îţi lipseşte motivarea de a pregăti doar pentru tine ceva gustos, dar trebuie să găsiţi de fiecare dată latura frumoasă şi să puneţi înainte de toate sănătatea voastră. Cu timpul poate se întoarce cu faţa spre voi din nou şi cheful de a găti, poate chiar joi…vreau să vii joi J

Cu primăvara în suflet

Nu știu vouă, dar mie primăvara îmi place, ador trezirea naturii la viață și în fiecare an sper să mă trezesc și eu din amorțeala banală a vieții cotidiene.

Primăvara reprezintă un timp al speranței, al renașterii, al bucuriei care răsare după un timp de amorțire, atât exterioară, cât și interioară.
Pe lângă renașterea naturii care ne înconjoară și sufletul nostru are nevoie să experimenteze acest impuls de viață.



Fă-ți timp pentru tine, pentru gândurile tale, pentru oamenii din jurul tău! Absorbiți de cotidianul nostru monoton, uităm să mai trăim în mod autentic, uităm să mai admirăm o floare care îmbobocește, uităm să mai ascultăm cântecul unei păsări ascunse prin ramurile unui copac înmugurit, uităm să ne mai facem timp pentru prieteni și familie.



Primăvara aceasta te provoc să trăiești intens pentru tine și pentru cei care îți sunt dragi! Împarte bucuria sufletului tău și fă din acesta un anotimp de sărbătoare. Ieși la plimbare și admiră natura, fă-ți timp să pregătești un picnic cu prietenii, ia cu tine o carte și delectează-te cu frumusețea ei în timp ce te lași înconjurat de sunetul naturii. Ia cu tine un sandviș în plus și oferă-i-l unui om de pe stradă, lasă un mesaj de încurajare unuia din colegii de birou, meditează la frumusețea vieții și la binecuvântările pe care tu le primești zilnic.

Prea adesea oamenii spun că sunt obosiți, epuizați sau stresați. Viața înseamnă mult mai mult decât jobul pe care îl avem, îndatoririle de serviciu sau o carieră fascinantă. Viața se compune din aceste elemente ale bucuriei zilnice pe care dacă nu știm să le observăm și să le asimilăm, nu vom putea nicicând să percepem lucrurile grandioase pe care le trăim.



Împarte și tu bucuria cu cei din jur și adu primăvară în sufletul tău și al lor!

Când viața te ia prin surprindere

Știu, câteodată… îți vine să muști din țărână. Te simți înfrânt ca după câteva runde de box în care nu ai făcut decât să încasezi. Pumn după pumn. Lovitură după lovitură. Așa e viața …uneori. Șireată și crudă. Nu așteaptă să fii pregătit. Lovește fără milă și dacă nu ești pe fază s-ar putea să ți-o iei. Când treci prin astfel de meciuri începi să urăști viața. Să atragi negativitatea. Să simți oboseala cum se instalează în sufletul tău. Să vezi cum speranța pălește încetul cu încetul din privirea ta. Și la un moment dat nu-ți mai pasă. Te închizi în tine. Nu mai răspunzi la telefon. Ești de negăsit. Ai nevoie de un semn, de un început, dar ești încă prea departe ca să-l vezi. Și hoinărești în întuneric. În singurătate. Crezi că răspunsurile le vei găsi în tăcere. Dar nu e chiar așa.

Am avut și eu momente în care efectiv mă durea sufletul. Momente în care mi-am plâns dezamăgirile și mi-am înecat speranțele. Momente în care am fugit de trecut, de persoane care-mi aduceau aminte de vechea eu, de activități și pasiuni care-mi stârneau amintiri dureroase. Am greșit pentru că fugind nu am reușit să scap nici de fantomele trecutului și nici de greșelile făcute. În schimb, am ajuns să-mi port trecutul în suflet ca pe o povară mult prea grea pentru cineva ca mine.

Viața e teribil de frumoasă. Rece, dură și extraordinar de pretențioasă. Te învață lecție după lecție, iar apoi te ia prin surprindere să verifice ce ai învățat. Și tu îi arăți teamă. Lașitate. Abandon. Fugă. Nu ai învățat lecția și nici nu ai curajul să o înfrunți. Și fugi pentru că nu știi să faci altceva. Nu ești pregătit pentru altceva. Și cu cât fugi mai tare cu atât mai repede te ajunge din urmă. Și te lovește mai tare. Chiar când crezi că ai scăpat. Chiar când crezi că i-ai arătat tu.

Trecutul contează. Ne dorim să-l lăsăm în urma noastră, ne este rușine cu el, dar nu scăpăm de el niciodată. De ce? Pentru că face parte din noi. Chiar dacă am reușit să ne schimbăm, chiar dacă nu mai suntem aceiași care am fost asta nu înseamnă că nu avem un trecut, că nu am fost altcineva. Am fost. Și o parte din sufletul nostru este încă conștient de acest lucru. În loc să fugim de trecut, în loc să-l ascundem sub preș ca pe un gunoi nedorit, mai bine îl purtăm la vedere asemeni unui medalii obținute cu eforturi și sacrificii. Pentru că în fond un trecut care te-a ajutat să te schimbi este un trecut bun, un trecut dureros, dar memorabil. Vrei să ți-l amintești. Vrei să-l porți în suflet. Pentru că acolo sunt bucăți din tine.

Și da, viața te poate prinde nepregătit. Și te poate lovi. Dar tu ești cel care decizi dacă rămâi la pământ încasând în continuare lovituri sau te ridici și ripostezi. Sigur, ai dreptul la cele 10 secunde în care-ți decizi viitorul. Te ridici sau nu. Răspunsul tău este și răspunsul la toate întrebările vieții. La toate „ de ce nu-urile?” vieții. La toate care încep cu „ cum ar fi fost dacă?”  Când viața te prinde cu garda jos ambiționează-te să rămâi pe propriile picioare. Să cauți soluții. Să o privești în ochi și să-i strigi din priviri ca nu renunți așa de ușor.