De unde vine tristeţea?

Fără nici o legătură cu sărbătoarea de astăzi, în sfârşit am timp să scriu ceea ce mă preocupă de ceva vreme încoace. De unde vine tristeţea? de ce apare brusc atunci când te aştepţi cel mai puţin şi cum poţi să o laşi să se consume. De obicei când treci printr-o perioadă de tristeţe ai senzaţia că va dura la infinit şi nu vei mai fi în stare să te bucuri niciodată. Contrar acestor impresii, sentimentele de tristeţe nu durează foarte mult - ele se intind pe o perioadă de cateva ore, mergând până la două zile. Şi să nu uităm că tipul de tristeţe intensă care durează mult mai mult se numeşte depresie.

Ce este de fapt tristeţea?

Sentimentul de tristete face parte din categoria emotiilor umane si nu exista persoana care sa nu-l traiasca. De obicei devii prizonierul starilor de tristete cand pierzi ceva important, esti dezamagit de ceva (desfasurarea unei situatii) sau de cineva, cand ceva neplacut se intampla fie unui membru al familiei, fie unei persoane apropiate, fie cand esti singur.

Cand esti trist lumea se contureaza in nuante intunecate si neprietenoase; simti ca nu mai poti avea incredere in nimeni. Aceasta stare este de multe ori insotita de nevoia de a plange si nu putine sunt circumstantele in care lacrimile chiar daca sunt greu de oprit te linistesc si te ajuta sa te simti mai bine.

In unele situatii tristetea se exprima prin nevoia de a fi singur, determinandu-te sa te instrainezi de restul oamenilor.

In alte cazuri, din contra, doresti sa se afle cineva langa tine fie pentru a te sprijini cat timp treci prin aceste stari, fie pentru simplul motiv de a-ti tine companie.

De regula, daca vorbesti despre motivele care ti-au provocat supararea, tristetea dispare destul de repede. Intr-un final, cand reusesti sa-ti indepartezi starile de tristete te simti atat de usurat de parca ti-ai fi indepartat o mare greutate pe de suflet.

In ce cazuri este normal să fii trist?

Resimtirea starilor de tristete din vreme in vreme este un proces natural specific firii umane. Cauzele pot fi extrem de diversificate:

nu ai primit ceva la care visai de foarte mult timp (nu ai reusit sa-ti cumperi bluza la care te uiti lung de mai mult de o luna de zile, nu ai obtinut nota maxima chiar daca te-ai pregatit timp de doua saptamani, nu ai reusit sa vizitezi Gradina Botanica din Cluj cu toate ca te-ai aflat in oras pentru o perioada destul de indelungata, nu ai ajuns la concertul formatiei preferate chiar daca ti-ai achizitionat bilete din timp, nu ai putut pleca in concediu din cauza unor probleme neprevazute etc.);
iti este dor de o persoana pe care nu ai vazut-o de mult timp;
vrei sa fii prieten cu o persoana anume care te ignora complet si acest lucru te face sa nu mai ai o impresie atat de buna despre tine;
o anumita afectiune te impiedica sa te afli alaturi de persoana draga.
Si lista poate continua. De cele mai multe ori tristetea se datoreaza pierderii sau separarii, unei schimbari neasteptate sau are legatura cu relatiile din cadrul familiei sau al cuplului.

Pierderea şi separarea

Acesta este cel mai intalnit motiv al tristetii. Nimic nu se poate compara cu durerea de a pierde pe cineva drag. Indiferent ca e vorba de moartea unei rude, de decesul unui prieten drag sau de sucombarea animalului din casa durerea si apatia persista timp de saptamani sau poate chiar luni intregi. Un alt tip de pierdere, divortul, chiar daca are repercusiuni benefice este insotit si de sentimentele de tristete.


Schimbările neaşteptate

Schimbarile care implica lasarea unor lucruri sau persoane in urma ta precum in cazurile in care te muti in alt oras sau schimbi scoala influenteaza starile emotionale. Cateodata, imbogatirea familiei cu un nou membru iti poate cauza sentimentele de tristete, desi toata lumea sustine ca ar trebui sa fii fericit.

Dezamăgirile

Dezamagiri de tipul pierderii unui joc pe care vroiai sa-l castigi, obtinerii unei note mici sau omiterii tale de pe lista invitatilor la o petrecere, iti afecteaza buna-dispozitie. In asemenea cazuri, tristetea este o reactie absolut normala. Intensitatea tristetii este direct proportionala cu importanta dezamagirilor cu care te confrunti.

Relaţiile

In general, atmosfera dintr-o relatie ar trebui sa abunde in fericire si exuberanta. Tensiunile puternice, conflictele, neintelegerile marunte reprezinta situatii ce sunt insotite inevitabil de tristete, indiferent de durata si intensitatea lor.

Multi copii au tendinta de a nu-si asculta parintii din dorinta de a-si castiga mai repede independenta si maturitatea. Tipetele, criticile, discutiile referitoare la bani, haine, tunsoare si prieteni isi aroga un loc fruntas printre motivele caracteristice tristetii.

Treceţi peste orice stare cu zâmbetul pe buze şi veţi realiza că nu aţi putut schimba ceea ce nu se poate schimba şi viaţa merge înainte, chiar dacă merge altfel...

Cât timp pierde un om într-o viaţă

Simţim că viaţa trece pe lângă noi, iar sentimentul e cât se poate de normal: irosim ore în şir cu ocupaţii lipsite de importanţă. Am tot căutat să văd ce părere au cei care fac tot felul de studii şi am găsit ceva interesant, ceva ce fiecare dintre noi ştie defapt. Jurnaliştii de la „The Daily Mail“ au strâns la un loc o serie de statistici fascinante care arată cât timp se pierde într-o viaţă de om.

E aproape sigur că somnul ne ocupă 26 de ani din viaţă, dar pierdem alţi şapte ani încercând să adormim. Conform statisticilor invocate de cotidianul britanic, petrecem aproximativ cinci luni din viaţă plângându-ne de diverse lucruri, şi doar 115 zile, în total, râzând. Că şi oamenii s-au schimbat odată cu timpurile o indică faptul că în anii ’50 obişnuiam să chicotim de trei ori mai mult decât în prezent. Dar odată cu schimbările climaterice, cu tot mai multe ore lucrate peste program şi cu viaţa personală mereu ameninţată de criză, avem din ce în ce mai puţine motive de râs.

Simţi că aştepţi mereu câte ceva sau pe cineva care nu mai vine? Ei bine, chiar aşa şi este: fiecare dintre noi petrece aproape un an din viaţă aşteptând. Mai exact, sunt şase luni de stat la coadă, 27 de zile de aşteptare în gări sau în staţii de autobuz şi 20 de săptămâni enervante, aşteptând la telefon ca la celălalt capăt al firului să răspundă un operator de call center.

Televizorul şi netul ne irosesc timpul Atunci când vine vorba de destindere, preferăm să pierdem vremea zăcând în faţa televizorului, decât să petrecem cât mai multe momente cu cei dragi. Nu mai puţin de 11 ani din viaţă îi irosim în acest fel. Irosirea timpului se accentuează odată cu progresul tehnologic: cinci ani îi pierdem stând pe internet, asta dacă suntem logaţi doar 11 ore şi 20 de minute într-o lună.

Romantism cu porţia Gesturile romantice ne ocupă prea puţin timp Bărbaţii pierd cam un an din viaţă uitându-se după femei - analizează din priviri câte zece femei, în medie, pe zi -, în timp ce femeile se uită insistent la reprezentanţii sexului opus cam jumătate din acest timp: şase luni într-o viaţă. Când vine vorba de romantism, petrecem puţin mai mult de o lună strângându-ne partenerul în braţe, privind apusurile de soare sau luând cine romantice în doi. Cât priveşte „sporturile nocturne“, femeile se descurcă mai rău decât partenerii lor bărbaţi. Ei experimentează în medie nouă ore şi jumătate de extaz, în timp ce ele abia ajung la o oră şi 24 de minute în toată viaţa. Timpul femeilor, tocat sistematic O femeie obişnuită petrece 136 de zile cu alegerea şi îmbrăcarea hainelor, cu machiajul, cu depilarea şi cu duşurile. Pe de altă parte, bărbaţii fără pretenţii petrec doar 46 de zile pentru a se aranja. Au însă nevoie de mai bine de 3.000 de ore pentru a se bărbieri. Condiţia de femeie măritată se măsoară tot în ore: o familistă iroseşte cinci ani şi jumătate ştergând praful, dând cu aspiratorul şi făcând alte treburi casnice.

Şi acum mă apucă durerea de cap, durere care de fapt o am deja şi vreau să-mi treacă. Pierdem o grămadă de timp fără să ne dăm seama că îl pierdem chiar de la noi. Sau ne dăm seama dar nu facem nimic ca să schimbăm asta. Avem o singură viaţă şi un singur timp al nostru pe care nu facem altceva decât să-l irosim. Mă întreb dacă îl merităm şi dacă suntem recunoscători că îl avem.

Suflet de hârtie

Sunt iarăşi sărbătorile de iarnă şi încă nu le pot simţi bine gustul. Poate o fac mai bine decât în ultimii doi ani, dar nu aşa cum o făceam cu mulţi ani în urmă. Nu mai am puterea de a împodobi un brad sau de a mă bucura de unul gata făcut. Ceea ce fac în continuare însă este să lipesc pe te miri unde etichetele de la ciocolata ferrero rocher. Îţi mai aduci aminte cât de tare am reuşit să împodobim casetofonul? Doamne, mă umflă râsul şi acum când îmi amintesc. Porumbeii au venit la geam, da, au început să apară din nou în fiecare zi. Vin şi turturele. Da, vin şi vremuri de demult apuse şi oameni dragi mie din trecut. Sentimente ce credeam că sunt demult apuse au revenit odată cu chipuri dragi. Poate acesta este motivul care mă ajută să trec de la o zi la alta cu zâmbetul pe buze. A nins, zăpada scârţâie sub paşii mei şi îmi dau un sentiment de linişte. Ştiu ca fericirea este altfel pentru fiecare dintre noi. Fericirea mea constă în linişte şi în speranţa că mâine va fi mai bine. Te văd la geam pe dinafară şi realizez că eu sunt încă aici şi tu eşti acolo. Ne desparte o lume şi o linişte asurzitoare. Ţi-am simţit lipsa să ştii. Nu îmi place când lipseşti aşa de mult. În locul tău apar în calea mea suflete necunoscute pe care nu le mai pot ajuta. De multe ori am tendinţa să exagerez sentimente, gânduri şi fapte iar tu ştii foarte bine asta. Dar nu o ţin mult timp aşa, mă plictisesc foarte repede chiar şi să mă plictisesc. Ori trec cu vederea, ori uit, ori mă declar în incapacitate de înţelegere pentru a nu-mi obosi neuronul. Apoi intru în letargie. Nu fac altceva decât să îmi doresc odihnă…poate odihna veşnică…sau poate nu. La ce bun o stare activă? Mă uit pe fereastră la albul imaculat de afară şi realizez că revin la a fi ceea ce eram cândva. Sunt vânt şi zbor, sunt gânduri palide a ce eram. Şi sunt pentru a nu fi cu tine încă. Cred că tocmai această plictiseală şi nerăbdarea-mi caracteristică mă salvează de restul lumii. Uneori pompierii nu-s suficienţi, mai ales când nu există decât ardere fără foc şi fum. Totul arde mocnit în interiorul meu. Îl vreau, însă cred că este prea târziu…sau poate nu. Sunt confuză din nou. Nu mai există decât fantoma unui eu pierdut.

La mulţi ani, Majestate!

 Am crescut cu Monarhia în suflet şi cu siguranţa tot aşa o să şi mor. Însă mai mult de atât, mor de ciudă zi de zi când văd de cine este condusă această ţară. Se apropie alegerile şi nu am pe cine să votez. Nu am încredere în ciocoflenderi şi în blonde. În extremişti şi în hoţi. Nimeni nu îmi merită votul, însă o să-i votez pe toţi, să le arăt că nu mai pot să-i suport şi nu îmi merită votul. Valoarea principală cu care am crescut se numeşte "MONARHIE". Vreau să trăiesc într-o ţară care să fie demnă de istoria pe care o are în spate. Vreau să fim mândri de cei care ne conduc, de moralitatea lor şi de respectul pe care îl emană.

                    Regle Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, şi este fiul regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi al reginei Elena, principesă a Greciei.

Istoria Regelui Mihai I este încărcată de un dramatism unic între suveranii Europei din secolul XX. Este istoria poporului român, întregit într‑un moment istoric de bunicul său, Ferdinand I (care a continuat opera de modernizare începută de Carol I), şi supus, pe rând, capriciilor aventuriere ale lui Carol al II-lea, pasiunilor violente ale legionarilor şi ale naziştilor, loviturilor programate în fotoliile „roşii" de la Krem­lin. Regele a supravieţuit în picioare, drept, tuturor acestor farse şi nu a renunţat să fie alături de poporul său, în ciuda efemerilor chiriaşi ai istoriei pentru care a fost incomod. Mihai I a rezistat tuturor acestor „execuţii" şi a ajuns, astăzi, ultimul şef de stat în viaţă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi ultimul mareşal în viaţă al Armatei Române!

Nici o altă persoană nu simbolizează mai bine tragedia românilor din ultima jumătate de secol, decât Regele Mihai. El s-a născut să devină un mare rege într-o ţară a cărei dezvoltare era comparabila cu cea a Belgiei. Dar istoria a fost potrivnică lui şi poporului său. Întâi a trebuit să lupte împotriva naziştilor, iar mai apoi împotriva comuniştilor. El a fost un monarh constituţional, într-o vreme în care Europa era dominată de dictatori. A fost exilat şi cu toate acestea a încercat să se întoarcă în ţară atunci când s-a putut. S-au întors împotriva lui toţi cei care au ajuns la putere fără vreo valoare foarte mare în viaţă. Mulţimea l-a primit cu braţele deschise de fiecare dată şi în adâncul sufletului mulţi au dorit să revină la o monarhie constituţională. Din păcate nu se poate, mai sunt multe de furat în ţara asta şi nu mai avem demnitate.

Ce înseamnă Monarhie constituțională? = o formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. Astfel am avea măcar o personalitate demnă în ţară în faţa căruia să ne plecăm frunţile.

Semnaţi petiţia http://www.petitieonline.com/pro-monarhie

Atmosferă de toamnă

A sosit toamna. Dintre toate anotimprile toamna este anotimpul cel mai colorat şi cel mai drag mie.Cu toate că nopţile şi dimineţile sunt mai reci, zilele sunt încă calde.Soarele nu mai are însă puterea de altadată, dar reuşeşte să sclade în lumină aurie totul din jur. Cerul senin, este brăzdat din când în când de norii cenuşii ce plutesc egal, iar din când în când şuvoaie de ploaie ciobănească, ce ne dă o stare de melancolie. Pădurile şi livezile au îmbrăcat un veşmânt de aramă.

Toamna a pictat cu cele mai calde culori copacii şi viile, frunzele cărnoase strălucesc în soare ca nişte monezi de aur. Culorile toamnei sunt fără egal, de la galbenul pal până la un roşu de foc. La cea mai mică adiere pe pământntul reavăn la fel ca un covor colorant. Vântul tomnatic şi răcoros îndeamnă frunzele la dans. În păduri şi poieniţe nu se mai aud trilurile fermecate ale păsărilor, rând pe rând toate pleacă în ţările calde. Animalele se pregătesc de hibernare adunând şi cele din urmă provizii căci iarna bate la uşa. Toamna este zâna belşugulu şi a bogăţiei, câmpurile sunt pline de oameni ce adună recoltele. În aer pluteşte o mireasmă de mere coapte şi gutui.

Se culeg viile, hambarele sunt pline cu grâne, iar tarabele din pieţe gem sub greutatea legumelor şi a frunctelor, aşa o nebunie de culori şi de mirosuri nu s-a mai văzut de anul trecut. Odată cu plecarea verii a zburat şi vacanţa ca un stol de rândunele. Aşteptăm Sărbătorile de Iarnă...Străzile şi curţile şcolilor s-au umplut de copii gata să deschidă cu o cheie fermecată uşa tainelor neştiute de ei până atunci. În curând vor începe arăturile de toamnă , copacii vor ramane golaşi şi soarele se va ascunde mai des după norii plumburii şi oamenii mânaţi de frig vor sta mai mult prin case iar toamna v-a pleca.

O cană cu ceai cald, o turtă dulce şi o stare de linişte au reuşit să mă cuprindă de ceva vreme. Poate din dimineaţa când am simţit prima dată aerul răcoros de toamnă. Vom trece cu bine şi peste această toamnă, vom aştepta iarna şi tot aşa o vom lua de la capăt cu fiecare anotimp. De multe ori ne dorim să treacă timpul mai repede, insă de multe ori nu ne dăm seama că acesta trece de la noi şi nu se mai întoarce niciodată...

Pact cu mine şi cu Mira

Iarăşi am ajuns în situaţia de a face eu cu mine şi cu Mira un pact: NE VOM GĂSI NOI PREOCUPĂRI ŞI VOM REÂNVIA VECHI PASIUNI!!!

Nu vă întrebaţi de ce am ajuns în situaţia asta pentru că nu vă pot da un răspuns. Nu ştiu cum am reuşit să trăiesc în ultima vreme fără să mai vreau nimic şi fără să mă mai gândesc la lucrurile frumoase pe care îmi plăcea să le fac, dar uite că mi s-a întâmplat. M-am săturat să răspund la întrebarea: ce faci azi: NIMIC.

Sunt momente în viaţă când se întâmplă pur şi simplu să n-ai chef de nimic. Fie că e vorba de vreo depresie, oboseală, plictiseală sau fără un motiv anume, n-ai chef să faci nimic. Primul instinct ar fi să nu faci nimic.. că dacă n-ai chef, n-ai chef. Numai că nu-ţi place starea asta şi parcă ai face ceva, dar nu ştii ce. Aşa că ne-am creat fiecare (sper) anumite ritualuri “dătătoare de chef”. Eu aştept să găsesc acest ritual şi să mă apuc a-l pune în practică...

Mă aştept să-mi înfrâng temerile în perioada următoare. Nu mă aştept să le fac să dispară. Mă aştept să nu mă inchid singură cu Zorra în colivii imaginare şi să nu mă iau la duel cu emoţiile şi cu o sensibilitate exacerbată a inimii. Mă aştept să pot trece mai uşor peste unele clipe în care simt că nu mai am chef de nimic şi imi vine pur şi simplu să stau ghemuită în pat şi să citesc toată ziulica lungă până când Zorra mă scoate aproape cu forţa afară. Mă aştept să am mai multă energie şi să pot zâmbi aşa cum o făceam cândva. Mă aştept să nu mă doară atât de mult despărţirile temporare şi să nu urăsc atât de tare trenurile. Mă aştept să evoluez şi să ies în curând din peisajul pe care acum trebuie să-l accept ca scară de dezvoltare. Mă aştept să am mai multa încredere în mine. Să învăţ să spun “la naiba cu toţi cei care se ascund în spatele măştilor şi nu-şi văd cioburile din chipuri”. Mă aştept să se schimbe monotonia şi să nu mai am aer dar să fiu fericită şi plină de culoare. Mă aştept să nu mai plâng, dar nici să-mi ţin lacrimile închise în piept. Mă aştept să existe timp…să existe mult timp şi să nu mai intru în panică ori de câte ori trec clipele fără să apuc să le gust cu adevărat. Mă aştept să mă îndrăgostesc de zilele de luni şi să nu mă mai agăţ cu atâta disperare de cele de weekend în care nu fac nimic. Mă aştept să pot şi să nu mă doară. Mă aştept să pot mai mult decât mă aştept şi să doară. Fără chef, fără energie, doar cu polen de iubire pe aripi...

Rutina - un ritual elaborat

Se spune că omul după 7-8 ore de somn, ar trebui să fie apt de muncă, să fie “fresh”. Însă nu tot timpul este aşa de simplu. Uneori ne mai trezim obosiţi, mofturoşi, fără chef…ieşim în oraş numai ca să nu stăm în casă, aşteptăm să treacă zilele mai  repede şi nu realizăm că ele trec de la noi şi nu se vor mai întoarce niciodată. Acesta este momentul când trebuie să tragem un semnal de alarmă, către noi înşine, că ceva nu este în regulă. Uneori poate fi ceva mai grav, însă în general, conform tipilor deştepti de la Oxford care nu au altceva mai bun de făcut decât să facă studii, RUTINA este cea care ne seacă de puteri.

Totul este un ritual. Toţi facem un anumit lucru în fiecare zi, timp de ‘nşpee mii de secunde, minute, ore, zile, săptămâni… aţi înţeles ideea. Rutina este cel mai elaborat ritual pe care, tu, ca om încerci să îl execuţi cu o precizie de neegalat! Acest lucru se întâmplă datorită fricii. Ai citit bine, FRICA! Îţi este frică să nu se ducă totul la vale, pe apa sâmbetei, în cazul în care greşeşti. Te temi să îţi schimbi prietenii, locurile în care ieşi în oraş, tot ceea ce faci. Nu mai ai încredere în oameni, nu mai vrei să fii dezamagit. Te-ai săturat de tot şi de toate.

În tinereţe, nu îţi dai seama, ai toată viaţa înainte, dar nu atunci când începi să aduni ani în palmares, atunci îţi dai seama însă că acest ritual pe care îl repeţi zi de zi, se solidifică şi începi să te acomodezi cu ideea. Apoi, când vei sta de vorbă cu alţi oameni, îi vei bombarda cu indispoziţia şi faptul ăa te plângi (că la servici este aşa, că tu de fapt vrei şi meriţi altceva chiar dacă nu faci nimic pentru asta, că apropiaţii te-au dezamăgit din nou), dar defapt te mulţumesti cu ceea ce ai şi că toate zilele sunt la fel, dar nu vrei să recunoşti. Ai renunţat la idealuri şi nu îţi mai doreşti nimic. Astfel reuşeşti să eviţi orice înflorire, orice creştere interioară sau exterioară, cu excepţia celor prevăzute deja în mintea ta: promovările, câştigurile financiare la loto...Trist… Şi uite aşa, devenim sclavii rutinei.

Să ştiţi că exista şi o scăpare, un mod simplu de a păcali rutina. Ieşiţi din pătrat. Pur şi simplu luptă şi nu lăsa rutina să te distrugă. Omul este făcut pentru mai multe activităţi. Diversifica-ţi activităţile de peste zi, astfel vei avea o minte şi o viaţă sănătoasă.

Orice ai face şi conştientizezi că devine o rutină, caută tot timpul noi moduri de a o schimba, adăugând ceva nou în viaţa ta de zi cu zi. Chiar şi cele mai mici lucruri cum ar fi:

schimbarea traseului în drum spre şcoală/casă/servici;
fă ceea ce te interesează şi te amuză;
ascultă muzică şi dansează prin casă;
astăzi cumpăra pâine de la alt magazin/supermarket;
în loc să te pui în pat şi să te uiţi la TV, mai bine citeşte ceva;

Tot ceea ce clădim, poate fi distrus foarte uşor şi construit mult mai greu ca la început. Teama să schimbăm ceva la noi, în activităţile noastre este iraţionala, o iluzie! Să ştiţi că nu scriu despre rutină pentru că nu am altceva mai bun de făcut, scriu despre rutină pentru că mă lupt cu propria rutină şi încerc să schimb chiar eu câte ceva. Aşa că hai să nu devenim sclavii rutinei pentru totdeauna ci să luptăm! Se spune că: “Cerul este limita”, află de la mine, cerul nu este limita. Suntem nelimitaţi, putem duce la capăt orice activitate, oricât de complicată sau ucigătoare ar fi. Rutina omoară creativitatea, chiar vreţi să muriţi? Vă place aşa de mult rutina in care aţi ajuns fără să vreţi? Mie una nu îmi mai place, m-am săturat de ea, vreau să devin iarăşi EU...