Adio, Majestate!

Am crescut învăţând să preţuiesc valorile neamului şi să respect tot ceea ce a însemnat şi înseamnă Casa Regală a Romaniei. Probabil nu o să mă opresc niciodată să o fac. Odată cu trecerea Majestăţii sale în nefiinţă, eu personal, am pierdut orice fărâmă de morală si demnitate a natiunii române. Nu mai am nici macăr un demnitar pe care să pot spune că îl "respect", cel puţin nu până în acest moment.

Mă uit cu silă la clasa politică şi mă tot întreb cum am reuşit să ajungem aici in ultimii 28 de ani.
Se spune că noi românii nu ştim să ne preţuim valorile decât atunci când e prea târziu. Poate că este doar un clişeu, poate că mulţi se regăsesc în el, dar cu siguranţă şi mai mulţi nu o fac.

Regele Mihai, ultima mare personalitate aflată în viaţă de pe scena celui de-al Doilea Război Mondial, putea fi acel model de rege aflat în vârful piramidei monarhice. Avea şi are toate calităţile. Popularitate, spirit arbitrar, prudenţă, calm, echilibru în judecată şi o largă viziune democratică. Este opusul autoritarismului şi a monarhului ofensiv. Dar oare România ar fi meritat un asemenea rege?Cu siguranţă, răspunsul este afrimativ înainte de 1947 şi foarte greu de menţionat după 1989, după patru decenii de tăvălug comunist. În orice caz întrebarea tinde să devină retorică, deoarece în ambele momente printr-un joc frustrant, Istoria s-a opus.

La fel ca şi istoria care i s-a opus şi destinul s-aîncăpăţânat să fie crud cu monarhul României. La vârsta de numai şase ani Regele Mihai devine suveranul ţării, după ce iniţial tatăl său, Carol al II-lea, renunţă la tronul României Mari în detrimentul marii sale dragoste Elena Lupescu şi declanşează criza dinastică. România a fost condusă vreme de trei ani de o regenţă. În 1930 Carol al II-lea se întoarce în ţară şi este încoronat rege având sprijinul elementului politic.

După pierderile teritoriale din vara lui 1940 când Basarabia şi nordul Transilvaniei sunt rupte de patria mamă, iar pe lângă acestea se pierde şi Cadrilaterul, Carol al II-lea îi transferă acestuia prerogativele regale– Carola evitat să folosească cuvântul abdicare–iar Mihai, abia ieşit din adolescenţă dar cu o maturitate ieşită din comun redevine rege. Desigur, rolul său era doar formal, România era condusă de un regim militar, şef al statului fiind Ion Antonescu, iar pentru o perioadă destul de scurtă de timp guvernarea a colaborat şi cu Mişcarea Legionară. De foarte multe ori nu numai că deciziile erau luate fără ca Regele să fie consultat dar deşi mai multe ori acesta nici măcar nu era informat. Teribil de frustrant pentru o personalitate atât de capabilă, să fie nevoit să privească neputincios cum ţara se scufundă.

Însă să ne oprim puțin şi asupra unui moment extrem de important, moment care l-a aruncat pe Regele Mihai într-o controversă istorică fără de final. Este vorba evident de 23 august. Acel 23 august atât de controversat dar mai ales atât de mistificat. Lucian Boia spunea că pe 23 august 1944 regele s-a simţit pentru prima dată cu adevărat rege. Nu îmi permit să-l contrazic dar ţin să-l completez. Pe 23 august regele şi-a arătat cu adevărat puternica personalitate.

Înainte să demitizăm teoria ’’regelui trădător’’ vrem să ne oprim asupra unor evenimente istorice care au consolidat 23 august. Întâi, ţinem să subliniem faptul că 23 august nu a însemnat nicidecum instaurarea regimului comunist în România aşa cum eronat foarte multă lume percepe. Fenomenul este explicabil având în vedere puternica propagandă ideologică a celor patru decenii de comunism.

În primele momente din 23 august, când am întors armele Germaniei naziste, comuniştii nici măcar nu erau prezenţi. Ei au apărut ulterior în cel de-al doilea moment al evenimentului prin intelectualul şi capabilul Lucreţiu Pătrăşcanu ca mai apoi să acapareze întregul moment din cauza faptului că partidele politice istorice, speriate, au ezitat iar mai apoi în cele din urmă comuniştii şi-au însuşit toate meritele mistificând evenimentul. O ezitatare care a costat enorm România. Adevărul este că Partidul Comunist din România, aflat atunci în ilegalitate avea o popularitate extrem de scăzută.

Principalul actor al celor petrecute atunci a fost Regele Mihai. Prin lovitura de palat din 23 august, Regele Mihai a decis arestarea mareşalului Ion Antonescu şi ieşirea României dintr-un război pe care Germania şi aliaţii săi îl pierduseră deja. Această acţiune, a scurtat cu luni bune războiul, merit recunoscut şi pe plan internaţional.

Regele Mihai a aşteptat ca Ion Antonescu să scoată ţara din război, lucru ce nu s-a întâmplat. Sunt voci care suţin că Ion Antonescu negocia ieşirea României din război şi recuperarea teritoriilor pierdute. Nu există niciun document care să ateste acest lucru, fapt pentru care teoria rămâne o simplă ipoteză, nicidecum un adevăr istoric. Regele Mihai a acţionat în interes naţional.

Desigur, se poate ridica chestiunea moralităţii în 23 august. Dar mai poate fi moralitatea o virtute într-un război total în care fiecare naţiune îşi urmăreşte propriul interes?Miza devenise imensă:lupta pentru supravieţuire. E uşor de analizat şi de judecat ceea ce s-a întâmplat atunci, acum, la rece dar îşi poate imagina cineva ce presiune apasă pe umerii tăi când de decizia pe care o iei atârnă soarta întregii naţiuni? Decizia curajoasă pe care Regele Mihai a luat-o, a readus Transilvania la patria mamă. Eadevărat, a compromis soarta Basarabiei pentru care lacrimi se scurg şi azi. Se poate pune un semn de întrebare doar faptului că după 23 august când armele au fost întoarse armistiţiu cu URSS s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944. Însă poate fi cineva atât de naiv încât să creadă că ruşii ar fi semnat un asemenea act fără să îşi consolideze controlul asupra Basarabiei la care nu au renunţat niciodată?

Un alt aspect foarte important pe care trebuie să îl punctăm şi care deseori este trecut cu vederea este faptul că Regele Mihai a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă să se opună instaurării comunismului în România. S-a luptat trei ani până la abdicarea impusă din 30 decembrie 1947. În perioada dintre 1945 şi 1946 a apelat la greva regală, când a refuzat să semneze acte ale guvernului Petru Groza şi să primească miniştrii în audienţă.

Practic, regalitatea şi Mihai I au fost ultimul bastion al României care s-a opus comunismului. Totodată, s-a lansat ipoteza cum că Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din România, dar relatările despre viaţa sa din exil arată faptul că acesta a trebuit să îşi câştige existenţa prin muncă proprie.

Nu în ultimul rând, la fel de controversat este şi actul de abdicare pe care Regele Mihai a fost silit să îl semneze pe 30 decembrie 1947 şi pe care ulterior l-a contestat. Acesta a fost supus unori presiuni sovietice enorme, greu de imaginat. S-a apelat la şantaj murdar şi la amenninţări. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej au adus în discuţie soarta celor peste 1000 de studenţi închişi în temniţele comuniste, arestaţi în timpul demonstaţiilor promonarhiste şi anticomuniste. Este limpede că nu putem vorbi de nicio trădare ci doar de decizii raţionale. Riscurile la care regele s-a expus pentru România au fost enorme. Mihai a încercat să ţină piept năpastei comuniste singur, în timp ce Occidentul, aşa cum avea să afirme ulterior a fost cel care a trădat, a închis ochii şi a lăsat România ’’în umbra marelui URSS’’.

După 1989, când comunismul a picat, regele a încercat spre sfârşitul anului 1990 să se întoarcă în ţară. A fost interceptat şi urmărit pe Bucureşti–Piteşti şi obligat să facă cale întoarsă. Avea interdicţie pe teritoriul României, semn clar că revoluţia anticomunistă a fost acaparată de acei neocomunişti pe care foarte bine îi definea regretatul Cristi Paţurcă, şi care îl aveau în frunte pe un om din vechea gardă ce va fi ales de două ori preşedinte al României prin vot democratic. Ce paradox! Un alt mod prin care Istoriane surâde ironic!

În 1992 cu prilejul sărbătorilor de Paşte regele a fost lăsat să petreacă o săptămână în România. A fost un triumf extraordinar al Casei Regale. Prezenţa Regelui Mihai a adunat o mulţime incredibilă de oameni semn că monarhia nu a putut fi îngenuncheată nici măcar în patru decenii de propagandă comunistă. Evident ulterior neocomuniştii au făcut tot ce le-astat în putinţă să-l ţină pe rege departe de poporul său. Departe de România. Cetăţenia română i-a fost recunoscută abia la 21 februarie 1997, ea fiind pierdută în urma deciziei guvernului comunist din 22 mai 1948.

Nu în ultimul rând Regele Mihai a jucat un rol decisiv în democratizarea României. Acesta, prin diferite misiuni diplomatice a susţinut aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană. Regele nu şi-a uitat niciodată poporul şi orice acţiune politică şi diplomatică pe care a făcut-o a fost în interesul României. Din păcate poporul român, lipsit de un spirit civic şi politic dezvoltat, prea puţin percepe înţelepciunea Majestăţii Sale. Spiritul balcanic îl apropie mai mult de modelul de lider populist, ofensiv şi vocifer.

Rar întâlneşti un politician care să nu îşi exprime respectul pe care îl poartă Regelui, care să nu îşi declare public afinitatea pe care o are monarhiei, care să nu puncteze rolul pe care Regele Mihai l-a avut asupra procesului de democratizare a României. Însă şi mai rar vei întâni unul care să nu urmărească doar un capital electoral. Parşivitatea clasei politice nu ezită să ne uimească pe zi ce trece. Este datoria noastră însă să nu uităm niciodată oamenii care au făcut sacrificii pentru România. Este datoria noastră să ne luptăm pentru ca ei să rămână mereu în memoria colectivă, este datoria pe care noi o avem să corectăm Istoria pe care alţii au scris-o în interes propriu.

Mă doare tare să văd unde am ajuns şi să văd cum poporul român a reactionat în această perioadă de doliu şi durere. Cred că noi suntem cei care trebuie să cerem iertare de la Majestatea Sa pentru felul în care ne-am comportat. Adio, Majestate! Odihneşte-te în pace!

92 de fapte în 92 de ani

Viaţa neştiută a Anei, Principesă de Bourbon-Parma

Casa Regală prezintă viaţa Reginei Ana a României printr-o serie simbolică de fapte. Sunt 92 de întâmplări mai puţin cunoscute publicului, număr ce coincide cu vârsta la care Regina Ana s-a stins din viaţă, pe 1 august, în Elveţia.

Iată cele 92 de fapte din viaţa Anei, Principesă de Bourbon-Parma:

1. Regina Ana s-a născut la 18 septembrie 1923 la Paris, în al XVI-lea Arondisment, ca Principesă de Bourbon-Parma.

2. Părinţii Reginei Ana au fost Principele René de Bourbon Parma şi Principesa Margareta a Danemarcei, iar bunicii ei au fost Principele Valdemar al Danemarcei, Principesa Marie de Orléans, Ducele Robert I de Parma şi Infanta Maria Antonia a Portugaliei.

3. Regina Ana are printre strămoşi atât Familia Regală de Bourbon, cât şi Familia Regală de Orléans, aflate într-o acerbă rivalitate istorică.

4. Regina Ana este nepoata (de frate) a Împărătesei Zitta a Austriei, strănepoata Regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei, strănepoata Regelui Miguel I al Portugaliei, stră-stră-strănepoata Regelui Ludovic Filip al Franţei şi descendentă din Regele Filip al V-lea al Spaniei.

5. Regina a primit şase prenume la botez, pentru a fi mulţumite toate mătuşile regale: Anne, Antoinette, Francoise, Charlotte, Zita, Marguerite.

6. Numele de alint al Principesei Ana, folosit în familie, a fost, de-a lungul întregii vieţi, Nane (în engleză Nan).

7. Prima guvernantă a Principesei Ana s-a numit Madame Boutellier, o învăţătoare din Italia, oraşul Viareggio, unde principesa a locuit cu părinţii ei în perioada crizei financiare.

8. Încă din fragedă copilărie, Regina Ana a iubit mersul pe bicicletă şi pescuitul.

9. La vârsta de doisprezece ani, Principesa Ana a urmat la Paris, cu mare plăcere, cursuri de scrimă.

10. De la 16 la 18 ani (1939-1941), Regina Ana a urmat o şcoală de Arte Frumoase la New York şi, în paralel, a lucrat la magazinul universal Macy’s, pentru a-şi câştiga existenţa.

11. Regina a urmat la New York în anii 1941 şi 1942 cursurile Parson Schol of Art, unde a studiat ştiinţa promovării comerciale. A terminat cursurile (care aveau durata de trei ani) în mai puţin de doi ani.

12. La New York, Regina a mai lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Bloomingdale’s, pentru a-şi completa veniturile.

13. La 19 ani, Principesa Ana a cerut permisiunea mamei sale să se înroleze în războiul antinazist. Mama şi-a dat acordul. Tatăl Anei, Principele René, şi fraţii ei, Principii Jacques, Michel şi André, erau deja înrolaţi şi luptau în diverse unităţi militare franceze. Ana a mers pe frontul african, apoi european şi în fine german, în cadrul Armatei Franceze.

14. În 1943, Principesa Ana s-a înrolat în Forţele Franceze Libere, a traversat Atlanticul în luna septembrie şi a făcut studii de infirmieră la Casablanca, apoi la Rabat, în Maroc.

15. Fratele Reginei, Principele Michel, a luptat atât pe frontul occidental în Forţele Franceze Libere şi în Indochina, de partea armatei franceze. În Indochina a fost capturat de forţele locale, de unde a scăpat cu preţul unor mari sacrificii personale.

16. Regele Mihai s-a îndrăgostit de Principesa Ana cu mult înainte de a o cunoaşte personal. În timpul războiului, în România cinematografele prezentau, înainte de film, scurte reportaje de ştiri, cea mai mare parte de pe front. Regele Mihai, în sala de cinema a Palatului Regal, a văzut într-un reportaj de război din Maroc (1943), câteva secunde cu chipul Principesei Ana de Bourbon Parma, care lucra ca infirmieră pe front. A cerut operatorului să decupeze fotogramele filmului şi să le transforme în mici fotografii, pe care le-a păstrat apoi, în mare discreţie.

17. Reginei Ana i-au plăcut întotdeauna Jeep-urile, pe care le-a cunoscut îndeaproape ca ofiţer de legătură al Armatei Franceze Libere. Ulterior, Regele Mihai i-a dăruit două asemenea vehicule, cu care Regina a participat la numeroase competiţii, raliuri şi expediţii automobilistice.

18. Principesa Ana a fost încartiruită, spre sfârşitul războiului, la castelul familiei de Hohenzollern din Sigmaringen, înainte de a-l cunoaşte încă pe Regele Mihai.

19. La 22 de ani, în vara anului 1945, Regina Ana s-a întors la viaţa civilă, decorată cu Crucea de Război a Republicii Franceze şi avansată la gradul de locotenent în Armata Franţei.

20. Indiferenţa Reginei Ana la adresa modei şi ţinutelor vestimentare a fost moştenită de la mama sa, care obişnuia să spună “Eu nu mă îmbrac, eu mă acopăr”.

21. Căsuţa din Danemarca a mamei Reginei Ana, unde aceasta şi-a petrecut o parte din viaţă, se numea Brødrejøj, adică “dealul fraţilor”, şi se găsea în orăşelul Gentofte, lângă Copenhaga.

22. Principesa Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra.

23. Principesa Ana avea numai 24 de ani când viitorul ei soţ, Regele Mihai I, a fost forţat să abdice. Împreună, ei au ales să înfrunte greutăţile unui exil care a durat cinci decenii.

24. Nunta Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai I al României a avut loc în exil, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948. Datorită excomunicării viitoarei regine din Biserica Catolică, niciuna dintre rudele sale catolice nu a luat parte la căsătorie.

25. Regina Ana a fost căsătorită cu Regele Mihai I al României timp de 68 de ani.

26. Regina Ana are împreună cu Regele Mihai cinci fiice, pe Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Patru dintre acestea sunt Principese ale României.

27. Prima locuinţă stabilă a cuplului regal a fost o căsuţă în suburbia “La Conversion” a oraşului Lausanne, din Elveţia.

28. La 26 martie 1949 s-a născut Principesa Moştenitoare Margareta a României, fiica mai mare a Reginei Ana. Destinul a făcut ca în aceeaşi zi (26 martie), în anul 1881, să fi fost ziua când România a fost proclamată Regat.

29. Numele Principesei Moştenitoare Margareta vine de la mama Reginei, Principesa Margareta a Danemarcei. De atfel, unul dintre numele de botez ale Reginei a fost şi Margareta. Astfel au existat trei generaţii regale cu acelaşi nume.

30. Cuplul Regal s-a mutat în Anglia între 1950 şi 1956, doi ani în satul Bramshill, comitatul Berkshire, iar restul perioadei în satul Ayot Saint Lawrence, comitatul Hertfordshire.

31. La 15 noiembrie 1950 s-a născut la Lausanne a doua fiică a Regelui Mihai şi Reginei Ana, Principesa Elena. Principesa a fost botezată cu numele bunicii sale paterne, Regina-mamă Elena a României.

32. La 28 februarie 1953 s-a născut a treia fiică a Reginei Ana, Irina. Aceasta nu face parte din linia de succesiune la Coroana României.

33. Regina Ana a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă, în timpul exilului din Anglia, pentru a nu cheltui bani cu achiziţionarea de mobilă. A vândut, duminica, la târg, unele dintre piesele de lemn executate de ea.

34. Regina Ana a văzut, în anii petrecuţi în Anglia, de mai multe ori, fantome, în cele două reşedinţe în care a locuit.

35. Începând cu anul 1956, şi până în 1976, Regele şi Regina au locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în “Vila Fantasia”.

36. Doctorul mamoş care a asistat la naşterea Principesei Sofia, în Grecia, la 29 octombrie 1957, a fost fiul doctorului mamoş din Sinaia al Regelui Mihai. Principesa Sofia s-a născut în aceeaşi zi (29 octombrie) cu Regina Maria a României (29 octombrie 1875).

37. Când, la Villa Fantasia, Regele Mihai a avut nevoie de un mic spaţiu pentru atelierul său auto, Regina Ana a construit cu mâna ei, pentru Majestatea Sa, o magazie din lemn.

38. La Versoix, Regina Ana a ajutat adesea pe Regele Mihai la atelierul auto, secondându-l în procesul de reparare şi restaurare a jeepurilor.

39. Unul dintre jeepurile istorice, restaurate de Regele Mihai, aparţine Reginei Ana, fiind cadou personal din partea soţului său.

40. La 13 iulie 1964 s-a născut, în exil la Copenhaga, Principesa Maria a României, a cincea şi ultima fiică a Reginei Ana. Principesa Maria a României îşi trage numele atât de la Regina Maria, cât şi de la Maria de Orleans, bunica maternă a Reginei Ana.

41. De fiecare dată când cuplul regal s-au mutat în casă nouă, prima piesă ascultată a fost Poema Română, de George Enescu, un fel de binecuvântare muzicală a casei.

42. Între 1976 şi 2004, Regele şi Regina au locuit în Vila Serena din satul Versoix, actualmente dispărută. Aceasta este adresa cunoscută de majoritatea românilor veniţi în vizită la Rege, şi locul înregistrării celor mai importante interviuri acordate televiziunii după 1989.

43. Regina Ana lasă în urmă doi nepoţi, pe Nicolae şi pe Michael, aceştia nefiind însă incluşi în linia de succesiune la Coroana României.

44. Regina Ana lasă în urmă trei nepoate, pe Elisabeta Karina, Angelica Margareta şi Elisabeta Maria, dintre care prima şi ultima sunt incluse în linia de succesiune la Coroana României.

45. Regina a fost o fire sportivă. Între sporturile practicate s-au numărat scrima, echitaţia, ciclismul, gimnastica şi înotul.

46. Singura perioadă, în cei 68 de ani de căsătorie, în care Regina Ana a stat despărţită de mai multe ori câteva săptămâni de Regele Mihai, soţul Reginei Ana, a fost în cei nouă ani în care Regele a lucrat ca broker autorizat la Bursa din New York.

47. Nunta de Argint a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sărbătorită la 10 iunie 1973 în Germania, la Castelul Salem, invitaţi fiind de Familia Mare-Ducală de Baden, care au găzduit celebrarea. Au fost prezente Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena şi Principesa Sofia.

48. Regina Ana a fost pasionată de vânătoare şi a mers, cot la cot cu verii săi la vânătorile regale din Luxemburg, Germania ori Belgia, obţinând trofee personale remarcabile.

49. Regina era cea care înregistra mesajele Regelui pentru ţară, transmise prin intermediul Radio Europa Liberă. Era mereu un moment de mister şi fascinaţie pentru Principese.

50. În 1960, Regele şi Regina au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului. Până în prezent, piesa nu s-a jucat niciodată în România. Ea a fost însă publicată în mai multe volume, în româneşte.

51. Regele şi Regina şi-au reînnoit jurămintele conjugale la Monaco, în anul 1966, în cadrul unei ceremonii religioase catolice. Acela a fost momentul în care Regina Ana a fost reprimită în sânul Bisericii Catolice, căreia i-a aparţinut întreaga viaţă.

52. Regina i-a cunoscut pe Eugene Ionesco şi Emil Cioran. S-a întâmplat în 1990 la Paris.

53. Regina Ana nu şi-a putut vedea ţara decât după 42 de ani de exil.

54. În 1992, la 44 de ani după ultimul Paşte petrecut în România, Regele, însoţit de Regină, a reînnodat această tradiţie a Coroanei Române, la Mânăstirea Putna.

55. Între anii1992-1997, Regina a vizitat (fără Rege) aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere. Însă cel mai bine s-a simţit în sate, unde a considerat că găseşte spiritul autentic românesc.

56. Exilul Regelui şi Reginei a durat aproape cinci decenii, din ianuarie 1948 până în februarie 1997.

57. Ţările în care Regina Ana a locuit în timpul vieţii, în afară de Franţa şi România, au fost SUA (în timpul războiului şi ulterior, alături de Rege), Italia, Marea Britanie, Danemarca şi Elveţia.

58. La 21 septembrie 1996 a avut loc căsătoria fiicei mai mari a Reginei, Principesa Moştenitoare Margareta, cu Principele Radu.

59. Începând cu anul 1996 şi până la sfârşitul vieţii, Regina şi Regele au avut alături, în Elveţia, măicuţe trimise de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Mitropolitul Banatului şi de Mitropolitul român ortodox al Europei Occidentale, ca ajutor şi sprijin spiritual.

60. Există în limba română două cărţi despre Regina Ana, ambele scrise de Alteţa Sa Regală Principele Radu: Un război, un exil, o viaţă, apărută la Editura Humanitas în mai multe ediţii, începând din anul 2000, şi “Ana. Portretul Reginei”, apărută la Curtea Veche în anul 2013.

61. La 50 de ani de când s-au cunoscut, la Londra, Regele şi Regina au participat împreună la Nunta de Aur a Reginei Elisabeta a II-a, în noiembrie 1997. Atunci, Majestăţile Lor au locuit la Palatul Buckingham.

62. Nunta de Aur a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sărbătorită în Franţa, în Departamentul Vendée, invitaţi fiind de prieteni francezi, care au găzduit celebrarea. Au fost prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia.

63. Regina Ana, ca şi Regele Mihai, a mâncat mereu la prânz un singur fel, iar masa a durat 20-30 de minute. Cina Majestăţilor Lor a început mereu la ora 18.30, a cuprins 2 feluri şi a durat 30 de minute.

64. Regina Ana a locuit, în exilul din Elveţia, în 5 case diferite: Lausanne 1948-1949, Versoix 1956-2004 (Villa Fantasia şi Villa Serena), Aubonne 2004-2016 (La Croix de Luisant şi Rue de la Grenade).

65. Regina Ana a vizitat o singură dată Bucovina de Nord (astăzi, în Ucraina), în anul 2000, în compania Regelui Mihai I.

66. Mutarea cuplului Regal în ţară a avut loc în anu 2001 (18 mai, la Palatul Elisabeta şi 1 iunie, la Castelul Săvârşin).

67. Regina Ana a fost un foarte talentat pictor. La Palatul Elisabeta sunt expuse, în apartamentul regal, două din lucrările Reginei.

68. Cartea “Ana a României Un război un exil o viaţă” a cunoscut două ediţii în limba engleză, una la Fundaţia Culturală Română, alta la Editura Humanitas.

69. La vârsta de 80 de ani, Regina a fost sărbătorită la Geneva, în anul 2003, de veri din Familiile Regale ale Spaniei, Franţei, Germaniei, Iordaniei, Greciei, Luxemburg şi Austriei.

70. Şaizeci de ani a durat absenţa Familiei Regale de la Peleş, până la repunerea oficială în posesie a Castelului, în vara anului 2008. La prima vizită a Regelui şi Reginei, aceştia au confirmat că porţile Peleşului vor rămâne mereu deschise românilor.

71. Turnul central al Castelului Peleş are 66 de metri înălţime. Regina Ana a aşteptat 60 de ani pentru a trece pragul castelului, în luna iunie 2008.

72. Paisprezece familii regale europene au fost prezente cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui şi Reginei, ce a fost sărbătorit la 10 iunie 2008.

73. Cincisprezece melodii preferate ale Regelui şi Reginei pot fi ascultate pe CD-ul “Muzica Regelui”, editat de Curtea Veche Publishing.

74. La 25 octombrie 2011, Regina Ana a asistat la discursul istoric al Regelui Mihai în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului României.

75. Fundaţia “Colecţia Familiei Regale a României” numără printre fondatori pe Regina Ana, alături de Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.

76. Prietenii cei mai apropiaţi ai Reginei au fost câinii de companie crescuţi de-a lungul vremii. Ultima pereche de căţei, care a locuit în casa din Elveţia, au fost Bianco şi Bambi, din rasa Chihuahua.

77. Regina Ana nu a avut niciodată pasiunea gătitului.

78. Regina Ana a aşteptat până la vârsta de 77 de ani ca să-i fie scrisă prima biografie.

79.A doua carte despre Majestatea Sa a fost scrisă când Regina Ana a împlinit 90 de ani.

80. În 2013, Majestăţile Lor şi-au sărbătorit în cadru privat Nunta de Safir, adică 65 de ani de la căsătorie.

81. În anul 2015, s-au aniversat 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi de la decorarea Reginei Ana cu Crucea de Război a Franţei.

82. De-a lungul vieţii, Regina Ana a primit Crucea de Război a Franţei, Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga şi Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta şi Marea Cruce a Ordinului Coroana României.

83. Începând cu anul 1992, Regina Ana a vizitat zeci de sate, comune, mânăstiri, mici oraşe şi municipii din ţară, trecând prin fiecare colţ al României şi întâlnind zeci de mii de oameni.

84.Între anii 1990-2010, Regina a participat la zeci de evenimente dedicate fundaţiei fiicei sale, Principesa Moştenitoare, iar uneori a efectuat turnee în străinătate pentru colectare de fonduri, cum au fost vizitele din SUA şi Franţa.

85.Regina Ana a oferit înaltul patronaj Fundaţiei Anastasia, creată de pictorul Sorin Dumitrescu, cu mai bine de două decenii în urmă.

86.Regina Ana a dat primul interviu televizat în România la vârsta de 86 de ani, în anul 2009.

87. Regina Ana nu a mers niciodată în Basarabia.

88.Regina Ana nu a vizitat niciodată Balcicul.

89.Regina Ana nu a fost niciodată în Australia.

90.Părul Reginei Ana şi-a păstrat culoarea în mod natural, fără să albească vreodată.

91. Statul român nu a oferit nicio distincţie Reginei Ana, în 92 de ani de viaţă.

92. Regina Ana a fost cea mai longevivă soţie de rege sau domnitor din întreaga istorie a României.

Sursa: www.familiaregala.ro

Nu va sfiiti sa lasati un mesaj de condoleante plin de respect aici: http://www.familiaregala.ro/mesaje

A murit Regina Ana la vârsta de 92 de ani. Principesa va fi înmormântată la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi regi ai României

Regina Ana a României a încetat din viață luni, la vârsta de 92 de ani, la spitalul din Morges, în Elveția. Anunțul a fost făcut pe Facebook de avocatul Casei Regale a României.
La începutul anului regele Mihai își anunța retragerea din viața publică în urma unor probeme grave de sănătate. Regele și Regina locuiau în această perioadă în Elveția.
Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână, a anunțat Casa Regală.
„La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges”, a anunțat Casa Regală.

Mesajul publicat pe Facebook de Ioan-Luca Vlad, avocatul Casei Regale:
„Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut în neființă.
Ea este cea a cărei căldură și atenție, arătate față de mine în 1993, cu prilejul unei vizite la o expoziție unde expunea și tatăl meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colecțiilor - Calea Vicatoriei), m-au făcut să decid ca misiune de viață să lucrez pentru Familia Regală și, ulterior, să aleg Dreptul în acest scop.
Mulți ani mai târziu, în 2011, ajungând la biroul său din Aubonne, am găsit o fotografie cu noi doi înrămată și semnată...
Sunt profund întristat de această pierdere, și îmi sunt vii în memorie momentele petrecute în Romania alături de Majestatea Sa, dar și în Elveția, unde îmi aduc aminte ca, găsind în arhiva o imagine cu doi tineri în pozitie „en-garde" la scrimă, am iîntrebat-o cine erau, deschizând astfel o povestire despre copilărie, școală și despre colegul sau de scrimă.
Mă bucur de aceste momente și de faptul că am putut să-i aduc un prinos de recunoștință, ajutând la publicarea celor două timbre (2014 și 2015) românești care o portretizează sub titlul corect.
Majestatea Sa îmi va rămâne în suflet mereu ca simbol al misiunii mele în viață.
Odihnească-se în Pace!”

Casa Regală a României a anunțat că trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
Familia Regală anunță mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare și doliu timp de 40 de zile.
Începând de marți, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Acestea vor fi la dispoziția publiculului larg timp de 40 de zile de la data decesului.


Sursa: www.mediafax.ro

La mulţi ani, Majestate!

 Am crescut cu Monarhia în suflet şi cu siguranţa tot aşa o să şi mor. Însă mai mult de atât, mor de ciudă zi de zi când văd de cine este condusă această ţară. Se apropie alegerile şi nu am pe cine să votez. Nu am încredere în ciocoflenderi şi în blonde. În extremişti şi în hoţi. Nimeni nu îmi merită votul, însă o să-i votez pe toţi, să le arăt că nu mai pot să-i suport şi nu îmi merită votul. Valoarea principală cu care am crescut se numeşte "MONARHIE". Vreau să trăiesc într-o ţară care să fie demnă de istoria pe care o are în spate. Vreau să fim mândri de cei care ne conduc, de moralitatea lor şi de respectul pe care îl emană.

                    Regle Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, şi este fiul regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi al reginei Elena, principesă a Greciei.

Istoria Regelui Mihai I este încărcată de un dramatism unic între suveranii Europei din secolul XX. Este istoria poporului român, întregit într‑un moment istoric de bunicul său, Ferdinand I (care a continuat opera de modernizare începută de Carol I), şi supus, pe rând, capriciilor aventuriere ale lui Carol al II-lea, pasiunilor violente ale legionarilor şi ale naziştilor, loviturilor programate în fotoliile „roşii" de la Krem­lin. Regele a supravieţuit în picioare, drept, tuturor acestor farse şi nu a renunţat să fie alături de poporul său, în ciuda efemerilor chiriaşi ai istoriei pentru care a fost incomod. Mihai I a rezistat tuturor acestor „execuţii" şi a ajuns, astăzi, ultimul şef de stat în viaţă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi ultimul mareşal în viaţă al Armatei Române!

Nici o altă persoană nu simbolizează mai bine tragedia românilor din ultima jumătate de secol, decât Regele Mihai. El s-a născut să devină un mare rege într-o ţară a cărei dezvoltare era comparabila cu cea a Belgiei. Dar istoria a fost potrivnică lui şi poporului său. Întâi a trebuit să lupte împotriva naziştilor, iar mai apoi împotriva comuniştilor. El a fost un monarh constituţional, într-o vreme în care Europa era dominată de dictatori. A fost exilat şi cu toate acestea a încercat să se întoarcă în ţară atunci când s-a putut. S-au întors împotriva lui toţi cei care au ajuns la putere fără vreo valoare foarte mare în viaţă. Mulţimea l-a primit cu braţele deschise de fiecare dată şi în adâncul sufletului mulţi au dorit să revină la o monarhie constituţională. Din păcate nu se poate, mai sunt multe de furat în ţara asta şi nu mai avem demnitate.

Ce înseamnă Monarhie constituțională? = o formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. Astfel am avea măcar o personalitate demnă în ţară în faţa căruia să ne plecăm frunţile.

Semnaţi petiţia http://www.petitieonline.com/pro-monarhie

95 de ani de la Marea Unire : 1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2013

Pe fondul instabilităţii politice instaurate după dezmembrarea Austro-Ungariei, naţiunile fostului imperiu îşi organizează propriile instituţii conducătoare, consilii şi gărzi naţionale, sperând că, prin intermediul acestora, îşi vor obţine dreptul la autodeterminare. Cele două forme tipice ale unei asemenea organizări au fost consiliile locale, care urmau să conducă administraţia locală, şi gărzile naţionale destinate a asigura ordinea publică, averea publică şi particulară.

În comitatul Satu Mare, ca, de altfel, în întreaga Transilvanie, ele reprezentau viitoarele instituţii de stat. În părţile sătmărene, numărul membrilor consiliilor naţionale era între 19-75 de persoane, în funcţie de mărimea localităţilor. În cele 71 de localităţi unde s-au înfiinţat consilii naţionale, s-au ales 914 membri. Din punct de vedere al reprezentării sociale sau al categoriilor sociale, 144 erau intelectuali (preoţi, învăţători, avocaţi, notari), 777 ţărani şi 10 din alte categorii (meseriaşi şi negustori). Se constată prevalenţa elementului ţărănesc, peste 80% din totalul membrilor. Cele 44 de gărzi naţionale, înfiinţate în tot atâtea localităţi, cuprindeau un număr de 751 membri, fiecare gardă având între 12-15 persoane. Ele erau conduse de subofiţeri sau ofiţeri români demobilizaţi de pe front sau de fruntaşi ai satelor.

Mişcarea naţională din Transilvania a culminat cu Marea Adunare Naţională, organizată în 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Participanţii sosiţi în număr mare din toate părţile Ardealului şi-au asumat dorinţa de a se uni cu România. Ca formă ideologică, adunarea s-a născut din însuşirea principiilor Wilsoniene care au legitimat mişcări naţionale în întreaga Europă Centrală şi de est a anului 1918.

La acest eveniment important au participat şi reprezentanţi ai sătmărenilor. Delegaţi desemnaţi cu drept de vot pentru Adunarea de la Alba Iulia au fost aleşi în adunările cercurilor electorale. Erau aleşi direct sau din iniţiativa proprie a localităţii. Din cei 81 de delegaţi aleşi pentru Adunarea de la Alba Iulia, identificaţi pe baza documentelor, 32 au fost ţărani, 18 au fost preoţi, 27 intelectuali, 2 meseriaşi şi 2 comercianţi. Se constată, şi în acest caz, prevalenţa elementului ţărănesc.

Pentru ei, drumul spre Alba Iulia a început în dimineaţa zilei de 30 noiembrie. Până la gările din localităţile mai mari, el a fost parcurs cu căruţa. În gara şi în centrul oraşului Baia Mare s-au întâlnit oşenii, cei din jurul Careiului şi Satului Mare, plecaţi de acasă din 28 noiembrie, cu maramureşenii, cu cei din Chioar şi Sălaj. Trenul spre Alba Iulia era împodobit şi purta însemnele fiecărui judeţ sau ţinut: Ţara Oaşului, Sălaj, Marmaţia etc. De-a lungul drumului se ataşau noi vagoane, care cuprindeau delegaţii din alte judeţe. Pe tot parcursul călătoriei se cântau cântece patriotice. În gări, “trenul Unirii“ era aşteptat de populaţie cu drapele şi ovaţii”.

Traian Cavaşi, cel care a condus la Alba Iulia delegaţia plăşii de Satu Mare, notează “am pornit în dimineaţa zilei de 30 noiembrie 1918 spre Baia Mare, având asupra noastră delegaţiile eliberate de Consilul Naţional din Satu Mare. La Baia Mare urmau să se întâlnească potrivit unui consemn tactic de securitate delegaţiile din partea de nord-vest a ţării: Satu Mare, Ugocea, Maramureş. Gara din Baia Mare era ticsită de români şi de membrii gărzii naţionale înarmate cu puşti şi mitraliere… Văzduhul răsuna de cântece naţionale”. De la Baia Mare, delegaţiile au pornit cu un tren special pe valea Someşului, înspre Cluj. Delegaţiile din sudul judeţului Satu Mare s-au întrunit la Tăşnad. La Jibou, cele două grupuri de delegaţi dinspre Baia Mare şi Tăşnad, s-au întâlnit şi, sub coordonarea lui George Pop de Băseşti, s-au îndreptat spre Cluj.

Ajunşi la Alba Iulia, delegaţii oficiali sătmăreni au intrat în sala de şedinţe, unde au luat parte la adunarea care a votat Rezoluţia Adunării Naţionale de Unire a Transilvaniei cu ţara mamă pentru toate veacurile. “În drum spre sala de şedinţă–notează Traian Cavaşi–ţineau ordine ţăranii înarmaţi cu puşti luate de la soldaţii germani din armata mareşalului Mackensen, care se retrăgea din România… Privind din cetate spre platoul unde mulţimea de români aştepta decizia Marii Adunări Naţionale, se vedea o pădure de steaguri tricolore româneşti. A fost o manifestare cum n-a mai fost niciodată în istoria poporului român”.

Ideea unirii românilor transilvăneni cu România nu s-a născut în zilele lui octombrie, noiembrie, decembrie 1918. Ea a venit dintr-o veche istorie și a fost îndelung pregătită, în fața altarelor, prin glasul unor vrednici preoți și dascăli ai mulțimii, prin cuvântul rostit și scris al marilor profesori și cărturari ai școlilor din timpurile de mari încercări ale veacurilor trecute.

Mulțimea prezentă la Alba Iulia, în ziua în care s-a hotărât Unirea cea Mare nu era o masă amorfă de oameni veniți la o chemare din ajun, care nu știau nici pentru ce au venit și nici ce vor. Dimpotrivă, în Sala Marii Uniri, pe Câmpul lui Horea, pretutindeni, în oraș și în afara orașului, românii au fost pe deplin conștienți pentru ce au venit.

La Alba Iulia erau peste o sută de mii de români, în frunte cu preoții și învățătorii satelor, conducătorii consiliilor naționale românești, puternicele focare ale vieții politice românești din preajma Marii Uniri și care, de fapt, au pregătit-o în conștiințe și au pus-o în practică în zilele lui noiembrie. Erau la Alba Iulia și în Sala Marii Uniri episcopi și vicari, preoți și învățători, oameni de cultură și oameni politici. Au venit toți în fruntea poporului, pentru ca împreună să culeagă roadele iubirii de Neam și Credință semănate în Biserici și în Școlile Noastre.

Vestea împlinirii Marii Uniri a fost răspândită în sate și orașe de toată pleiada de preoți și dascăli, de intelectualitatea de alte profesii din Transilvania. Pe vreme rea sau bună, tineri și mai puțin tineri, au străbătut, în plină toamnă, câmpia, dealurile și munții ca să ducă mai departe această bucurie. Au găsit pretutindeni oameni îmbrăcați în haine de sărbătoare, gata să participe la Marele Praznic Național de la 1 Decembrie 1918.

 

Ecoul a fost cel așteptat. Cetatea a fost plină de oameni veniți, fără sa-i poată opri nici omătul așternut în calea lor, nici gerul ce le brăzda fețele. Oamenii satelor din întreaga Transilvanie au fost prezenți în număr impresionant. Au venit în frunte cu preoții și învățătorii lor, purtând cu toții tricolorul românesc pe piepturile lor, iar în inimii dorința fierbinte de a se uni cu ”Țara”.

Notă:
Ar fi frumos ca şi după 95 de ani de la unire, la paradă să vezi doar bucurie şi urale, să nu vezi huiduieli şi îmbulzeală la fasolea cu ciolan...