Dragostea se traieste intotdeauna in doi

Fericirea incepe intotdeauna de la cifra 2. Fiecare om are o latura duala pe care nici stiinta, nici mitologia nu a reusit sa o explice. Asa suntem si ca sa fim fericiti avem nevoie de un partener de suflet pe care sa-l iubim si care sa ne impartaseasca aceleasi sentimente.

Viata de cuplu inseamna sa existe intotdeauna- doi - nu unul. Pune accent pe tine. Veniturile tale consumale si pentru bucuria sufletului tau...nu pentru o casa care..mai tarziu sau mai devreme va fi sau nu si a ta...Merita sa investesti in viata de cuplu, nu financiar - ci sentimental DAR pana la o limita- sa nu te neglijezi pe tine pentru bucuria fara limite a celuilalt. Un cuplu inseamna: DAU si PRIMESC...

Libertatea ta inceteaza cand libertatea lui exista. Deci - acordati timp si constatati ca in primul rand trebuie sa te iubesti pe tine altfel nu o sa fii fericita niciodata indiferent de relatie. Insa de unde stim cand iubim? De unde stim ca relatia pe acre o cladim este cea adevarata? Viata in doi implica mult mai multe decat sentimente. E drept, de la acestea porneste, insa e completata de orgolii si compromisuri, certuri si bucurii, neajunsuri si partajul responsabilitatilor, de vise si de rutina.

 O relatie reala, insa, inseamna si momente dificile, de criza, conflicte si tensiuni, stres si oboseala. Muzica, filmele promoveaza un model "ideal" de relatie si multe cupluri se compara cu acest ideal sau sunt in cautarea lui.Asteptarile nerealiste produc multa suferinta in cupluri si mentin interpretarile si judecatile celuilalt.

Cred ca toata lumea ar recomanda sa traiti momentul, sa luati totul ca atare si asa claditi pas cu pas relatia pe care vreti sa o traiti. Nimic nu se face pocnind din degete, relatia se construieste pe baza sentimentelor precum si a compromisurilor pe care sunteti dispusi s le faceti. Traiti astazi si construiti-va impreuna relatia de maine :)

Cat de repede ne trece timpul?

Uneori timpul trece atat de repede, incat, seara, te miri cum de s-a dus ziua si n-ai facut nimic. Cine ajunge acolo, inseamna ca nu stie diferenta dintre a face ceva si a nu face nimic. Ceva i se pare putin. El ar vrea, de obicei, sa faca totul, ceea ce, de cele mai mute ori, frizeaza imposibilul.

De cele mai multe ori, cei care nu reusesc nimic, incearca prea multe, cei care nu reusesc perfect nu se multumesc cu putin, iar cei care nu ajung sa termine, n-au curajul sa inceapa. In orice caz, logica si experienta spun ca este mult mai greu sa termini un lucru decat sa-l incepi, dar cea mai mare povara dintre toate poverile este sa tragi din greu la un lucru inceput. Este povara care nu trebuie abandonata.

Proverbul romanesc spune ca mai binele este dusmanul binelui. Daca nu esti multumit cu ce ai facut si vrei sa imbunatatesti tot ce faci, nu vei termina niciodata. Este mult mai practic un lucru terminat si util, chiar daca nu este perfect, decat unul ramas neterminat, numai pentru ca ai vrut sa atinga perfectiunea, la care poate nu vei ajunge niciodata.

Marile muzee ale lumii sunt pline de capodopere ai caror autori le-au aruncat sau le-au lasat neterminate, socotind ca trebuie imbunatatite. Unele dintre ele valoreaza milioane de dolari. De altfel, dupa ce l-ai terminat si ai incpeut sa-l folosesti, ai timp sa-i faci ajustarile, daca vrei. Nu te opreste nimeni.

Iarasi ma voi referi la intelepciunea proverbelor care spun ca acela care fuge dupa doi iepuri, nu prinde niciunul. Avem o dexteritate deosebita de a porni la o treaba si a ne aminti, pe parcurs, ca mai aveam una de facut, apoi alta. La sfarsitul zilei, descoperim ca n-am terminat niciuna.

Concentrandu-te pe un singur lucru iti incordezi suficient atentia, iar, cand l-ai terminat, vei porni la urmatorul cu noi forte. Doua lucruri facute in paralel iti consuma, de obicei, tot atata timp cat iti ia fieare in parte, dar rezultatele sunt incomparabil mai rele. Concluzia: toate trebuie facute pe rand.

Ziua de lucru a omului inteligent incepe cu o lista. Conditia este ca lista sa nu contina o insiruire interminabia si imposibila. O lista responsabila trebuie sa contina mai putin decat ceea ce poti face intr-o zi. Daca le-ai terminat pe toate mai devreme, meriti un moment de odihna. Daca n-ai nevoie sa te odihnesti, nimic nu te poate sa faci orice altceva, nepus pe lista. Dar, daca n-ai facut decat jumatate din ce era pe lista, asta te va demoraliza, te va descuraja si te va stresa. Te simti un om de nimic, nu pentru ca n-ai facut totul, pentru ca ai facut lista prea lunga.

Exista lucruri care nu suporta amanare. Acestea nu se pun pe lista. Ele nu se intercaleaza intre problemele de rutina, pentru ca nu stii care din ele va ramane nefacuta. Acel lucru care este esential si vital trebuie sa fie el singur obiectivul zilei. Nu-ti fie teama ca raman altele neglijate.

Important este sa-l epuizezi intergal pe cei vital, de care depinde poate viata ta si a familiei tale, situatia ta, banii tai, bunurile tale, familia ta si tot ce ti-e mai drag si util.

In mod normal, nu esti singur. Ai familie. Familia trebuie sa stie ce obiective ai, cum le-ai programat, cum le-ai adus la bun sfarsit. Daca ai probleme, te va ajuta. Daca n-ai avut probleme, ai motive sa te prezinti responsabil in fata familiei.

Toti te vor respecta pentru ca nu esti un om ascuns, toti vor simti nevoia sa nu fie nici ei ascunsi. Cand dai socoteala, te simti in fata unui fapt implinit si-i observi pe altii cum se bucura de bucuria ta. Ai tras linie.

Nici nu stii ce important este sa tragi linie, in fata multimii de afaceri rezolvate, care te bucura si care bucura intreaga familie.

Curajul de a spune ceea ce gândești

Haideți să vorbim despre nenumăratele situații în care în loc să spui ceva ce-ar fi trebuit spus, ți-ai înghițit vorbele respective pentru a bălmăji ceva în acord cu cel din fața ta. Asta chiar dacă nu erai de acord absolut deloc cu ceea tocmai ai auzit. Ai preferat însă să fii amabil pentru că te temi de conflicte.

Te temi că dacă ai spune ceva împotriva celor auzite, vei fi nevoit să trăiești toată tensiunea aceea lăcută prilejuită de o discuție în contradictoriu. Nu spune nimeni că trebuie să fii de acord cu mine. Oricând îți poți spune că de fapt tu ești matur și nu-ți plac disputele inutile. Și este posibil să ai dreptate.

La fel, e posibil ca mintea ta să fie foarte perversă, cum sunt mințile celor mai mulți dintre noi. Adică este  în stare să te convingă că tu ai preferat să fii de acord cu cel din fața ta doar pentru că ai un soi de noblețe care nu-ți permite să te implici în așa ceva.

Totuși, de foarte multe ori, e vorba doar de faptul că ai preferat să eviți ceva neplăcut. Nu ai avut încredere în tine că ți-ai putea susține punctul de vedere și ai spus lucruri împotriva credințelor tale reale. Uneori, după astfel situații, te simți prost. Sau aiurea, cum spun unii. E firesc, lașitatea e de multe ori condamnată cultural și e posibil ca ceea ce simți să fie efectul acestui lucru.

Alteori, te simți prost pentru că pur și simplu tu crezi în cu totul altceva decât ceea ce ai spus. Întradevăr, e posibil ca-n copilăria ta interacțiunile cu adulții să fi fost de-o asemenea natură încât să fi dezvoltat reflexul cenzurii vorbelor. Adică să fi învățat de mic că dacă spui ceva ce este împotriva a ceea ce spun sau vor adulții vei fi tratat ca un copil rău. Și, de multe ori, copiii răi nu primesc ceea ce-și doresc.

E un mecanism destul de simplu. Dacă ai spus ce trebuie ai primit ce-ai vrut, dacă ai spus ce nu trebuie, nu ai primit ce-ai vrut. Orice condamnare pe care adulții au aplicat-o comportamentelor tale neagreabile e posibil să te fi inhibat de-o manieră profundă. Sigur, sunt tot felul de nuanțe aici, dar în mare poate fi vorba despre asta.

Uneori, inhibarea despre care-ți vorbesc se poate produce mai târziu în viață. De exemplu, la locul de muncă poți ajunge din nou în postura de copil atunci când ai de-a face cu un șef dominator sau cu niște colegi cu apucături de acest fel. Nu e ceva ciudat, e doar natura umană în splendoarea ei.

Problema cu astfel de atitudini este că produc niște stări de insatisfacție profundă. Sau, pe românește, te fac să te simți de rahat. Și dacă te simți așa, starea ta de bine va fi influențată și dincolo de situațiile punctuale în care ai de-a face cu cineva care rostește lucruri care contrazic total credințele tale și tu asiști blajin la situație.

De multe ori stai și te întrebi până când? Păi, în general până când te saturi. Până când „sistemul tău digestiv” începe să protesteze. Deși prin filme vezi diverse personaje izbucnind chiar în timpul unor discuții de gen, în realitate, lucrurile nu prea se-ntâmplă așa. Oricât de glorios ți s-ar părea să-i dai o replică usturătoare acelui coleg de muncă  sau școală care face mișto de tine, declicul va fi în  altă parte. Serios, de obicei lucrurile se petrec mult mai banal.

În astfel de momente, când e liniște și ai un răgaz de-a te gândi la diverse lucruri, e posibil ca-n minte să-ți vină și gândul legat de faptul că accepți prea multe fără să zici nimic. Și dacă gândul respectiv începe să te copleșească până simți că rămâi fără aer, vei dori să schimbi ceva. Posibil să fie totul ca o furie, ca o dorință de răzbunare împotriva tuturor situațiilor în care ai făcut lucrurile altfel decât știi c-ar fi trebuit să le faci. N-am de unde să știu exact, fiecare om simte-n felul său. Totuși, deși emoțiile respective sunt puternice, e mai bine să faci lucrurile un pic gândit, astfel încât să nu-ți epuizezi energia nervoasă aiurea. Concret, ce-ai putea face? Primul pas este că ai conștientizat problema.

Nu ai mai perceput-o doar ca pe o sursă de disconfort emoțional profund, dar ai și privit-o cu atenție. I-ai văzut conturul hâd și ai decis că trebuie să faci ceva. Probabil că vei începe prin a construi scenarii. Adică începi să-ți repeți în minte ce replică să dai unui anume individ sau chiar cuiva apropiat. 

Concret, așa cum spuneam mai sus, accentul cade pe ceea ce depinde de tine, pe ceea ce poți face tu, nu pe încercarea de-a controla ce spun sau fac cei din jur. Nu e vorba de-a învăța să porți discuții nesfârșite cu diverși pentru a-i convinge că tu ai dreptate și ei greșesc. Nu e vorba de-a da replici care să-i termine psihic pe cei care îndrăznesc să spună lucruri cu care tu nu ești de acord. Este vorba de-a avea curajul de-a spune ce crezi și ce nu crezi. Fără să faci vreun efort și fără să-ncerci să-i convingi pe ceilalți că ai dreptate.

Nici măcar nu e vorba de-a avea dreptate, ci doar de curajul de-a te exprima, de-a exista prin ceea ce ești cu adevărat, nu prin ceea ce îți impun temerile tale să fii. A, dacă ai chef și să discuți pe tema respectivă, e alegerea ta. Dacă nu ai chef, e suficient să spui ce crezi tu și atât. Lasă-l pe celălalt să facă ce vrea cu răspunsul tău, ai trecut deja mai departe. Vei vedea că vei simți un soi de satisfacție liniștită. Nu e ca atunci când câștigi la loto, e ca atunci când știi că ai făcut lucrurile în acord cu ceea ce ești în realitate. 

"Ciudat" vs dizabilitate invizibila

Interactionand cu oamenii chiar si doar vizual pe strada, multe persoane au tendinta de a cataloga pe cei din jur. De obicei se pun etichete, frumos, urat, tanar, batran, normal, ciudat si asa mai departe. Daca am sta insa sa analizam ce inseamna fiecare eticheta in parte am realiza ca nu avem dreptate si totodata nu avem dreptul de a face asta.

Intr-o lume superficiala dominata de teama, neincredere si ignoranta, oamenii se lasa condusi de ganduri negative neglijand sufletul. Stilul de viata este afectat de modul in care gandim si simtim. Pentru a ne curata de greutatea emotionala si psihologica inseamna sa ne schimbam gandirea si atitudinea fata de ce e in jurul nostru. Asta inseamna sa iertam , sa toleram si sa nu mai judecam atat de aspru pe noi insine sau pe cei care ne inconjoara. Sa privim natura si mediul cu alti ochi, mai blanzi , mai buni si mai toleranti. Regenerarea fizicica incepe cu cea mentala si spirituala. Sa ne pastram lumina si pacea interioara.

Ce inseamna om normal? As fi curioasa si eu sa aflu asta. In spatele fiecarei masti (daca tot suntem in perioada "poarta masca"), se afla o poveste. O poveste pe care nu o vom afla niciodata. Stiu ca nu putem controla ce spun oamenii despre noi, dar putem alege ce sa credem si ce sa ascultam. Trebuie sa alegem cuvintele care sunt de rahat si care spun adevarul. Stiu ca in multe cazuri ne simtim asa cum ni se spune ca suntem si ne simtim fara putere de a lupta sa convingem ca suntem buni si rabdatori. Cuvintele vin in avalansa in mintea noastra, ne otraveste mintea

Gandurile si convingerile noastre sunt importante. Iti formeaza inima si iti arata directia in viata. Atunci cand gandurile noastre si convingerile noastre sunt bazate pe adevar , viata noastre curge lin si sanatos. Atunci cand convingerile noastre se bazarea pe minciuni sau adevar spus pe jumatate inseamna ca sunt toxice si nu vom intalni pacea , dragostea, bucuria si viata pe care ar trebui sa o avem. Multi dintre noi observam ca bucuria si frumusetea vietii ne este furata de ganduri si convingeri toxice. Ne fura energia , pasiunea de a atinge acele teluri mult ravnite. Avand ganduri , convingeri toxice ne duc catre cuvinte toxice si relatii toxice, Totul porneste de la gandirea noastra, asa se contureaza viata noastra. Daca suntem inconjurati de oameni care se plang tot timpul de orice, inseamna ca in timp vom ajunge sa credem tot ce-i mai rau despre ceilalti si vom judeca aspru lumea incojuratoare.

Data viitoare cand aveti in gand o eticheta de pus pe spinarea unui om ganditi-va de doua ori si nu o faceti. Chiar daca acea persoana arata "normal" ca voi poate omul acela se lupta cu o dizabilitate invizibila, poate se lupta cu o problema la care voi nu ati face fata si el totusi zambeste si merge mai departe. Pentru mulţi oameni care suferă de dizabilităţi invizibile, există un dublu stigmat – mai intai cel al handicapului in sine, iar apoi cel aparut atunci cand aduci vorba despre el si atragi atenţie asupra sa.

O dizabilitate ar putea fi definita ca o consecinta a unei conditii care limiteaza o persoana de a utiliza una sau mai multe dintre abilitatile ei/lui,cum ar fi mersul pe jos, vorbirea, văzul, auzul, raţionamentul sau abilitatile de invatare.Dar aminteste-ti ca nu este intotdeauna usor sa iti dai seama daca o persoana are o dizabilitate sau ce tip de dizabilitate are. In cazul în care o persoana se comporta “ciudat”,ar trebui sa iei intotdeauna in considerare faptul ca ar putea avea o problema care nu este evidenta. Incearca sa fi tu insuti,lasa bunul simt si prietenia sa faca sa cada barierele care pot aparea.

Printre rânduri

Nu o să vorbesc despre Coronavirus, o să vorbesc doar despre felul în care mi-a schimbat mie viața acest an. Dacă la început părea ceva depărtat și inofensiv pentru cei mai mulți dintre noi, coronavirusul a dovedit în scurt timp că nu este deloc așa. S-a răspândit cu repeziciunea unui foc scăpat de sub control, peste tot în lume, lăsând în urmă zeci de mii de morți, milioane de oameni fără locuri de muncă și o mulțime de mici afaceri închise. Pe măsură ce tot mai multe țări europene au eliminat restricțiile de deplasare și au deschis micile afaceri pentru deblocarea economiei și în România se procedează oarecum la fel. Intr-un altfel de ritm, e adevărat, dar așa suntem noi. A venit vara și ne gandim doar la concedii, altceva nu mai știm să facem.

Adevărul este că mie/nouă ne-a fost "furată" primăvara, vara a venit cu tot mai multe cazuri de îmbolnaviri, oamenii au luat-o razna cu totul și aproape că nu mai respectă nicio regulă. Anul viitor va fi foarte aglomerat pentru mine (asta în cazul în care se termină cu bine anul acesta :) ), toate concertele programate s-au mutat in 2021. Concediul la care încă nici nu am apucat să mă gandesc s-a decalat din oficiu.

Ce am reușit totuși să fac în ultimile 5 luni? Habar n-am. Să muncesc în mare parte din timp de acasă, să citesc, să scriu și să mă tem că o sa termin Netflix-ul :) Fiind un bolnav cronic am reusit să îmi păstrez distanța socială și responsabilitatea de om pe care ar trebui să o avem cu toții. Insă, un lucru foarte important, am lăsat lucrurile bune să vină de la sine și au venit. Cu toată responsabilitatea m-am bucurat de familie și de cei dragi pe care nu am vrut nicio secundă să îi expun vreunui pericol.

De multe ori stau și mă întreb de ce oare numai unii dintre noi sunt responsabili? Pandemia a pus în lumina reflectoarelor toate slăbiciunile sistemelor medicale de peste tot din lume chiar și din SUA și a demonstrat că este nevoie de îmbunătățiri serioase de la infrastructură la proceduri care sunt extrem de necesare pentru a face față mai bine urgențelor și pentru a evita infectatarea personalului medical. Unul dintre motivele pentru care în Germania de exemplu a fost înregistrat un număr mic de morți comparativ cu alte state din Europa, este numărul mare de paturi din secțiile de terapie intensivă, care au permis spitalelor germane să primească și un număr mare de pacienți din Uniunea Europeană. Oare în următorii ani, guvernele se vor concentra mai mult pe sistemul medical și vor adopta o serie de strategii cu care să facă față unor situații de criză similare?

Deja se conturează câteva tendințe și în România: este din ce în ce mai clar că sistemul medical peste tot în lume se va schimba, turismul și călătoriile vor încetini, cel puțin în acest an și tot mai mulți oameni vor pune bani la saltea. Chiar și munca și ieșirile cu prietenii vor fi diferite. Dar, să nu uităm că românii sunt altfel, foarte mulți au luat teoria conspirației în brațe și faptul că tot guvernul este de vină. Timpul ne va spune însă dacă și România se va alinia acestei tendințe mondialede redresare.

Cât despre marea majoritate ce să mai zic, nu mai zic nimic, fiecare procedează cum consideră că este mai bine pentru el. Stiu doar un lucru cert, eu voi fi la fel de precaută și de orientată spre propria-mi dezvoltare. Selectie naturală, da, prin asta cred că trecem acum. Vom vedea cine va râde la urma și în ce condiții :)

Aici și acum!!!

Nu știu voi, dar eu de multe ori îmi dau seama că atunci când privești din afară, viața pare așa… o punte între trecut și viitor. De cele mai multe ori ne trăim viețile așteptând… Așteptăm weekendul, așteptăm vara, așteptăm vacanțele, așteptăm serile, așteptăm luna viitoare, așteptăm ziua de mâine! Care va veni, teoretic :)

Ne facem planuri, ne proiectăm viața peste săptămâni, luni, ani. Până la un punct e normal să speri, să visezi, să planifici. Știu, și eu sunt adepta planurilor, dar tot ceea ce contează cu adevărat e ziua de astazi. Nimeni și nimic nu-ți oferă garanția viitorului.

Cred că cei mai câștigați oameni sunt cei care trăiesc în prezent. Cei care trăiesc, ASTĂZI, ACUM, AICI, cu mintea, cu sufletul, cu corpul. Cei care simt clipa.

Când nu așteptăm, ne întoarcem în trecut și analizăm. Cu nostalgie sau cu regret. Comparăm iubiți, experiențe, oameni, acțiuni. Ne judecăm pentru ce-am făcut, pentru ce n-a ieșit, pentru ce puteam face mai bine. Ne sabotăm cu grație prezentul cosumând ceva ce e deja consumat. Învățați-vă lecțiile și mergeți mai departe…cu cât mai repede cu atât mai bine!

V-ați gândit vreodată, oare cât o să regretăm peste ani toate zilele astea pe care le-am trăit, levind prin viață, aștepând…

Trăiești cu adevărat doar atunci când mintea ta este acolo unde ești și tu! Când simți, când te bucuri, atingi, iubești, prețuiești, respiri, privești, când plângi, când speri, când esti dezamăgit…

Da, e un exercițiu greu! O să vedeți ce gălăgie e de fapt în mintea noastră și cât de departe sunt gândurile de corpul nostru, de inima noastră. Ne facem tot felul de griji pentru ce-a fost sau pentru ce va sa fie.

Suntem tentați să ne agățăm fericirea de “atunci când”. Când o să câștig mai bine, o să fiu fericit! Când o să plec de la job, o să-mi fie mai bine! Când o să avem un copil, o să fie minunat, etc.. Când o să, când o să… Cu toate acestea, când o să… e azi, e acum!


Renunțați la tot ce nu e important! Renunțați la șabloane, la frici, la prejudecăți, la reguli, la autocontrolul care vă transformă în roboți! Renunțați să mai trăiți virtual!

Exact asta ne lipsește nouă! Viața trăită AZI, AICI, ACUM!

Jumătăţi de măsură

Femeie tu, femeie eu, Frământări tu, frământări eu. Gândeste bine, femeie, nu te lăsa cucerită de orice impostor de suflete. Mulți dintre ei nu te iubesc îndeajuns. Cum ar putea să te iubească aşa cum meriți? Când patul e prea cald iar inima prea rece. Nu aștepta un bărbat care să îți recite din versuri alese. Fii tu o poezie pentru tine, în primul rând. Bărbatul potrivit te va invita în suflet şi nu-şi va mai dori să pleci.

Nu accepta să porți o bluză care-ți ascunde frumusețea. Cine te vede așa cum ești, te va iubi și dimineața. Căci noaptea, toți iubesc la fel! :)) Nu te lăsa pe locul doi. Nu este un loc câștigător. Tu trebuie sa fii doar prima. Atât in minte cât şi în inimă. Nu savura prea mult cuvinte dulci. Atâta timp cât ele nu se transformă-n fapte. E ca o haină ce nu o să-ți mai placă-n timp. O vei da jos şi vei uita de ea. Nu fi atrasă de un chip frumos. Cele mai multe povești se ascund în interior. Acolo trebuie să cauți. Si vei găsi. La timpul potrivit.

Învață să il iei pe „Nu” în brațe atunci când ochii ceilalți îți urmăresc cu-atenţie trupul. Când inima nu mai tresare demult la ce iubeai cândva. Când celălalt îți vede formele dar nu-și dorește să le deslușească. Nu te mulțumi cu jumătăți de măsură. Nu vei putea gusta întregul. E ca o prăjitură ce-o savurezi pe jumătate atunci când buzele iți sunt desprinse de parfumul ei. Tu ești Femeie, iar o Femeie înseamnă atât de mult. Tu poți să ceri. Chiar totul de la viață … şi ceva în plus. :)