Totul despre atacurile de panica

Persoanele care au atacuri de panica in mod frecvent au una sau amandoua dintre cele doua temeri caracteristice panicii: teama de moarte si teama de nebunie. Manifestarile resimtite la nivel somatic in timpului atacului de panica pot fi atat de puternic neplacute incat persoana sa simta ca va face un infarct sau ca se va sufoca. De asemenea, starea psihologica din timpul atacului de panica, senzatia de a pierde controlul asupra situatiei, determina teama persoanei ca va innebuni.

Atacul de panica este un episod neasteptat si intens de teama si anxietate. In majoritatea cazurilor, se declanseaza brusc, fara avertisment si fara un motiv evident. Simptomele includ, printre altele: palpitatii, cresterea ritmului cardiac, respiratie rapida sau senzatia de sufocare, dureri de cap, ameteala, tremur, transpiratie, dificultati de inghitire si senzatia de uscaciune a gurii. In unele cazuri, aceste simptome pot fi insotite de teama de moarte sau teama de a nu innebuni sau pierde controlul.

Desi sunt extrem de neplacute, atacurile de panica sunt de obicei inofensive si dureaza, de obicei, intre cinci si 20 de minute.

Cum puteti ajuta o persoana care sufera un atac de panica

1. Incercati sa aflati cauza care a declansat atacul

Incercati sa aflati daca teama a fost provocata de un motiv anume. Daca acesta exista, incercati sa il indepartati sau sa indepartati persoana de sursa de stres si sa o conduceti spre un loc mai linistit.

2. Calmati persoana

Vorbiti cu persoana care sufera atacul de panica linistit, dar ferm. Incercati sa o convingeti sa ramana pe loc si sa se calmeze.

3. Ajutati-l sa isi recapete ritmul respirator normal

Odata ce persoana a reusit sa recapete un ritm respirator normal, ii va fi mai usor sa elimine celelalte simptome ale atacului de panica. Verificati daca nu cumva astmul este cauza respiratiei alerte. Astmul este o afectiune diferita, care necesita tratament special. Exista mai multe metode care ar putea sa va fie de folos:
metoda numaratului

Incercati sa il ajutati sa inspire si sa expire rar. O metoda este aceea de a il sfatui sa inspire in timp ce dvs. numarati cu voce tare. Numarati din ce in ce mai rar, pana cand remarcati ca respiratia a revenit la un ritm normal.

4. Metoda pungii de hartie

Hiperventilatia este provocata de lipsa dioxidului de carbon, care poate inrautati starea de anxietate. Pentru a ajuta la restabilirea nivelului optim de dioxid de carbon in organism, rugati persoana sa respire intr-o punga de hartie. Punga se plaseaza in dreptul gurii si nasului, astfel incat aerul expirat sa poata fi reinspirat. Puneti-o sa repete de zece ori si apoi sa respire fara punga timp de 15 secunde. Nu repetati de mai mult de trei ori acest procedeu, deoarece ar putea sa aiba efectul invers si sa creeze un exces de dioxid de carbon in organism.

In cazul persoanelor anxioase, nevoia de a controla mediul si evenimentele de viata este una foarte crescuta, sentimentul de incapacitate de a controla un anumit context determinand o senzatie puternica de teama si disconfort. In ceea ce priveste atacurile de panica, sentimentul de absenta a controlului este generalizat, fiind generat de incapacitatea de a determina momentul cand pierderea stapanirii asupra propriei persoane (atacul de panica) intervine. Framantarile permanente, teama de nebunie sau de moarte si atacurile de panica in sine pot determina in timp o scadere a stimei de sine, sentimentul de neputinta si in cele din urma chiar depresie.

Povestea unui suflet curat pe nume ZORRA

Se întâmpla în iarna anului 2007 când ne-am hotărât într-un final să aducem în casă un căţel. Un mult dorit West Highland White Terrier. Un mic ghemotoc de blană cu urechiuţe mari care ne-a luminat viaţa. Am numit-o Zorra şi am început să ne responsabilizăm odată cu venirea ei.

Totul s-a schimbat, nimic nu a mai fost la fel. Viaţa mea a urmat luând în calcul întotdeauna şi nevoile ei. Atunci când te hotărăşti să îţi iei un căţel, îţi asumi o responsabilitate pe perioadă nedeterminată şi te rogi să fie aproape de tine cât mai mulţi ani.

În ultimii zece ani, Zorra a luat parte la tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa mea. Căsătorie, divorţ, boală, bucurie, necaz, plecări, veniri, tristeţe, linişte, absolut TOT. Au fost momente în care mă temeam că Zorra la un moment dat va începe să vorbească iar eu o să fac infarct şi nu o să apuc să spun la nimeni :) Atunci când am luat-o pe Zorra am inceput să învăţ ce înseamnă să se bucure cineva când te vede şi să te iubească necondiţionat. Orice aş fi făcut, Zorra era acolo.

În ultimii cinci ani am fost numai noi două. Ochişorii ei precum mărgelele erau pe mine non stop, nu mă scăpa din priviri. Cine nu are un căţel, ar trebui să îşi ia unul. Bucuria pe care o afişa atunci când ajungeam acasă este de nedescris. Toţi prietenii mei care au cunoscut-o, ştiu exact despre ce vorbesc.

Aş putea să vorbesc foarte mult despre Zorra, dar nu o voi face. Nu o voi face dintr-un singur motiv, doare si doare al dracului de tare deoarece au trecut câteva zile de când Zorra nu mai este şi e greu, e foarte greu să trec peste acest moment, dar o voi face.

Vreau însă să vă vorbesc despre faptul că Zorra în ultimile luni a suferit de Sindromul Cushing (aş vrea să ştiu că aţi văzut făcînd click pe numele diagnosticului şi aţi aflat despre ce este vorba). Este o boală care scurtează viaţa prietenilor noştri necuvântători. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă să împiedic acest sfârşit al ei şi am întâlnit oameni extraordinar de pasionaţi de ceea ce fac, medici veterinari care ne-au ajutat, au fost trup şi suflet lângă noi. Nu ştiu dacă o să pot mulţumi vreodată pentru tot ceea ce au făcut medicii cabinetelor veterinare Color Vet si Duo Vet, dar in mod special Alexandrei Fărcaş. A fost incredibil să ştiu că mai există medici veterinari cărora le pasă.

Pentru mine Zorra nu a fost pur şi simplu un animal de companie, Zorra a fost un membru al familiei care a avut parte de toată grija şi dragostea derivată din acest statut. Am aflat că nu multe persoane ce au necuvântătoare în preajmă fac tot ce se poate pentru ele dacă acestea au o problemă de sănătate. Eu am fost opusul, indiferent de costuri am încercat să fac tot, absolut tot ca Zorra să fie fericită cât mai mult timp lângă mine...mai mult de atât nu am reuşit. Încercaţi ca data viitoare când prietenul vostru de nădejde are o problema să îl ajutaţi, nu staţi indiferenţi, ei nu o merită. Eu de ani de zile mă lupt cu nepăsarea oamenilor în ceea ce priveşte animalele din jurul nostru şi mă strădui să fac tot ce pot, Mergeţi la medic, aflaţi care este problema, trataţi-vă cu dragoste prietenul, aveţi grijă şi de sănătatea lui.

Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care aţi fost lângă mine şi mi-aţi transmis gânduri frumoase. Toate gândurile pozitive ajută. Ajutorul a venit de la prietenii dragi pentru care eu aş face acelaşi lucru dacă ar fi cazul. Va veni o zi în care voi avea lângă mine încă un necuvântător şi apoi încă unul şi tot aşa, dar nu acum...să te odihneşti în pace suflet curat şi înger păzitor pe numele tău ZORRA, îmi pare nespus de rău că nu am putut să fac mai mult de atât...

Oamenii se schimbă

În viaţă nu merită să te aştepţi la prea multe de la oameni. Este greşeala pe care eu o mai fac din când în când …. Consecinţele, evident, le suport tot eu ! Sentimentele sparte le lipesc tot eu, chiar dacă nu mai formează un întreg perfect. :))

Fiind un om bun, corect, care se implică, ajută, încearcă şi vrea să facă ceva cu şi pentru ceilalţi, crezi că şi ceilalţi sunt la fel, sau cel putţin că observă ce faci tu şi apreciază asta. Ei bine, realitatea este alta din păcate!

Aşa că e bine să nu mai aştepţi nimic de la oameni. Şi nici să nu le mai oferi prea multe gratuit. Să nu aştepţi ca ceilalţi să te înţeleagă… Nu-şi vor da silinţa, pentru că nu le pasă. Doar ştii cât îţi e de greu să te înţelegi chiar tu pe tine…. de ce ar face-o ceilalţi ?!

Să nu te aştepţi să fii o prioritate pentru ei şi nici măcar să se gândească şi la tine când iau decizii. Într-o lume în care fiecare se gândeşte doar la sine, e greu să spui “gândeşte-te la mine”. Aproape uită că exişti atunci când iau o decizie, indiferent că eşti sau nu, implicat şi tu !

Numai atunci când vei învăţa să nu ai aşteptări de la ei te vei pune singur la adăpost de noi dezamăgiri. Eu încă nu m-am învăţat minte. Poate, totuşi, într-o zi o voi face ! :))

Uneori e mai bine să fii rece , indiferent, distant. Să uiţi ceea ce simţi şi să-ţi aminteşti ceea ce meriţi. La urma-urmei, tu eşti mai important decât ceilalţi, aşa că rezervă-ţi ţie primul loc . Măcar o zi… Permite-ţi pentru o zi să fii egoist, să te gândeşti doar la tine şi să nu-ţi pese că cineva ar putea fi rănit de indiferenţa ta. Până la urmă, fiecare trebuie să primească ceea ce merită !

Câteodată e bine să laşi lucrurile să meargă de la sine. Să nu-ţi mai calculezi fiecare mişcare. Nu e nevoie să îţi planifici viaţa zi de zi… Lucrurile tot cum vor ele vor merge !

Eu cam rar reuşesc să fac ceea ce am spus mai sus. Dar în puţinele momente în care mi-am făcut mintea să tacă şi mi-am închis emoţiilor, mi-am dat seama că trebuie să înveţi să îţi fii de ajuns tu însuţi şi să nu-ti pese ce cred celilalţi despre tine.

Oamenii vin şi pleacă. Unii dispar, alţii revin după o vreme, pentru că îşi dau seama că le era mai bine lângă tine. Însă nu mai sunt la fel cum au plecat. Oamenii se schimbă, vrând-nevrând. Situaţiile îi schimbă. Dezamăgirile, realitatea şi deciziile luate îi schimbă. Oamenii se schimbă unii pe alţii.

E trist când constaţi că persoana de la care te aşteptai să fie măcar la fel cum ai fost tu cu ea, mâine e de nerecunoscut sau dispare inexplicabil. Dar nici tu nu rămâi la fel de idiot mereu, şi şansele de a ierta la nesfârşit nesimţirea unora, se epuizează. Altfel, practic, ţi-ai bate joc de tine, şi nu e corect ! Riscul de a-şi şterge din nou pantofii cu bunătatea ta, e mare ! Probabil mai mare decât puterea ta de a te ridica din nou după o nouă dezamăgire. Şi uite aşa…ajungi să vezi că, deşi de-a lungul timpului cunoşti mulţi oameni şi legi prietenii, la un moment dat tot singur eşti .

Oamenii pleacă, iar la sfârşitul zilei…TU eşti TU indiferent lângă cine stai. Trebuie să devii şi să rămâi prieten cu tine însuţi, pentru că eşti singura persoană cu care îţi petreci tot restul vieţii ! Deci nu te compromite! Unii oameni chiar nu merită! Iar cei care merită, nu se vor comporta aşa cu tine!

O valoare inestimabilă - adevărata prietenie

In ultima vreme m-am gandit foarte mult la ce inseamna cuvantul "prietenie". De obicei, prietenia este vazuta ca fiind acea relatie calda si placuta care ne da incredere in noi, ne da curajul sa actionam in unele momente mai dificile. Prietenia este acea oaza pe care o cautam cand suntem lipsiti de putere si speranta. Este acea lumina cand nimeni nu ne intelege. Prietenia este ceva profund care nu ar trebui rostit cu atata usurinta.

De multe ori m-am intrebat cum ia nastere o prietenie?

Daca ar fi sa ne gandim la definitia prieteniei, aceasta inseamna o relatie afectiva si de cooperare intre doua sau mai multe persoane ce implica suport reciproc, incredere reciproca, loialitate, iubire, intelegere si empatie, dar si multe alte calitati (dorinta de bine pentru celalalt, simpatie, onestitate, posibilitatea de confesiune in fata celuilalt, posibilitatea de a cere ajutor in situatii de cumpana, dar si bucurie in prezenta celeilalte persoane) care fac ca legatura dintre acele persoane sa fie unica si plina de frumusete.

Din punctul meu de vedere, pentru ca aceste calitati sa fie prezente intr-o relatie de prietenie, este nevoie de un ingredient extrem de important: cunoasterea celuilalt in profunzime. Atat timp cat nu cunoastem suficient de mult persoana de langa noi, cu greu vom reusi sa integram aceste lucruri. Elbert Hubbard spunea: Prieten adevarat e cel care, chiar daca te cunoaste bine, continua sa te placa.

De foarte multe ori prieteniile iau nastere foarte rapid, bazandu-se pe lucruri comune (de exemplu, aceeasi preferinta in materie de muzica, acelasi mod de a petrece timpul liber, acelasi mod de gandire si altele asemenea). Cu siguranta, acest fapt ajuta foarte mult la crearea unei prietenii, la mentinerea ei, dar sigur nu este de ajuns. Faptul ca se impartasesc aceleasi opinii si preferinte nu asigura o legatura de durata.

Eu consider ca tocmai in momentele critice sau mai putin placute se vede cine este cu adevarat prieten si aici intervine capacitatea de a fi alaturi de celalalt, de a-l intelege si de a-l putea ajuta pentru a depasi momentul.
Pentru ca o prietenie sa fie de calitate, e important ca fiecare sa contribuie cu ce are mai bun si sa-l completeze pe celalalt si astfel “produsul” va fi unul reusit. De asemenea, un lucru foarte important pentru o prietenie adevarata este renuntarea la dependenta. Fiecare are nevoie de momentul sau, de intimitatea sa si de ritmul propriu pentru a actiona. In prietenie, aceste lucruri sunt adesea omise.

Oamenii considera ca prietenii trebuie sa impartaseasca cu ei tot si, mai mult decat atat, sa fie primii care afla. Total gresit din punctul meu de vedere! Aceasta nevoie de dependenta nu va duce decat la frustrare, suparare si o relatie superficiala. Atunci cand vrei mai mult decat ti se ofera de obicei se produce o ruptura.

Pentru o relatie profunda nu e necesar sa se petreaca foarte mult timp impreuna, ci de calitate. Un prieten adevarat va fi prezent mereu in inima ta, chiar daca nu poate fi prezent si fizic si vei putea sa vorbesti cu el si sa-i simti caldura chiar si de la distanta. Te poti auzi sau vedea cu el dupa o lunga perioada si sa ai senzatia ca ultima data cand ati vorbit a fost ieri.

Tipuri de prietenie

Poate ca pare ciudat, dar da, exista mai multe tipuri in functie de nevoile fiecaruia. Bineinteles, sunt mai multi care vorbesc despre diferite tipuri de prietenie, dar eu am l-am ales pe Aristotel. Mi s-a parut ca perspectiva sa este cea mai potrivita.

1. Prietenia bazata pe utilitate (folos). Acest tip se regaseste frecvent la varstnici si la prieteniile cu strainii. In aceste cazuri, persoanele nu cauta compania celorlalti din cauza ca se simpatizeaza, ci pentru ca au de castigat de pe urma acesteia. Acest tip de prietenie nu dureaza in timp.

2. Prietenia bazata pe placere. Aceasta intervine mai mult in randul tinerilor. Acestia au tendinta sa se lase influentati de senzatiile de moment si sa ia decizii care le satisfac dorintele si placerile de moment. Adesea se intampla ca acesti tineri sa se imprieteneasca si sa se desparta in aceeasi zi.

3. Prietenia bazata pe starea de bine (armonie). Acesta este cel mai benefic tip de prietenie. Persoanele din aceasta categorie se imprietenesc pentru ca se plac, pentru ca detin acele calitati necesare pentru ca relatia sa fie de durata si, mai mult decat atat, se bazeaza pe similaritate, pe valori comune care fac ca interactiunea dintre acele persoane sa fie una pozitiva.

Prietenia trebuie intretinuta, incurajata si respectata mereu. A respecta nu inseamna a fi de acord cu toate actiunile intreprinse de celalalt, ci de a i le respecta, intelege si de a lasa persoana sa isi dea seama singura unde greseste. Desigur, propria parere poate fi spusa, dar fara a se impune, fara a sufoca persoana.

Mai exista ceva important care poate distruge o prietenie: FRICA. Atat timp cat traim cu frica accentuata ca relatia se poate incheia din diverse motive, ca prietenul/prietena se poate supara din cauza unor lucruri marunte, nu facem decat sa aducem energie negativa, sa pierdem timp cu lucruri si ganduri inutile si sa-i stresam si pe ceilalti. Prietenia presupune profunzime, implicare si dorinta de evolutie permanenta.

Undeva la mijloc

De multe ori stau şi fără să vreau sunt bombardată din toate direcţiile cu informaţii legate de felul în care îţi poţi trăi viaţa liniştit şi fără griji într-un mod sănătos. Toată lumea dă like şi foarte mulţi fac share sperând că noi vom crede cu toţii că cei mai mulţi au o viaţă perfectă şi fără griji. Cel mai perfect iubit/ă, cea mai bengoasă maşină şi cel mai sociabil om este acela care se ascunde în spatele reţelelor de socializare. Noi restul care muncim, care avem probleme de tot felul, nu ne lăudăm cu ceea ce am făcut zi de zi sau nu spunem tare şi răspicat că avem cea mai extraordinară viaţă posibilă, noi suntem nişte banali. Pe noi nu ne interesează traiul virtual şi ne mulţumim cu unul real.


Consumul de internet ne-a invadat vieţile, iar mulţi oameni sunt, pur ţi simplu, dependenţi de Facebook pentru că vor să fie recunoscuţi şi iubiţi. Dar, într-un univers care glorifică transparenţa totală, este foarte dificil să îţi protejezi intimitatea. Din păcate multe persoane ajung să îşi trăiască viaţa pe Facebook şi toate celelalte reţele de socializare. Pe lângă orele în şir petrecute în mediul virtual, sunt adăugate şi postate şi poze, gânduri, sentimente personale şi intime chiar, care nu ar fi cazul să apară într-un mediu online şi public. Pe nimenu nu interesează de fapt ce minunat te-ai simţit tu la nu ştiu ce terasă şi ce elegant te-ai scobit în nas. Pericolele care se ascund în spatele tuturor reţelelor de socializare sunt tocmai datorită faptului că împărtăşim prea multe informaţii personale. În primul rând, nu toate persoanele pe care le ai în "lista de prieteni" sunt şi persoane dragi, cunoscute. Ar trebui să verifici identitatea reală înainte de a accepta pe cineva în a-ţi deveni "prieten".

Eu fac parte din categoria oamenilor care are şi păstrează legătura pe reţelele sociale cu oameni cunoscuţi. Oameni pe care i-am cunoscut într-un anume moment sau de care mă leagă amintiri. Nu sunt o sălbatică, am o mulţime de prieteni, însă cei pe care îi am sunt atât în viaţa reală cât şi în cea virtuală. Eu nu dau sfaturi nimănui, mă feresc întotdeauna de acest lucru, eu îmi spun doar părerea sau povestesc o experienţă proprie şi asemănătoare. Nu m-aş lăuda niciodată cu faptul că nu am citit niciodată o carte din scoarţă în scoarţă,dacă aş face-o, aş tace dracu din gură, ăsta nu e subiect de laudă aşa cum văd că se practică mai nou. Jesus, părerea mea, nu mai spuneţi asta niciodată. Mă amuză un pic faptul că cei ca mine la un moment dat vom trece în categoria cealaltă, noi vom fi ciudaţii care-i înconjoară pe cei "perfecţi"...restul? e can can...

 

Eticheta: greşeli care nu se iartă

Mi se spune de multe ori că nu sunt subtilă şi că spun lucrurilor pe nume atunci când oamenii greşesc. Da, recunosc, o fac, însă doar pentru că vreau ca cei din jur să păstreze eticheta sus în jurul lor şi să fie corecţi. Pot dezbate multe chestiuni în legătută cu ceea ce este corect şi ce nu, însă nu o voi face, mă voi rezuma doar la câteva aspecte. Trăăiresc cu speranţa că într-o bună zi numărul celor care vor avea cei 7 ani de acasă vor fi mai mulţui decât cei care nu. Femeile au deprins demult să conducă automobilele (sau bărbaţii), însă deseori uită cum să se poarte ca să pară nişte doamne rafinate şi educate, şi nu egoiste şi nesimţite. Credeţi că ştiţi toate subtilităţile etichetei? Haideţi să verificăm împreună! Cât de pătrunzător a remarcat scriitorul şi diplomatul englez al sec. XVIII, Philip Chesterfield, când a spus că manierele bune reprezintă cea mai sigură apărare de manierele proaste, care ne înconjoară.

Politeţea regilor
Eticheta nu e doar ştiinţa despre modul în care să se poarte cineva la curtea regală. Eticheta reprezinţă un grup de reguli, destul de evidente uneori, stabilite pentru asigurarea unei conveţuiri plăcute a oamenilor. Celebrul scriitor A. Cehov a remarcat că „o bună educaţie nu constă în faptul ca să nu verşi sos pe faţa de masă, ci să nu observi în cazul în care altcineva a făcut acest lucru”.

Trebuie însă de delimitat cunoaşterea regulilor de etichetă şi prezenţa manierelor bune la o persoană. Puteţi să nu fiţi un guru al regulilor de etichetă, însă dacă oamenii din jur se bucură de compania dvs, sunteţi întotdeauna binevoitor şi atent faţă de interlocutori, atunci puteţi uita cu sufletul împăcat prin ce se deosebeşte stilul american de a lua masa, de cel european. Haideţi să studiem micile greşeli pe care le facem zilnic, discutând cu prietenii, colegii sau familia. Greşeli pe care le comitem, şi aproape niciodată nu ne dăm seama că am greşit.

Faţa prietenoasă

Chiar dacă sunteţi îmbrăcat impecabil, şi vă mişcaţi cu graţia unei tinere balerine, cei din jur cu siguranţă nu vor scăpa de impresia că comunică cu un elefant, dacă îi veţi pune în situaţii proaste, adresându-le întrebări incomode.

Până şi în cea mai mică companie, este indicat să păstraţi distanţa şi să rămâneţi cât mai tacticos. Nu se cuvine să întrebaţi un cuplu care demult e împreună, când îşi vor oficializa relaţia. Tot aici se pot include şi întrebările ce ţin de vârstă, proteze dentare, contraceptive, lentile, etc.

Nu e indicat să faceţi complimente unei singure persoane când sunteţi într-un grup. Ce ţine de complimente – se pare că rămânem corigenţi atât la capitolul oferirea cât şi primirea complimentelor. Fiţi sincere şi gândiţi-vă de câte ori la un compliment sincer genul „Ce rochie frumoasă aveţi!”, aţi răspuns în loc de un simplu mulţumesc, prin zeci de replici că de fapt v-aţi îngrăşat, şi acesta e singura haină care vă vine, că rochia nu e nouă, etc. Prin devalorizarea complimentelor la adresa noastră, îi descurajăm pe ceilaţi să le mai facă. Printr-o asemenea atitudine, punem la îndoială opinia interlocutorului, ceea ce nu e bine.

Viaţa grea, lipsurile, supărările şi comentariile negative la adresa altor oameni – nu sunt subiecte potrivite pentru o comunicare însufleţită. Vorbind doar despre subiecte negative, veţi îndepărta cu siguranţă oamenii. Pe nimeni nu interesează cine v-a supărat şi de ce

Corectarea erorilor de vorbire ale altora este, de asemenea, considerată lipsă de politețe. O doamnă bine crescut nu evaluează comportamentul altor oameni - și nu presupune că cineva îi va evalua maniere. Totuşi, fiţi atente cum şi ce vorbiţi. evitaţi cuvintele parazite. Vorbiţi pe un ton moderat, dacă doriţi să fiţi ascultată.

Câte ceva despre dragoste..

De maniere nu se uită nici chiar acasă. La birou suntem politicoşi, aranjaţi, bine mirositori, însă ce se întâmplă acasă? Hainele cele mai des întâlnite sunt halatele, tricourile de mărimi uriaşe, părul aranjat aşa cum pică, etc. Despre ce spaţiu personal mai putem vorbi, dacă ambii parteneri umblă prin casă într-un hal fără de hal? Ce fel de enigmă mai este femeia care îşi trimite soţul la farmacie după absorbante? Cu siguranţă veţi reproşa că motto-ul realităţii în care vieţuim este „Egalitate şi fraternitate”, însă fiţi de acord cu faptul că sunt anumite lucruri pe care jumătatea dvs nu trebuie să le ştie.

Nu-l vorbiţi de rău pe iubitul dvs în faţa prietenilor, mai ales când el e prezent. Ţineţi minte, că toată lumea vă percepe ca pe un tot întreg, de aceea toate ocarele la adresa lui, sunt orientate şi către dvs. Acest lucru e foarte vulgar. Pe deasupra, bărbaţii nu iartă femeile pentru critică şi înjosire (în faţa altora).

Particularităţile fiziologice ale partenerului, la fel nu sunt o temă de discuţie. Mărimile, formele, trăsăturile caracteristice – nu e informaţie potrivită pentru a fi comunicată prietenelor, şi chiar rudelor. Şi în general, v-ar fi plăcut ca partenerul de viaţă să vă discute mâinile, picioarele, etc cu prietenii lui?

Şi nu uitaţi niciodată de „mulţumesc” şi „te rog” – aceste fraze nu trebuie să fie ocazionale. Aşa-zisele cuvinte-magice trebuie să intre în casa voastră pentru totdeauna. Adresarea blândă şi familială contribuie enorm la consolidarea relaţiilor de cuplu. La fel ca şi păstrarea unui aspect exterior atractiv şi păstrat în primul rând pentru sine şi apoi pentru altcineva.

Greşelile de etichetă pot să vă compromită cariera, relaţiile cu prietenii şi chiar reputaţia, de aceea mai bine nu ignoraţi detaliile care par nesemnificative la prima vedere.

Un factor important din viaţa mea - MUZICA

 Nu îmi imaginez cum anume aş putea să trăiesc eu fără muzică. Sunt şi voi rămâne întotdeauna un consumator, poate, pe alocuri pretenţios, dar cu siguranţă perseverent în convingerile mele. Zi şi noapte în mintea mea se răstălmăcesc versuri şi se schimbă locurile din top. Pot trece de la o stare la alta în funcţie de piesa pe care o ascult. Acum zâmbesc şi la următoarea piesă aş putea linişită să înjur ceva sau pe cineva. Niciodată nu ştiu ce mă aşteaptă.

Cu toate acestea,cum ne influenţează muzica starea de spirit: am aflat care sunt explicaţiile ştiinţifice

În timp ce unele melodii îţi fac sufletul să vibreze, alte note declanşează stări de melancolie, făcând persoana care le ascultă să devină mai sensibilă. În scopul de a evoca tristeţe, sunt folosite note mai joase, un tempo mai lent, în timp ce pentru a evoca emotii fericite  se apelează la note muzicale mai înalte, la un tempo alert, totul se desfăsoară mai rapid.

Studii anterioare au arătat că muzica instrumentală are capacitatea de a stimula anumite zone ale creierului, are puterea de a stârni emoţii puternice şi activează centri subcorticali ai creierului care au legatură cu recompensarea, motivaţia şi emoţiile.

Un alt studiu, citat de nytimes.com a arătat că în momentul în care sunetele muzicii ating capacitatea maximă, se creează un moment de vârf emoţional. Cu siguranţă aţi trăit, mai ales la concerte, clipe în care ai simţit un fior de plăcere provocat de sunetul muzicii. În acele clipe corpul eliberează dopamina, hormon responsabil cu starea noastră de fericire. În clipele acelea dacă ar veni sfârşitul lumii, nu ar fi nicio problemă :)

Şi versurile emoţionale creează o sensibilitate mai puternică. De aceea putem spune că muzica are rolul unui limbaj universal. Chiar dacă nu înţelegem cuvintele, simţim emoţiile din tempo şi din notele muzicale. Chiar şi melodiile triste pot însă să ne influenţeze pozitiv starea de spirit. Acest lucru se întamplă deoarece melodiile percepute drept triste pot induce o emoţie pozitivă, îţi poate da un sentiment de linişte.

Oricum, melodiile care sunt considerate tragice pot accentua stările de tristeţe în momentul în care o persoana este deja suparată. De aceea, nu este de mirare că atunci cand treci printr-o despărţire şi asculţi un cântec trist îţi dau lacrimile sau plângi în hohote. Versurile şi tempo-ul îţi accentuează şi ele starea de tristeţe, exercitându-şi influenţa asupra stării tale psihice.

Întotdeauna este muzica, după cum ţi-e firea

Încep cu un exemplu, muzica cu un ritm puternic, cum este cazul melodiilor rock (sau de la rock în sus), este potrivită oamenilor energici. Aceasta îi ajută să se concentreze mai bine şi să treacă mai uşor peste momentele neplăcute, inducându-le o stare de calm. În schimb, dacă ai o personalitate mai liniştită, muzica lentă este cea care te ajută să te linişteşti şi care îţi induce o stare de bine. Dacă ai o personalitate de "cocalar" cu siguranţă te-ai născut ca să ne fuţi nouă, celor enumeraţi mai sus, nervii. Parte în parte frate, acceptă că şi eu am buton de volum.

Cu toate acestea, muzica, terapie nu doar pentru suflet

Mai multe studii efectuate de-a lungul anilor au arătat că muzica este terapie nu doar pentru suflet, ci ajută şi la vindecarea mai multor boli. Astfel, este de ajutor persoanelor cu hipertensiune, scade riscul de accident vascular cerebral şi ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar.

Muzica este de ajutor şi bebeluşilor născuţi prematur. În unele spitale din străinătate, în saloanele în care sunt îngrijiţi aceşti copilaşi există o muzica ambientala care imită sunetele din burtica mamei, astfel încât prematurii să adoarmă mai uşor, atunci când sunt în incubator.

Muzica este utilă şi în momentele în care faci sport. Dacă asculţi muzică în timpul antrenamentelor, cresc performanţele cu până la 20%.


Pe acest subiect se poate discuta la nesfârşit şi părerile pot fi împărţite. Eu una, încerc să mă detasez şi este foarte, foarte complicat să îmi schimbi convingerile, soo, Let it be.