Cei mai multi oameni in acest moment deja se revolta: „Dar mi se pare normal sa am anumite asteptari”. Iar eu spun atat: cum te simti cand altii au asteptari de la tine? Cum te simti sub presiunea asteptarilor parintilor, partenerului de viata, societatii atunci cand tu simti sa faci altfel? Cand simti sa traiesti cum iti place tie, dupa propriile reguli? Daca nu ai curajul sa recunosti, iti spun eu: simti ca e nedrept, ca nu e normal ca tu sa-ti traiesti viata dupa principiile, conceptiile, standardele sau regulile altcuiva decat ale tale. Si ai mare dreptate. Nu poti sa-ti bazezi viata pe asteptarile altora. Atunci ti se pare normal si sanatos ca tu sa ai asteptari de la copiii tai, de la partenerul de viata, de la parinti, colegi, colaboratori, etc.? De ce ar trebui cineva sa-si traiasca viata asa cum crezi tu ca e bine si nu cum crede el ca e bine? Fiecare stie cel mai bine ce trebuie sa faca cu viata lui.
De fapt, nu ti se pare „normal sa ai anumite asteptari”. Ai fost invatat ca e normal, sau copiezi modelul in care ai fost crescut. Daca parintii tai se asteptau sa urmezi aceeasi cariera ca si ei, poate ca la randul tau te astepti ca propriul tau copil sa urmeze aceeasi cariera ca si tine. Iar asta inseamna ca ii ingradesti libertatea copilului tau. Tu nu te-ai nascut sa faci pe plac nimanui. Dar in acelasi fel, nici copilul tau nu s-a nascut sa-ti faca pe plac tie, bunicilor lui sau altcuiva.
Asteptarile parintilor de la copii.
Nu aducem pe lume copii pentru noi, ci pentru ei. Copilul nu este dator parintelui pentru faptul ca l-a nascut si crescut, pentru ca aceasta este datoria morala si legala a parintelui: sa-i asigure cele necesare dezvoltarii copilului. Iar parintele ii poarta de grija copilului din dragoste, nu „ca sa aiba un sprijin la batranete” din partea copilului (ceea ce ar fi un gand egoist). Copilul/tanarul nu trebuie sa se comporte conform (eventualelor) asteptari ale parintilor, ci conform cu felul in care simte el sa-si traiasca viata. Sigur ca vorbim despre adolescenta si mai tarziu, in prima tinerete.
Si sa nu confundam asteptarile parintilor de la copii cu incercarea de a le impune o disciplina. Disciplina este binevenita de la cele mai mici varste si trebuie ca parintii sa-si invete copiii sa fie disciplinati (sa-si adune singuri jucariile, sa nu murdareasca peretii, sa se spele pe dinti, etc.). Insa parintii nu trebuie sa aiba asteptari egoiste de la copiii lor, cum ar fi aceea de a nu le strica imaginea in cercul de cunostinte prin lipsa de obedienta, sau prin lipsa de rezultate maxime la scoala. Exista o diferenta intre a-ti invata copiii sa obtina rezultate maxime pentru ei insisi, pentru a-si asigura un loc fruntas in clasa si a avea asteptari egoiste de la ei – sa fie primii in clasa pentru imaginea ta sociala. Varianta a doua este nesanatoasa. A fi un parinte bun inseamna sa nu ai asteptari de la copilul tau si sa-l lasi sa se dezvolte liber in ritmul lui si in directia pe care i-o dicteaza instinctul. Ca parinte, trebuie doar sa-l ghidezi si sa-l inveti sa discearna intre bine si rau cat mai devreme, sa ia decizii responsabil, fara sa ii impui nimic.
Asteptarile copiilor de la parinti.
In copilarie nu avem alte modele decat cel al parintilor, pe care ii zeificam si credem ca detin adevarul absolut. La maturitate (25-30 de ani) vedem lucrurile mai aproape de adevar, ne dam seama si de greselile pe care le-au facut parintii in educatia noastra si avem tendinta sa-i invinovatim pentru ce au gresit (desi nimeni nu este perfect si face greseli neintentionate). Unii tineri au asteptari ca parintii sa le ofere mai multe bunuri materiale, posibilitatea sa invete la scoli mai scumpe, sa fie capabili sa-i indrume prin jungla unor vremuri in schimbare, radical diferite de cele in care au trait ei. Gresit. Parintii trebuie sa le ofere copiilor protectie, adapost, hrana, educatie de baza si un mediu sanatos si propice in care sa se dezvolte, sa-i invete sa traiasca responsabil si cum sa ia decizii; nu bunuri materiale pe care nu si le permit. Sunt norocosi copiii ai caror parinti reusesc sa intrevada oportunitatile si directiile bune de dezvoltare din perioada de maturizare a copiilor lor, dar asta nu se intampla in multe cazuri, pentru ca vremurile se schimba rapid.
Asteptarile de la partenerul de cuplu.
Acestea sunt o mare sursa de tensiune in cuplu. Nimanui nu ii place ca partenerul de viata sa aiba asteptari de la el/ea, dar toti le avem. Nu imi place ca partenerul meu sa aiba asteptari de la mine, dar eu am asteptari de la el si sufar de cate ori el se comporta altfel decat ma asteptam. Asteptarile de la partenerul de viata vin din nevoi de compensare sau de vindecare. Este greseala mea sa intru intr-o relatie pentru a-mi satisface aceste nevoi cand ar trebui sa intru intr-o relatie ca sa ofer iubire pentru ceea ce este partenerul, nu pentru felul in care imi satisface asteptarile (adica nevoile). Este problema mea ca ma simt incomplet si caut implinire in alti oameni in loc s-o caut in interiorul meu. Partenerul nu e responsabil sa-mi satisfaca mie asteptarile, ci sa traiasca alaturi de mine, sa ne tinem companie. Cand esti nemultumit ca partenerul nu se comporta conform asteptarilor tale, cel care trebuie sa se schimbe esti tu.
Asteptarile de la colegi sau colaboratori.
In mod similar, cei cu care lucram nu trebuie sa ne ghiceasca gandurile si cu atat mai putin sa se comporte cum ne asteptam noi. Fiecare intelege in felul lui procesele, chiar daca sunt comune cu ale mele, si le pune in practica prin metodele proprii, care pot fi la fel de bune ca ale mele. Trebuie sa invatam sa folosim unicitatea fiecaruia, felul lui de actiune si sa facem echipe bazate pe complementaritate. Oamenii vin din medii diferite, au moduri de gandire diferite si diversitatea poate fi constructiva in lipsa asteptarilor si in prezenta acceptarii, cooperarii in scop comun si valorificarii plusurilor.
Asteptarile de la societate.
In acest caz, totul este amplificat la scara si mai mare, avem si mai multa diversitate de perceptii, rationamente, moduri de a actiona, plus mentalitati ale unor grupuri sociale. Asteptarile de la societate sunt nejustificate (traiesc intr-o societate care are mentalitati depasite, in care oamenii nu se ajuta reciproc, etc.). Putem avea tot atatea nemultumiri, cate asteptari inutile. Societatea este formata din oameni; si eu formez societatea si trebuie sa fiu schimbarea pe care vreau s-o vad in lume. Pot eventual forma o comunitate care imi impartaseste viziunea si cu care sa creez ceva in loc sa astept ca societatea sa fie sau sa faca ceva.
Asteptarile de la ceilalti sunt asteptarile pe care le am de la mine, constientizate sau nu, dar pe care nu am reusit sa le indeplinesc. Asteptarile sunt proiectiile mele asupra celuilalt si de multe ori sunt mai mult decat am facut eu insumi.
Asteptarile mele la altii sunt in functie de cum vad eu lucrurile si nu au de a face neaparat cu realitatea lor si nici cu realitatea obiectiva. Filmul lor despre cum sa-si traiasca viata poate fi total diferit de filmul in care ii vad eu. Atunci voi trai o dezamagire, poate chiar o drama. Celalalt nu a facut ceea ce ma asteptam, ce credeam ca va face. Cu cat mai mare este diferenta dintre asteptarile mele si actiunile oamenilor, cu atat mai mult acele asteptari ma vor intrista, dezamagi, imi vor otravi sufletul. Resentimentele pe care le simtim in astfel de momente ne pot imbolnavi din cauza stresului si amaraciunii. Iar asta este pierderea noastra. Cat de dese sunt aceste evenimente? Ele se intampla zilnic si ne deterioreaza calitatea vietii.
Alternativa este sa nu avem asteptari. Pur si simplu. Sa luam lucrurile asa cum vin, sa acceptam realitatea si deciziile celorlalti. Iar ceea ce ne ajuta este in primul rand intelegerea faptului ca daca mie nu mi se pare normal ca altii sa aiba asteptari de la mine, ci sa-mi traiesc viata in termenii mei, atunci nu este normal nici ca eu sa am asteptari de la altii. Menirea omului in lume nu este sa multumeasca pe altcineva, nici macar pe parinti, partener de viata, colaboratori. Iar in al doilea rand ne ajuta corectitudinea si respectul fata de ceilalti oameni: ei au dreptul sa traiasca liberi viata asa cum simt, fara ca altcineva sa intervina sau sa-i influenteze.
Cum sa renuntam la asteptarile pe care le avem de la altii
Avem nevoie de mai multa atentie ca sa detectam asteptarile pe care le avem de la ceilalti. Trebuie sa fim atenti la ce ganduri avem legate de alti oameni si sa detectam asteptarile pe care le avem de la fiecare dintre ei. Cu exercitiu, in timp vom depista gandul inainte de a crea emotia negativa. Apoi ne trebuie vointa sa eliminam asteptarile, flexibilitate in gandire ca sa intelegem ca e gresit sa ai asteptari, acceptarea realitatii si a dreptului celuilalt de a trai dupa propriile lui reguli, impacarea cu faptul ca exista lucruri asupra carora nu avem control si nu depind de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu