Vârsta să fie oare?

Cel mai comun obstacol de care se împiedică oamenii este vârsta. De fapt, aș adăuga că e cea mai comună scuză.

Când ești mic, ești prea mic, când ești adolescent, e prea târziu pentru balet si prea devreme pentru muncă. Când ești major ești prea mic să fii luat în serios și prea mare pentru sport de performanță. Când termini facultatea e prea devreme să lucrezi că nu ai experiență și prea târziu să te gândești să-ți schimbi cariera (care carieră?). Apoi timpul trece și te obișnuiești să-ți scoți salariul la finalul lunii, dintr-o firmă care te scârbește, însă e prea greu să-ți dai demisia și prea târziu să alegi să faci altceva.

Când ai o idee bună pe la patru zeci și ceva de ani, e prea devreme să o iei în serios și prea târziu să o pui în practică. Pe scurt, niciodată nu e timpul potrivit.

Îți sună cunoscut? Tinerii spun că nu au experiență, dar nimeni nu le permite să și-o formeze. Cei trecuți de prima tinerețe, susțin că e prea târziu să mai facă altceva și vin cu expresii de genul “Ție ți-e ușor maică, ești tânăr” (deși tânărul spune că e greu că e prea mic), “Ce să mai fac acum? Schimbarea se face mai greu după o viață.” (care viață?)

De fapt, nu e vorba de vârstă. Niciodată nu a fost. E vorba despre educație, convingeri și încrederea pe care o ai în tine și-n visurile tale.

Am văzut copii care au avut o idee genială și au pus-o în aplicare și am văzut oameni trecuți de 60 de ani, care și-au schimbat viața, fără să se gândească la anii rămași ca la o pedeapsă sau mai rău…ca la o resemnare.

Societatea te-a învățat că până la o anumită vârstă ești cu capul în nori și ești prea mic (creierul tău poate a recepționat asta ca fiind și nesemnificativ), apoi ești dator să-ți faci casă, familie și să îmbătrânești, așteptând pensia (care/ce pensie?) De aceea ne legăm de cifrele din buletin.

Când am terminat liceul, frica mea cea mai mare era că eram prea mică pentru a lucra în presă (și fără experiență). Aveam pasiune și entuziasm. Atât. Apoi am avut impresia că sunt prea mare să-mi schimb brusc drumul călduț și să fac ce iubesc cu adevărat. Și totuși, prea mică pentru a profesa în domeniul iubit. Dar știi de ce am continuat să fac ce mi-am dorit și am reușit, în oricare dintre cazuri? Nu dădeam doi bani pe vârsta mea, însă pariam tot pe mine.

M-am gândit la punctele mele forte și le-am vândut angajatorilor, care îmi spuneau că la vârsta mea gândesc matur. M-am folosit de faptul că eram copilă pentru a acumula cunoștințe și a le folosi apoi.

Contează prea puțin vârsta și extraordinar de mult atitudinea cu care o afișezi. Am văzut oameni de 20 de ani care spuneau că e prea târziu și oameni de 80 pentru care era prea devreme.

În loc să te ascunzi după buletin, fii mândru de vârsta ta și schimbă-ți perspectiva din care privești lucrurile.

Bucură-te de asta și fii mândru de ceea ce cunoști deja. Învață lucruri noi și prezintă-te cu încredere în fața oamenilor. Vorbește despre pasiunea ta și cu spatele drept, zâmbește oportunităților.

Nu angajatorii sunt de vină pentru lipsa ta de experiență, ci atitudinea ta care vinde rușine și convingeri limitative. Nu oamenii care nu-ți finanțează afacerea sunt vinovați, ci perspectiva îngustă ce o ai despre tine însuți. Când vei schimba lucrurile în interior, exteriorul va fi altul.

Construiește-ți încrederea în tine și visurile tale și atunci nicio vârstă nu va fi prea mică sau prea mare pentru a face ce-ți dorești. Pentru încrederea asta, recomand să eviți oamenii mărunți, care încearcă să îți spună că e prea târziu, să te grăbești, sau poate e prea devreme sau ești tu prea nebun.

Dacă visul tău va fi construit pe o fundație de încredere, oamenii care vor rezona cu tine vor apărea și ușile se vor deschide. E vorba doar de perspectiva din care alegi să privești lucrurile.

Poți să te gândești că ești prea tânăr, fără experiență și mic, deci ai timp să bagi un joc și-o bere, apoi să aștepți…SAU poți să te gândești că acum e timpul potrivit și să te concentrezi pe ceea ce știi, ai și poți deja.

Contează tot atitudinea ta. Te poți gândi că nu mai ai timp și e prea târziu sau prea greu să schimbi ceva, SAU să îți valorifici cunoștințele și experiența acumulată în toți anii și să te concentrezi pe punctele tale forte.

Nu angajatorii sunt de vină că nu îți găsești de lucru, ci atitudinea cu care te prezinți la interviu.

Nu investitorii sunt vinovați că tu nu ai încă afacerea pe care ți-o dorești, ci viziunea și încrederea ta.

Prezintă-te cu spatele drept și zâmbetul pe buze, vinde-ți abilitățile și cineva îți va spune: “Bun venit în lumea celor de succes!”

Cunosc oameni care la peste 40 de ani, și-au luat viața în mâini cu responsabilitate și au creat un imperiu. Cunosc un om la 80 de ani, care acum a învățat surf, ski, și-a construit propria afacere și te molipsește cu optimism și voie bună. Nu sunt excepții, sunt oamenii care au înțeles că nu contează vârsta, ci ATITUDINEA pe care o ai referitor la ea și…din ce perspectivă privești lucrurile.

Îți vinzi lipsa de experiență, minusurile, neîncrederea, disperarea? Asta primești înapoi, multiplicat.

Îți vinzi punctele tari, încrederea, pasiunea? Primești o viață.

Viața îți va dărui înapoi doar ceea ce îi oferi tu ca energie. În fond, tot ce ai nevoie pentru a începe este pasiune, încredere și disciplină. Restul se învață și se construiesc.

E vorba de ce alegi tu să faci într-o anumită perioadă din viața ta. Ce alegi tu să faci în această zi? Cum privești tu lucrurile? Care e perspectiva din care începi să construiești ceva?

Lasă oamenii care te grăbesc (sau se folosesc de vârsta ta ca să te critice) deoparte. Nu-i lua în serios. Au propriile lor frustrări și atât. Alege pentru tine, căci tu îți trăiești vârsta și viața. Cultivă-ți încrederea, uitându-te la punctele tale forte și ce ai realizat până acum. Poartă-ți cu mândrie propria cifră în piept, dar ține minte că nu ea te definește. Uită de gândurile care te otrăvesc și tu alege o perspectivă care să-ți dea aripi. Poți! Se poate!