Vârsta la care nu mai vrei să demonstrezi nimic

Am ajuns să ne luăm singuri la mișto? Timpul n-are nicio altă treabă de făcut decât să treacă. De ales alegem noi în viaţă.  Sunt câteva lucruri însă pe care nu le alegi: să te naști, să faci varicelă, pojar, să te îndrăgostești.

Omul este plin de calități? OK! Jos pălăria! Nu bea, nu fumează, face sport. Wow! Îl putem propune pentru comitetul olimpic și îi dăm o diplomă, nu o cină cu happy end. Are bani, carieră, viitor, mașină? Mașina rămâne în parcare, în pat urci doar cu el. E un tip sigur. Îți garantează liniștea? În viață liniștea e un sinonim parțial pentru plictiseală. Avem toată viața de apoi să fim liniștiți. E mai ușor să alegi să te desparți de un om pe care știi sigur că îl iubești, dar de care te pun pe fugă defectele, decât să iubești un om pentru calitățile lui. Pentru ele îl apreciezi. Și atât. Iar timpul degradează tot: imperii, sentimente. Ne degradează pe noi.

Era o lege a lui Murphy: Ce începe bine se termină prost, ce începe prost se termină și mai prost. Dacă la început nu e scânteie, când să apară un foc? Fraza asta de film care crește glicemia: O să învăț să te iubesc e pentru oamenii care cred că pot să se îmbete bând apă dintr-o sticlă pe care scrie Absolut Vodka grație efectului placebo. Ce-o să faci? O să înveți să-ți accelerezi singură pulsul când îl vezi? Dragostea nu e un joc de glezne. Ai mai multe șanse să-ți bată inima mai tare dacă ieși la alergat. O să înveți să tremuri de nerăbdare? Poate de frig. Suntem într-o Octombrie destul de friguroasă, deci faza asta s-ar putea să-ți iasă dacă ieși puțin până afară. Nu. N-o să înveți nimic, dar, ce e drept, timpul o să decidă. Că ai fost o fraieră.