sâmbătă, 29 octombrie 2016

Decizii asumate

Am ajuns în stdiul în care pot spune că am avut parte până acum de foarte multe decizii proprii si personale pe care mi le-am asumat tot aşa cum am fost nevoită să îmi asum şi consecinţele unor evenimente survenite mai presus de voinţa mea, dar care mi-au schimbat într-un fel sau altul existenţa. Încet, încet am renunţat la multe lucruri, însă cu aceeaşi viteză cu care am acceptat altele noi.

Lumea vitezei, a bombardamentului informaţional, a advertising-ului omniprezent, mediul tensionat urban în care trăim pot duce la suprasaturarea memoriei conştiente. Mintea noastră nu mai are timp şi nici resurse suficiente pentru a procesa informaţia prea abundentă, derulată la viteze prea mari şi cu un grad ridicat de redundanţă.

În astfel de situaţii, în care te simţi depăşit şi supraîncărcat, îţi poţi construi tot felul de ziduri de protecţie sau de scuturi. Asta facem toţi, şi nu numai când dormim, ci şi când ne punem căştile pe urechi, când zappăm cu telecomanda de pe un post tv pe altul, când pescuim, când cumpărăm sau când refuzăm să mergem la vot.

Dar soluţia cea mai comodă, cea mai la îndemână, o soluţie (semi)inconştientă, este să îţi “opreşti” conştiinţa şi să îţi laşi “înţelepciunea trupului” să preia conducerea, ca şi când ai naviga pe pilot automat. E important de ştiut că intrăm pe “pilot automat” chiar şi când nu suntem conştienţi de acest lucru sau când deciziile automate se iau după acumulări comportamentale infinitezimale, sedimentate în interiorul subconştientului. Asaltul informaţional determină necesitatea unei reacţii în intervale de fracţiuni de secundă şi imperativul auto-conservării şi, de aceea, creierul îşi creează, în timp, bariere, ca mod de apărare şi reacţie imediată. De aici, deciziile emoţionale, negândite, pe care le luăm în mod curent, uneori având impresia sau certitudinea că aceste decizii sunt liber asumate şi personale, subiective. De aici şi virarea pe “scurtăturile” mentale care ne fac să luăm decizii simplificate, pe baza unor informaţii singulare, incomplete. Aceste "scurtături" mentale sunt mecanisme în baza cărora luăm decizii apelând la un singur aspect al realităţii, întrucât, mental şi emoţional, ne-am obişnuit cu eficacitatea acestei decizii simplificate, iar la aceste scurtături apelează şi ceilalţi, ceea ce probează încă o dată eficienţa lor.

Amuzant, dar psihologii spun că funcţionăm aşa în 95% din timpul pe care ni-l petrecem într-o viaţă. Ne mai mirăm că folosim doar 10% din materia noastră cenuşie?

Aceste decizii ne-gândite sunt, de regulă, eficiente, întrucât toată lumea a ajuns să funcţioneze în acest fel. Dar ele pot avea consecinţe periculoase, prejudiciabile, atât pentru cel care le ia (sau crede că le ia, dar, de fapt, se lasă dus de val), cât şi pentru cei cu care decidentul intră în contact sau în relaţie. Inainte de a lua o decizie, e bine să avem un pic de răbdare, să ne luăm un timp de reflecţie, în care să apucăm să procesăm informaţia care ne vine în avalanşă sau cu energia unui tsunami.

Dă-te un pas în spate. Gândeşte-te un pic. Vezi dacă decizia de achiziţie pe care te pregăteşti să o iei sau pe care tocmai ai luat-o e decizia ta. Sau dacă nu cumva e decizia altora (validarea publică, spiritul de turmă, empatia, reciprocitatea sau concesia reciprocă îţi impun decizii care nu sunt chiar în asentimentul tău, deşi aşa par). Sau dacă nu cumva sunt “opera” unor mecanisme interne, profunde, biologice, de care nu eşti (pe deplin) conştient, ori a pilotului automat. N-o lua pe scurtătură Ca să achiziţionezi ceva trebuie să accepţi, să consimţi, să te conformezi. Cu unele contracte eşti de acord pentru că nu ai de ales: aşa sunt contractele forţate (asigurări obligatorii, furnizări de utilităţi). Cu unele contracte, chiar dacă nu eşti de acord, trebuie să înveţi să trăieşti: aşa sunt contractele de adeziune sau cele cu clauze pre-formulate (contractele de credit, contractele de transport de călători). Sunt şi câteva contracte pe care le poţi negocia. Cele mai multe contracte se încheie, însă, în baza unor mecanisme psihologice (semi)automate, în cadrul cărora voinţa ta are doar un rol aparent.

Deciziile din viaţa de zi cu zi, achiziţiile minore de care nici măcar nu suntem conştienţi, alegerile şi opţiunile care ne modifică permanent realitatea, toate acestea au doar în mică măsură fundamente voliţionale conştiente.

Psihologii au descoperit, destul de recent, nişte aşa-numite “scurtături” mentale pe care le folosim în judecăţile noastre zilnice. Prin intermediul acestor scurtături, procesarea mentală a realităţii în vederea trecerii la acţiune este simplificată la maxim, fiind “bazată”, de regulă, pe o singură caracteristică a realităţii. Aceste judecăţi scurte sunt rezultatul unui forme de gândire simplificată utilă, fiind sinonime cu stereotipurile. Întrucât sunt aceleaşi condiţii care se repetă la nesfârşit, acţiunile ghidate de această gândire simplificată se repetă ele însele la nesfârşit, sunt neschimbate, se transformă, prin repetare, în obişnuinţe, se banalizează prin repetare.

Stereotipurile sunt, pentru psihologi, sinomine cu judecăţile “euristice”, adică acele adaptări ale mentalului şi ale emoţionalului la rapiditatea şi complexitatea vieţii de zi cu zi care determină individul ca, la fel ca peştii din interiorul bancului de peşti sau ca graurii în interiorul stolului, să se mişte sincron, conservând energia şi econimisind timpul necesar hranei sau evitării răpitorilor.

Soluţiile obţinute pe scurtătură, judecăţile euristice sau automate, sunt reacţii la un factor declanşator al unei crize, una care complică situaţia individului în condiţiile în care reacţia trebuie să fie rapidă, în termeni de milisecunde, iar individul este într-o situaţie confuză, incertă, este tulburat şi dezorientat. Judecăţile eurostice îi permit individului să economisească timp, energie şi capacitate mentală. Acest tip de management de criză practicat permanent de mentalul şi emoţionalul nostru individual sau colectiv nu e ceva rău în sine. Cu atât mai eficient este acest managmenet atunci când individul se poate folosi de energia grupului şi de elementele comportamentale cu care se poate pune în sincron. E rău, însă, atunci când acest management de criză este manipulat. Soluţiile scurte, judecăţile eurostice, pot deveni chiar malefice prin consecinţele pe care le poate declanşa atunci când sunt manipulate sau păcălite de cineva care încearcă să extragă un profit sau un emolument oarecare din această manipulare.

Poate că pare incredibil, dar omul modern a dobândit capacitatea de a fi de acord, de a accepta şi a se conforma fără dubii, fără întrebâri, fără preget. Victimă sau complice, el se lasă tras şi dus de curentul principal al influenţării automate şi al persuasiunii. În aceste situaţii generate de societatea post-modernă, nu prea se mai poate vorbi de liberul arbitru. Conştiinţa se ascunde în umbră, de bunăvoie. Oamenii se lasă atraşi de bunăvoie în întunericul unei nopţi care pare calmă. Ca la tv, atunci când intenţia sau obligaţia producătorului emisiunii este de a proteja identitatea persoanelor arătate la tv, feţele sunt “blurate” (imaginea este în mod intenţionat înceţoşată). Identitatea se pierde. Prima consecinţă a blurării liberului arbitru este lipsa asumării conştiente a acestor opţiuni sau acceptări tacite, de unde rezultă o angoasantă lipsă a responsabilităţii. Scurtăturile mentale şi emoţionale ne fac vulnerabili faţă de oricine ştie cum funcţioneaza acestea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu