Eu cu mine şi cu Mira

De când am revenit în Timişoara, în oraşul sufletului meu aşa cum mie îmi place să-i spun, am văzut câte n-am văzut în ultimii doi ani şi am ajuns în locuri în care nu am ajuns până acum şi pe care nu ştiu dacă mi le-am dorit vreodată să le văd. Dar este bine, I'm alive again şi mă bucur. Încerc să savurez fiecare moment de leneveală şi de singurătate. Iar atunci când mă plictisesc, dau un telefon, sau trei şi mă alătur oamenilor care vor să stea în preajma mea.

Nu depinde decât de mine să fiu liberă, să râd sau să plâng atunci când am chef şi să nu dau nimănui explicaţii pentru asta. Am întânit prieteni care dintr-un motiv sau altul invidiază această stare de libertate pe care şi-ar dori-o în viaţa lor. Eu nu mi-am dorit-o niciodată, dar acum că o am, încerc să o savurez. Slavă domnului am o mulţime de prieteni sinceri care sunt alături de mine şi care în felul lor încearcă să îmi arate o altă latura a vieţii de care m-am privat singură până acum.

Eu şi cu mine ne înţelegem perfect, ne stabilim recorduri personale, eu, calitativ, n-am niciun defect, cu mine trăiesc mereu în schimbare.Mă număr pe degete, mă-ntreb şi-mi răspund, mai fac dialoguri cu alţii, cu mine, sar în picioare de bucurie sau stau doar aşezată atunci când sunt tristă, mă înjur şi mă alint cât pot de bine şi de fiecare dată când am nevoie.

Pe lângă mine mă linguşesc, vreau totul deodată şi n-accept rebuturi, de mi se spune că mai greşesc, îmi dau dreptate tot mie şi-i iau în şuturi pe ceilalţi. Iubesc şi eu cât pot iubi, mi-e scârbă în schimb de cei ce mă rănesc, nu mă răzbun şi n-aş îndrăznii să o fac, pentru că nimeni nu merită efortul. N-am niciun pact cu Dumnezeu, de El nu mă ating, deocamdată, iar el nu mă atinge, cred doar în mine şi sunt numai Eu şi nicio minune nu mă mai convinge.