Există viață după diagnostic

Atunci cand primești un diagnostic precum: cancer, nu trebuie să depui armele. Poți să urmezi cațiva pași care te vor ajuta in gestionarea acestui cuvant urat cum este " cancer". Multe lucruri se intamplă doar in mintea noastră, am invățat din experiențele altora că anumite boli se sfarșesc prost, dar nu este cazul sa rămai blocat acolo.

După ce o să te informezi o să afli că există multe persoane care au fost diagnosticate cu cancer și sunt foarte bine. Sau poate cunoști deja astfel de persoane.

Al doilea lucru esențial pentru vindecarea ta, este să-ți definești corect în minte noțiunea de “luptă cu cancerul” care ar putea induce în subconștientul tău credința că ar fi un dușman de temut, cineva foarte puternic, invicibil, frică, moarte. Acest lucru înseamnă că nu-ți vei consuma energia într-o luptă în exteriorul tău, ci vei crește această energie facând pace în interiorul tău, concentrându-ți toată atenția asupra propriei ființe ca într-un act sacru de iubire față de tine însuți. În acest fel, a te reconecta la tine devine un pas esențial pentru a te armoniza cu forțele de vindecare interioare ale corpului tău.

Al treilea lucru, cel mai important după ce ai primit acest diagnostic, este să accepți că ai cancer și din acest moment să îți dorești să te pui la unison cu starea de sănătate, cu tot ce înseamna acest fapt: tratament stabilit de specialiști, o alimentație sănătoasă, mișcare, să ințelegi stările prin care este normal să treci și să înveți cum să faci pace cu ele și mai ales să te rogi, să meditezi, să petreci mult timp cu tine și cu toți cei pe care îi porți în suflet.

Da, există viață după cancer și pentru aceasta este important să te informezi corect. Eu vorbesc din proprie experientă si mă gandesc cum au trecut 8 ani, cum sunt eu bine și poate cel mai importat lucru care s-a schimbat la mine sunt prioritătile.

Viața merge inainte chiar dacă merge altfel!

Spune nu ABANDONULUI!

Abandonul si cruzimea asupra animalelor devine o problema din ce in ce mai evidenta in tara noastra. Catre finalul textului va voi prezenta procedura reclamarii unui act de cruzime fata de un animal.

Din moment ce nivelul de trai scade, se pare ca “apetitul” pentru abandon creste si in ultimul timp creste tot mai mult. Din pacate, in Romania legile nu sunt atat de drastice precum in alte tari, iar simplu abandon constituie contraventie si se sactioneaza cu amenda.

Un animal nu este un simplu ambalaj sau un simplu chistoc de tigara aruncat in mijlocul strazii, inainte de toate este un SUFLET.

Intotdeauna mi-am spus ca mi-as imparti anii ramasi cu cel mai bun prieten al meu, cainele, dar nu se poate, tot ceea ce pot face este sa am grija de el in orice situatie si sa nu fac nimic care ar fi in defavoarea lui. Nu e greu, serios, un animal este membru al familei cu drepturi depline, atat la bine cat si la rau.

Am sa impartasesc cu voi doua citate care mi-au placut cel mai mult:
– Primul este cel al lui Pitagora: “Animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet”
– Iar cel de-al doilea al lui Sri Aurobindo: “Viata este tot viata – chiar daca este intr-o pisica, intr-un caine sau intr-un om. Nu este nici o diferenta intre o pisica si un om. Ideea de diferenta este o conceptie creata de om pentru propriul sau avantaj”

Un animal nu este o jucarie pe care o cumperi copilului de sarbatori si cand se plictiseste o abandonezi pe strada. ABANDONUL ANIMALELOR CONTITUIE CONTRAVENTIE SI SE SANCTIONEAZA CU AMENDA DE LA 1000 LA 3000 LEI, IAR CRUZIMEA FATA DE ANIMALE CONTITUIE INFRACTIUNE SI SE SANCTIONEAZA CU INCHISOARE DE LA 3 LUNI LA UN AN SAU CU AMENDA.

Poate parea ca insist cu lucrurile pe care eu nu le inteleg, dar chiar nu pot sa fac asta. Pleci cu cainele la plimbare si il pierzi, WTF? Ai plecat vreodata cu copilul in parc si l-ai pierdut? Grija ar trebui sa fie aceeasi pentru orice membru al familiei.

Daca nu esti in stare sa ai grija de un animal de companie, de ce iti iei unul? Lasa-i pe cei care ii considera membrii ai familei cu drepturi depline sa faca asta, rezuma-te la a te holba pe tik tok la animale si gata, nu esti in stare sa ai grija de unul, obisnuieste-te cu ideea, simplu. Un animal de compenie inseamna responsabilitate, nu te joci cu sufletul unei fiinte dupa bunul tau plac.

Cum trebuie sa procedati in cazul in care sunteti martori la un act de cruzime asupra unui animal:
– este important sa aveti un martor
– sunati la 112 sau mergem impreuna cu martorul la cea mai apropiata sectie de politie ( Atentie: reclamantul trebuie sa primeasca pe loc o copie a procesului verbal din partea politistului )
– faceti o plangere scrisa la DSVSA ( Directia sanitar veterinara judeteana) pe care o lasati la secretariat si la care primiti un numar de inregistrare (obligatoriu trebuie sa luati numarul de inregistrare) iar in 30 de zile lucratoare trebuie sa primiti raspunsul la ea
– Model de plangere:

Domnule Director,
Subsemnatul X, domiciliat in .., indentificat prin CI serie .. si nr .., va aduc la cunostinta ca in data de .., s-a petrecut urmatorul fapt .. ( povestiti )
Aceasta fapta se incadreaza la articolul .. (rele tratamente / cruzimi impotriva animalelor) din legea 205/2004 modificata si completata de legea 9/2008.
Martorii la acest incident sunt persoanele: .., numar telefon .. .
Va rog sa luati de urgenta masurile care se impun.
Nume, Semnatura, Telefon.

Un gest de  responsabilitate este adoptarea animalului, sterilizarea și microciparea acestuia.

Haideti sa luam atitudine cu totii, numai asa vom reusi sa schimbam ceva.

Fobia angajamentului

Mă tot intreb de ce este atât de greu ca o relație să dureze în zilele noastre? De ce nu mai este nimic ca pe vremea părinților noștri? De ce eșuăm de fiecare dată să iubim, în ciuda faptului că încercăm din răsputeri? De ce au devenit oamenii dintr-odată incapabili să stabilească și să mențină relații care să dureze? Oare am uitat cum să iubim? Sau, mai rău, am uitat ce înseamnă iubirea?

Nu mai suntem pregătiți pentru nimic. Nu suntem pregătiți să facem sacrificii, să facem compromisuri, să iubim necondiționat. Nu suntem gata să investim totul pentru ca o relație să funcționeze. Ne dorim ca totul să fie ușor. Suntem lași, renunțăm ușor. Nu este nevoie decât de un singur obstacol ca să ne dărâme. Nu îi dăm ocazie dragostei să crească, ne dăm bătuți prea repede.

Noi nu mai căutăm dragoste, am uitat de ea, căutăm doar senzații tari și emoții puternice. Ne dorim să avem pe cineva alături care să se uite la filme cu noi și alături de care să ne distrăm, nu pe cineva care să ne înțeleagă chiar și în momentele de liniște cele mai profunde. Doar petrecem timp împreună, nu ne formăm amintiri. Nu ne dorim viața aceea plictisitoare. Nu ne surâde ideea unui partener de viață, ci doar a cuiva care să ne facă se ne simțim energici, plini de viață în clipa prezentă, acum. Când senzațiile dispar, descoperim că nu suntem deloc pregătiți pentru lucrurile de zi cu zi. Nu credem în frumusețea predictibilității pentru că suntem prea orbiți de senzațiile unei aventuri.

Avem fobia angajamentului. Considerăm că nu am fost meniți să facem parte dintr-o relație serioasă. Nu vrem să ne stabilim undeva. Numai gândul în sine ne sperie. Căutăm satisfacție imediată în orice latură a vieții, lucrurile pe care le postăm online, carierele pe care le alegem și oamenii de care ne îndrăgostim. Ne dorim, însă, maturitatea unei relații care se dobândește în timp, legăturile emoționale care se dezvoltă de-a lungul a ani de zile, sentimentul apartenenței, deși de-abia ne cunoaștem unul pe celălalt.

Suntem generația combinărilor și despărțirilor rapide. Mai întâi facem sex și de-abia după aceea luăm hotărârea dacă ne angajăm să și iubim. Sexul în afara unei relații nu mai este un tabu. Relațiile nu mai sunt atât de simple. No pressure.

Tehnologia ne-a adus mult mai aproape unul de celălalt, atât de aproape încât este imposibil să mai respiri. Prezența noastră fizică a fost înlocuită cu mesaje scrise sau audio, cu shapchaturi sau cu convorbiri video. Nu mai simțim nevoia să petrecem timp împreună. Deja știm prea multe unii despre ceilalți. Nu mai avem despre ce să vorbim.

Suntem o generație de pribegi, care nu pot sta în același loc prea mult timp. Toți avem fobia angajamentului. Considerăm că nu am fost meniți să facem parte dintr-o relație serioasă. Nu vrem să ne stabilim undeva. Numai gândul în sine ne sperie. Nu ne putem imagina o viață întreagă alături de o singură persoană. Ne ferim de astfel de lucruri. Disprețuim permanența ca și când ar fi un dușman al vieții sociale. Ne place să credem că suntem “diferiți” de ceilalți, că nu ne conformăm normelor sociale.

Suntem o generație căreia îi place să se numească “liberală” din punct de vedere sexual. Facem diferența între sex și dragoste, sau cel puțin așa credem. Suntem generația combinărilor și despărțirilor rapide. Mai întâi facem sex și de-abia după aceea luăm hotărârea dacă ne angajăm să și iubim. Sexul vine ușor, loialitatea, nu. A face sex este echivalentul îmbătării. Nu avem nevoie decât de satisfacția imediată. Sexul în afara unei relații nu mai este un tabu. Relațiile nu mai sunt atât de simple. Există relații deschise, prieteni cu beneficii, întâlniri ocazionale, relații de o noapte, fără obligații, am lăsat prea puțină exclusivitate pentru iubire, în viețile noastre.

Nu permitem nimănui să intre în viața noastră și nici nu ieșim din zona noastră de confort ca să iubim necondiționat pe cineva. Stăm ascunși în spatele zidurilor pe care ni le-am ridicat și pândim, căutăm dragostea, iar atunci când o găsim, fugim de ea.

Noi suntem generația practică, generația care funcționează doar pe bază de logică. Suntem o generație temătoare, ne este frică să ne îndrăgostim, ne este frică de angajamente, de nereușite, ne temem ca nu cumva să fim răniți, să ne fie inimile frânte. Nu permitem nimănui să intre în viața noastră și nici nu ieșim din zona noastră de confort ca să iubim necondiționat pe cineva. Stăm ascunși în spatele zidurilor pe care ni le-am ridicat și pândim, căutăm dragostea, iar atunci când o găsim, fugim de ea. Dintr-odată, nu putem să îi facem față.

Nu vrem să fim vulnerabili. Nu vrem să lăsăm pe cineva să ne vadă sufletul descoperit, să ne vadă așa cum suntem. Ne protejăm prea mult. Nici măcar nu mai punem preț pe relații. Renunțăm la oamenii minunați din viețile noastre pentru “ceilalți pești care înoată în mare”. Nu îi mai considerăm importanți. Nu este nimic în lumea aceasta să nu putem dobândi sau cuceri și totuși, iată-ne purtându-ne atât de stângaci când vine vorba de jocul iubirii, care până la urmă este cel mai fundamental instinct uman. Și noi numim asta evoluție...serios?

Oamenii potriviți

Universul funcționează in moduri misterioase. Trimite oamenii potriviți in momentele potrivite, chiar dacă este posibil ca uneori să nu observi acest lucru. In timp ce ai putea crede că esti pregatită pentru iubire sau pentru o conexiune reală, nu inseamnă că si sufletul tău este pregătit.

Dacă esti fix in locul in care trebuie sa fii, Universul te va răsplăti. Este constient de toate lucrurile pe care le faci si de căile pe care vrei sa mergi in continuare. Cu cat esti mai aliniată cu Universul, cu atat vei primi mai multe recompense.

Cu totii suntem fragili dacă lăsăm ca lucrurile dificile să ne atingă sufletul. Susținerea fie fizica, fie emoțională este extrem de importantă. Cand esti in cele mai dificile momente ale vieții, Universul iți vine in ajutor si iți scoate in cale oamenii de care ai nevoie.

Invățăm o multime de lecții in viață si, dacă ne luptăm cu un lucru mai dificil, Universul ne va trimite o persoană in viața noastră pentru a ne ajuta să primim lecția asa cum este ea. Acest lucru poate fi atat unul bun, cat si unul rau. In timp ce s-ar putea să nu doresti sa experimentezi durerea asociată cu lecția care va veni, crede-mă că vei deveni o versiune mai bună a ta prin experiența acesteia.

Oamenii potriviți te fac să te simți ca și cum ai fi susținută necondiționat pentru a fi tu și a-ți urma scopul. Sunt susținătorii tăi cei mai înfocați. Ei îți vor aminti cine ești cu adevărat când te îndoiești de tine

Asocierea cu oameni negativi te poate transforma într-o persoană negativă. Poți deveni mai furioasă, mai tristă sau mai toxică. Cei potriviți găsesc frumusețea în tine, te inspiră să fii mai bună și mai iubitoare.

Oamenii potriviți te fac să te simți iubită. Te fac să simți că nu ești singură pe lume. Te fac să te simți ca și cum ai fi acasă. Ei îți arăta cât de mult le pasă de tine și sunt mereu lângă tine când ai nevoie de ei.

Persoanele toxice pentru tine se comportă ca și cum nu contezi și te fac să te dai peste cap pentru a le obține aprobarea. Oamenii potriviți îți arată că tu ești importantă indiferent de ceea ce faci.

Sunt convinsă că ne-am intrebat cel puțin o dată in viață ce caută anumiți oameni langă noi si de ce atragem constant o anumită tipologie de oameni, poate nu ne-am făcut temele in trecut? Poate am chiulit de la o anumită lecție? Omul cat traieste invață, citiți mai des printre randuri si nu mai rămaneți restanți, nu e chiar asa de greu. ;)

Odata cu trecerea timpului

Nu judeca niciodata oamenii dupa trecutul lor!

Oamenii invata; oamenii se schimba; oamenii sunt in miscare.

Astazi mi s-au oprit ochii pe aceasta afirmatie si imi dau seama cat este de adevarata.

Oamenii se schimba cu fiecare experienta. Unii merg inainte, altii se intorc. Dar niciunul nu ramane pe loc.

Toate experientele pe care le traim se inscriu in noi, iar invatamintele le predam urmasilor nostri. Le transmitem ca si informatie pentru viitor.

Indiferent de ceea ce traiesti, important este sa nu te lasi infrant nici de experienta, nici de esec.

Stiti ca si experientele frumoase ne pot infrange? Daca nu invatam lectia, in ciuda “succesului”, tot infranti suntem.

Oamenii intelepti nu se bucura de succesul unei experiente, ci de ceea ce invata din ea.

Viata este plina de lectii, nu de bine si rau. Binele si raul il continem noi si il atribuim experientelor in functie de felul in care percepem rezultatul acestora. Experientele nu au polaritate. Ele sunt neutre. Ele sunt efectul cauzei pe care o continem.

Indiferent de experienta, de rezultat, de sentimentele implicate in ea, finalizeaz-o cu intrebarea: “ care este lectia pe care o am de invatat de aici?”

Intotdeuna Sinele iti va raspunde. Bucura-te daca esti pregatit sa primesti raspunsul, sau mai insista. Nu parasi experienta fara sa stii din ce cauza ai trait-o si cu ce scop, pentru ca aceasta se va repeta pana cand vei gasi raspunsul la intrebarea “care este lectia pe care o am de invatat de aici?”

Rezervă-ți timp pentru tine

După un concediu tomnatic în care ți-ai încărcat bateriile ai starea în care ajungi să te gândești și la lucruri mai profunde decât ai facut-o în ultima vreme. Voi v-ați gândit vreodată care este menirea voastră în această lume? Pentru cine ai fi dispus să te jertfești, dacă e chiar nevoie să faci acest lucru? Te-ai pus vreodată pe tine pe primul loc? Cine crezi că sunt cele mai importante persoane din viața ta?

Da, o să răspunzi fără să te gândești prea mult: familia, prietenii, oamenii care au așteptări de la tine.

Dar, totuși, cea mai importantă persoană din viața ta, pentru care trebuie să-ți rezervi mai mult timp, căreia e nevoie să-i acorzi mai multă atenție și s-o răsfeți, ești chiar Tu.

Pe cei dragi trebuie să-i iubești necondiționat, dar nu e cazul să încerci să-i faci să creadă că toate-ți convin, că toate-ți merg bine și că ești fericit așa, dacă nu simți că ai libertatea deplină să faci anume ce-ți place ție.

De multe ori ne gândim prea puțin la noi și prea mult la alții, pentru că așa ni se pare corect să fie, să ignorăm nevoile noastre pentru a-i mulți pe cei din jur.

Totuși, adevărul e că atunci când încercăm să facem pe plac cuiva, ne așezăm dorințele undeva pe un raft și le lăsăm să aștepte acolo triste, zile în șir sau poate chiar ani.

Tot așteptând în zadar, dorințele noastre își pierd din vitalitate și se sting ușor, iar atunci când ne amintim și de ele, de cele mai multe ori găsim un raft gol și prăfuit, iar în suflet se așterne un întuneric imposibil de învins.

E frumos să acorzi o mână de ajutor oamenilor dragi inimii, să le oferi iubirea ta și să-ți răpești din timpul tău pentru ei, e însă o crimă să-ți lași dorințele tale să moară în singurătate, fără a le da măcar șansa să vadă lumina.

Chiar nu este neapărat să îmbraci un zâmbet de om fericit într-o zi ploioasă, atunci când sufletul îți e răvășit, pentru că asta simți, nu trebuie să-ți maschezi emoții pentru a mulțumi din răsputeri pe cineva.

Mai important e să-ți acorzi timp pentru a-ți asculta inima, pentru a vedea de-i fericită cu viața pe care o duci, de-i place că n-o prea bagi în seamă, decât foarte rar. Să-ți întrebi corpul de nu e obosit de atâta alergat dintr-o parte în alta, de nu s-a săturat de rutina zilnică sau de nu-l doare spatele de greutatea grijilor cu care-l împovărezi zilnic.

Uneori e nevoie să te oprești și să-ți privești trecutul și prezentul, să-ți pui în balanță nevoiele tale și ale celor din jurul tău și să vezi care cântărește mai mult.

Dacă cumva balanța înclină în partea cealaltă, atunci ar fi bine să te retragi un pic din învălmășeala cotidiană, să sufli praful așezat pe dorințele tale și să începi să te gândești la ce-ți dorești cu adevărat.

Ține minte, viața constă din mai multe alegeri, încercând să mulțumești pe toată lumea, dorind să faci totul perfect, chiar dacă asta înseamnă să faci sacrificii enorme, nu vei face decât să trăiește viața altcuiva, să acționezi la impulsurile oamenilor din jurul tău și să le urmezi calea, fără a avea șansa să-ți croiești propriul drum.

Încetează să te învinovățești dacă n-ai reușit să faci lucrurile așa cum și-ar fi dorit oamenii din jurul tău, pentru că tu nu ești aici ca să mulțumești pe alții, ci să te mulțumești pe tine.

Vremuri schimbatoare cu trairi adaptate varstei

Candva, cineva imi spunea ca sunt tare in urma cu multe in materie de viata, ca am un fel de retard emotional. Fireste ca la 26 de ani orgoliul mi s-a rostogolit in fraze deloc usor de redat in scris, insa inclin sa cred ca persoana respectiva avea dreptate. Imi pare rau ca acea persoana draga mie nu mai este printre noi si nu pot redeschide discutia cu ea, dar o voi purta mereu in gand in baza lungilor discutii avute cu ea.

Cred ca toate am trecut prin faza adolescentei in care doream sa parem mai in varsta. La 16 ani orice fata vrea sa poata spune: mama, am 18 ani, ma intorc acasa la ce ora vreau eu si ies cu cine vreau eu! Desi, cu cat anii se adaugau, imi cam schimbam gandurile. Practic, ani de zile mi-am reprimat tot ceea ce tine de feminitate. Am avut odata si o intrebare de la cineva, cand eram tunsa scurt, undeva la 20 si un pic de ani, daca sunt fata sau baiat. Atunci am fost si mai speriata si eram convinsa ca am putine sanse sa fiu considerata ,,acea fata…”, daramite ,,acea fata draguta”. Ca sa ne lamurim, sani nu prea aveam, eram tunsa scurt, eram mega slaba si imi legam blugii cu o curea sa nu imi cada, deci asa feminina eram incat nici hainele nu reuseau sa incropeasca ceva forme feminine,

Astazi sunt cu un picior in barca celor care zic ,,oh, ce bine era in tinerete”, dar nu foarte mult. Perioada de 20-30 de ani nu prea vreau sa o mai retraiesc. A insemnat prea mult efort, prea multe razboaie de toate felurile, unele reale. Imi amintesc si acum cum credeam ca daca esti mai ,,ciudata” trebuie sa accepti multe. Am avut insa sansa sa intalnesc barbati cu capul pe umeri care m-au scos din asta. Da, pentru ca prietenele mele femei ma adanceau mai rau in treaba asta. Prin prietenie adevarata inteleg acea persoana care iti spune direct si abrupt cand o iei razna, cand mananci aiurea si care nu te impovareaza cu o generozitate inutila, care iti spune direct ca arati mult prea bine ca sa te gandesti la resemnare sau, din contra, ca frigiderul iti este mai apropiat decat amantul.

Cu barbatii intotdeauna am putut fi prietena in adevaratul sens al cuvantului, chiar si acum unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt barbati, ei sunt singurii care au fost mult mai sinceri decat femeile din jurul meu. Revenind la istoria mea, pana si cei ce s-au comportat nu tocmai precum niste gentlemani, mi-au fost mai de ajutor decat falsele prietenii feminine. Mai exact o conversatie cu un barbat, chiar si de cateva ore, m-a ajutat mai mult decat nopti in sir de discutii feminine. In prezent, foarte putinele interlocutoare pe care le ador in conversatie sunt femei extrem de sigure de ele, dar si asumate in propriile probleme, si care nu isi glazureaza conversatia. Nu puternice, nu cu atitudini de ,,super woman”, ci femei care stiu sa planga, care stiu sa si rada, femei care inteleg ca feminitatea este un mix de piele si creier.

Intr-o conversatie cu mine insami, exercitiu recomandat de psihologi pe care vi-l recomand, ma gandeam eu ce as face daca as putea sa imi indeplinesc orice dorinta legata de feminitate. Si culmea ca nu am avut dorinte legate nici de sani mari si nici de picioare lungi. Am indraznit sa visez la mai multa rabdare, la mai multa arta a conversatiei ce vireaza usor spre flirt si am o dorinta majora de a fi mereu in armonia aceea minte-corp. Iar legat de corp, da, am niste pretentii pe undeva prin zona abdomenului, dar daca as avea mai multa minte, sigur as trece si peste asta. As mai vrea sa scap de niste riduri pe la ochi, insa cand ma uit la pozele de la maturitate ale lui Catherine Deneuve sau ale Sarei Montiel, asa repede imi revin. Pe femeile acestea le ador ca feminitate si arta. Si cred ca frumusetea lor vine din acea feminitate retardata. Adica da, corpul lor a imbatranit, s-a degradat cum e si firesc, insa daca o asemenea femeie iti spune 3 vorbe uitandu-se in ochii tai, te cam pierzi tu in cuvinte, indiferent ca esti femeie sau barbat. Practic corpul s-a dus inainte pe o linie fireasca, insa in spatele unor riduri si a unor sani cazuti, stau niste adolescente in emotii si niste centenare in atitudine, mixul aproape fatal in cazul unei femei.

Asa ca, da-mi Doamne mintea de la 90 de ani si corpul de pe la vreo 36 de ani, cam asa. Dar mixul textului  e bun atunci cand oscilezi cu mintea intre 16, 26, 36 si 46 de ani...si asta nu doar pentru ca am ajuns sa fiu "fata faina" ;)