duminică, 30 mai 2021

Învață să ai răbdare



Nu știu voi, dar eu incă de mică am învățat că trecem marea cu răbdarea. Și totuși nu ne-a spus nimeni, nici mie și nici vouă câtă răbdare să avem, unde se termină ea și de când începe să fie inutilă. Nu ne-a spus nimeni că uneori vom fi nevoiți să așteptăm chiar mai mult decât credeam vreodată că o putem face. Și totuși nu am avut și nu avem încotro. Câteodată, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să așteptăm și să avem răbdare.

Poate uneori obosim să avem răbdare, să așteptăm, să ne întrebăm și să sperăm. Poate uneori nu ne mai punem nădejdea în nimeni și în nimic. Poate suntem dezamăgiți sau deprimați, supărați sau doar triști. Dar continuăm să fim puternici. Pentru că trebuie, nu pentru că vrem. Pentru că am fost obligați de împrejurări să fim, nu pentru că ne-am născut așa.

Toți ne spun că va fi bine. Vei vedea. Până și după cele mai groaznice furtuni norii tot se risipesc cândva. La un moment dat. La fel cum și cele mai lungi și triste nopți duc tot la o zi în care soarele va răsări. Poate acum nu e bine. Dar nu dispera. Nu te întrista. Nu îți pierde speranța. Rămâne să facem ceea ce am făcut mereu atunci când lucrurile nu au mers bine și anume să așteptăm. Să avem răbdare. Întrebarea este cât va mai dura? Nu va fi oare prea târziu?

Va fi bine! Și dacă nu va fi, vei învăța să fii puternică. Iar în cele din urmă ți se va răsplăti răbdarea. Fericirea nu apare întotdeauna unde și cum vrem noi, dar e important că apare până la urmă. Ai răbdare! Speră! Uneori, viața ne oferă lucrurile pe care ni le-am dorit cel mai mult exact atunci când suntem pe cale să ne pierdem orice speranță și răbdare. E greu, dar nu e niciodată mult prea greu. Eu pot. Tu poți. Ești puternică. Ai învățat și tu să fii. Nu ai avut încotro! Sau?


duminică, 23 mai 2021

Oameni incapabili sufletește


Din vremuri demult apuse se spune că oamenii care au așteptări mari vor trăi dezamăgiri crunte. Faza e ca nu doar se spune, așa și este! Se spune că cei naivi care vor aștepta să primească cât dau și vor proiecta asupra celorlalți modul lor de a fi și de acționa, vor fi deseori dezamăgiți. Chiar așa se întâmplă! Se spune că cei care mai speră, care oferă toată încrederea, care se dau pe ei cu totul din pasiune, unei cauze, unui proiect, unui job, unei relații, unei prietenii, se vor da de multe ori cu capul de pereți și se vor frustra constant. Astfel se simte!

Prea mulți rănesc, fără ca măcar să realizeze. Uneori nu este nici măcar vorba de rea voință, ci de un set diferit de valori, de limitare, de percepții diferite, de a lua de bun ceea ce primesc și a considera că totul li se cuvine, fără a dărui nimic în schimb. Unii calcă pe suflete, alții nu știu când să se oprească cu pretențiile, o parte nu au nici măcar o urmă de bun simț pentru a pune punct sau pentru a cere scuze, atunci când au greșit. Prea mulți sunt imuni și trăiesc bine mersi în propriul egoism, lăsând în urmă tot ceea ce nu le mai este de folos.

Am învățat că atunci când te frustrează ceva, urmează lucruri mai frumoase și mai mari. Din căderi apare gloria, transformarea, regăsirea de sine și alegerea unei alte căi. Din lacrimi pleacă vise și ne mutăm pe un alt tărâm unde bat inimi în același ritm și unde energiile se aliniază perfect. Cei cu multe așteptări sunt neînfricați în felul lor și nu se tem să “aștepte”. În ei se află toate resursele pentru a ridica fruntea chiar și când totul pare gri. Dinții încleștați de furie nu șuieră blesteme pentru cei care au dezamăgit, ci dorința de a-și păstra coloana și a nu se schimba pentru că alții nu pot mai mult. Lupta adevărată este doar cu ei înșiși, iar cel mai mare hop este acela de a nu se schimba în ceva mai urât, ci de a renunța mai ușor la oameni urâți spiritual. Nu așteptările ar trebui abandonate, ci persoanele care nu sunt nici măcar capabile să le înțeleagă și care nu își doresc să le atingă.

Și atunci, mă întreb retoric: de ce ai renunța la ceea ce ești și crezi doar pentru că există incapabili sufletește sau mental în jurul tău? De ce nu o iei la sănătoasă fără a privi în urmă? Undeva acolo cineva te va uimi și va da mult mai mult decât ai sperat vreodată. Trebuie doar să te depărtezi de tot ceea ce nu-ți face bine!


duminică, 16 mai 2021

Iubesc oamenii frumoşi



Eu iubesc oamenii simpli și frumoși…sufletește. Oamenii care știu să dăruiască bunătate și iubire la fel cum primesc, cei care cunosc adevărata sinceritate și se bucură de gesturi, nu de valori.

Iubesc oamenii care știu să zâmbească și cu inima, cu sufletul, cu privirea. Îi ador pe aceia în ochii cărora te pierzi minute bune când îți zâmbesc și care te fac să înțelegi că este adevărat, fiecare suflet poartă chipul care i se potrivește.

Iubesc oamenii care la fiecare bătaie a inimii emană dragoste, putere și dorință de a face în jurul lor o lume mai bună, una în care sinceritatea să învingă dulceața vorbelor false, o lume lipsită de amărăciune, regrete și compromisuri.

Iubesc oamenii care au fost alături de mine la bine si la greu, acei oameni care m-au ajutat cand am avut nevoie, dar îi iubesc si pe aceia care mi-au facut rău, pentru ca roata faptelor se intoarce spre ei, nu spre mine.

Ador să văd oameni simpli, exemplari. Omenia tine de gandirea conservatoristă, după părerea generatiilor tinere. Nu mai este de actualitate omenia…Iar mai presus de toate, putini oameni mai au activitati normale. Frumusetea acestora sta in simplitate.

Frumoşi mai sunt oamenii care mângâie… Oamenii care alină, vindecă, aşteaptă fără să se gândească la faptul că-şi pierd degeaba timpul. Frumoşi mai sunt oamenii care uită de ei şi se gândesc la ceilalţi, aceia pe care îi consideră unii proşti din cauză că fac bine şi-şi găsesc în schimb numai rău, dar mai contează? Mai contează că ne amputăm din propriul suflet doar ca să le aibă ceilalţi întregi pe ale lor? Mai contează că frângi părţi din tine dacă vezi cât de frumos se potriveşte sufletul tău printre fisurile sufletelor celor dragi?

Iubesc cerul, soarele, animalele, natura, viața….pentru că oamenii buni iubesc totul!


duminică, 9 mai 2021

Cu dor de ducă



Nu ştiu cum e la voi  eu cred că de iubire te mai vindeci, dar de dor… de dor scapi foarte greu… Câteodată ne e dor de linişte, atunci când e prea mult zbucium în suflet. Câteodată ne e dor de nebunie şi risc, atunci când e pustiu în inimă. Câteodată ne e dor de oamenii pe care i-am iubit prea mult. Câteodată ne e dor de oamenii pe care i-am rănit, de aceia care ne iubeau poate mai mult decât ne-am putea imagina. Câteodată ne e dor de ducă şi ne e dor rău. Ne-am săturat de toate şi vrem să ne tot ducem, nu ştim unde şi nu ştim până când.

Parcă fiecare om din viata ta are dorul lui şi ţi-l lasă în suflet, nu contează că pleacă, nu contează că pleci. De părăsit, părăsim toţi la un moment dat şi toţi suntem părăsiţi. De unde, Doamne, atâta dor? De unde, Doamne, atâta suflet să-l ducă pe tot? De unde atâta putere să-l îndurăm… Dorul arde, dorul arde şi frige şi lasă urme, creşte îndoieli, e greu. Fiecare om are dorului lui pe care ţi-l lasă în suflet. Şi mi-e dor de fiecare om dacă stau să mă gândesc bine. Dar cel mai dor îmi e de omul pe care nu l-am avut niciodată, de omul pe care nu l-am iubit niciodată cu adevărat şi pe care îl iubesc tot mai mult în fiecare zi.

De iubire ai şanse să te vindeci în timp, cu o altă iubire, singură, cu alţi oameni, nu contează cum, contează că te vindeci şi scapi de răni şi ajungi să nu-ţi mai pese. Dar de dor nu scapi cu timp, dorul se hrăneşte cu aşteptări. De dor nu scapi cu alt dor, devine mai puternic, doare mai tare. Nu te vindeci singură de el pentru că singură îţi aduci aminte de şi mai multe doruri. Nici altcineva nu te poate vindeca de doruri, poate doar să te facă să-l uiţi până atunci când îţi oferă altul. Atât… Cu dorul trăim în suflet orice ar fi. Dar sunt multe doruri frumoase şi, deşi se numeşte dor pentru că doare, dorurile frumoase nu dor.

Şi poate că dorul de cineva pe care nu l-am iubit niciodată şi pe care totuşi îl iubesc prea mult e un dor frumos. Oare este vorba de speranţă, ambiţie, putere, dorinţă de a întâlni pe cineva care să aducă fericirea? Poate că o nouă călatorie îţi aduce în cale oameni frumoşi, oameni care işi vor lăsa şi ei amprenta asupra ta. Poate că dorul de cineva pe care nu l-ai iubit încă e cel mai frumos dor şi urmează să fie cândva cea mai frumoasă iubire. Ultima! Teoretic :)


duminică, 25 aprilie 2021

Valoarea unui om


Nu stiu voi, dar eu de multe ori ma gandesc la prostii de rand, martirii zilelor noastre si fraierii de care ne folosim atunci cand avem nevoie de orice, de la bani si lucruri materiale, pana la favoruri si ajutor. Cine sunt acesti oameni buni? O forma inferioara a speciei umane, care nu a evoluat suficient incat sa isi lase in urma constiinta, educatia si cei sapte de ani de acasa.

Eu personal simpatizez cu astia fraieri. Mie imi place de ei.Daca as avea de ales cu cine sa ma “prind la drumetie” dintre un om bun si oricare alt fel de om, as alege in orice zi, in orice ora, in orice caz, pe ala bun. De ce? Ca stiu ca nu si-ar bate joc de mine, ca daca as avea nevoie de ajutor sau vreo problema, ar fi acolo sa ma ajute si nu ar cauta sa profite sau sa fuga, ca si eu sunt o inadaptata a acestei societati si ma regasesc deseori cu aceasta problema existentiala: ca am o constiinta si o educatie, indiferent cat de mult as incerca sa ascund aceste lucruri, indiferent cat as incerca sa le inlatur, indiferent ce mecanisme de aparare as folosi, in final, ajung si eu sa fiu tot un om prost si sa intind mana celui care are nevoie de ea, sfarsind la fel ca restul, tradata.

Oamenii buni nu se schimba. Ei se nasc, traiesc, sunt prostiti si mor oameni buni. Poate ca nu mai ajuta pe toata lumea oricand si oricum, poate sunt un pic mai atenti si mai grijulii, insa in final, tot prosti de ordinul doi sunt. Mai devreme sau mai tarziu, tot ajung sa ajute pe cineva ce nu are nevoie de ajutor, pe cineva ce cauta sa profite, o persoana ce doreste sa se foloseasca de altii pentru a-si crea propriul bine si atunci ajung sa fie raniti iar, aceasi incredere tradata, aceasi inima ranita. De ce sunt acesti oameni buni, prosti? Fiindca indiferent de cate ori s-ar arde, indiferent de cate ori ar fi tradati, ei continua sa creada in natura umana, continua sa aleaga a avea incredere in oameni, chiar daca stiu ce va urma, ei aleg sa spere la bine. Asta ii face prosti, asta ii face speciali si , in opinia mea, tot asta ii face sa fie mai presus de restul. Caci nu e greu sa iti bati joc de altii si sa intorci capul la nevoia lor, ci e greu sa stai alaturi de ei, prin necazuri si probleme.

Care e diferenta dintre un om mic si un om mare? Ce te face mare ca om? Ca persoana? Pai in primul rand inaltimea. Aia te face mare, te face sa te uiti la oameni de sus. In al doilea rand, in functie de sex, conteaza si organele sexuale specifice. Te vezi mare si smecher/a cu doi de “sm”, daca esti femeie si ai niste balcoane cat pepenii sau daca esti barbat si ai un sarpe de 10 inchi, ca mai nou serpii se masoara in inchi si nu in cm, ca lumea este inculta si nu intelege unitatea asta de masura, asa ca daca zici, ca ai o rama de 4 inchi sau un boa de 10, diferenta in numar nu e asa mare, iar oricum termenul e abstract. Se va intelege ca 4 e mai mic decat 10 si cam atat, valori reale nu, ceea ce e perfect, daca esti barbat si esti complexat. Dar asta e o discutie pt alta data, sa nu deviem de la subiect :)

Lasand gluma la o parte, esti un om “mare” daca ai realizat ce ti-ai dorit. Daca tu ai dorit sa faci ceva si ai realizat, indiferent cate impedimente si pareri impotriva ai avut. Esti un om mare, daca ai reusit sa faci totul din nimic, daca ai fost la un nivel si ai ajuns undeva, exponential mai sus si in nici-un caz, cum se dau unii aristocrati mari oameni pe banii lui mami si tati, iar ei sunt niste ratati in viata, care nu au idee sa faca nici cele mai simple sarcini si sunt pierduti fara bani sau mami/tati. Aia nu sunt oameni mari, sunt oameni mici. Oamenii mici, copiii, sunt aia care nu se descurca fara mami si tati, care au nevoie de indrumare la orice pas si care simt nevoia sa se faca mari, prin a copia “oamenii maturi”.

Fiti oameni mari cu propriile realizari, cautati sa fiti oameni mari si nu sa va dati, nu fiti mici, fiti oameni buni!


duminică, 4 aprilie 2021

Cu primăvara în suflet


Este ceva în aer, o adiere călduţă şi liniştitoare care-ţi umple sufletul cu bucuria unui nou început. În fiecare an vine primăvara, dar de fiecare dată în alt fel, mai cald, mai frumos, mai verde. Împrăştie atâta calm şi armonie peste tot încât se îndrăgostesc şi merii. Natura amorţită se trezeşte la viaţă. E ca un suflet care, obosit de geruri începe să se dezmorţească. Pas cu pas şi zi de zi.

Un proverb chinezesc spune că "primăvara este recunoscută mai curând de plante decât de oameni." Grăbiţi şi trişti, câţi dintre noi ne oprim două secunde din goana spre fericire uitând că fericirea înseamnă de fapt frumuseţea care pătrunde zi de zi în suflet.

Primăvara nu întârzie niciodată indiferent cât de lungă şi de grea a fost iarna. Vine pentru toată lumea şi pentru cei veseli şi pentru cei trişti şi pentru cei mici şi pentru cei mari. Vine cu culori, cu flori, cu speranţe, cu bucuria păsărilor gălăgioase şi cu jocurile copiilor care nu mai vor să intre seara în casă.

Îţi umple sufletul de dorinţă şi vrei, nici măcar nu ştii ce vrei, dar te doare. E un fel de neliniştite, îţi vine să pleci şi în acelaşi timp să stai, îţi vin în minte versuri pe care nu le-ai compus niciodată şi auzi nişte acorduri ale unei melodii care cântă numai pentru tine. Vrei să vorbeşti, să reciţi, să cânţi, să dansezi şi să spui lumii că a trecut iarna, că ceva s-a schimbat şi că eşti pregătit pentru tot ce este mai frumos. Brusc, nu te mai simţi singur şi nici nu ai cum pentru că natura îţi pregăteşte în fiecare zi surprize, care de care mai plăcute. 

Şi ceea ce este mai surprinzător, e că nu trebuie să faci nimic. E suficient să priveşti ce se întâmplă în jur şi să respiri primăvară. La fiecare pas, o rază de soare se joacă în zâmbetul unui copil şi culorile se amestecă perfect într-o simfonie scrisă pentru fiecare suflet în parte.

Primăvara e iubire. Creşte în tine şi odată cu tine şi de fiecare dată este altfel, o priveşti cu şi mai multă uimire şi o aştepţi cu şi mai multă nerăbdare. Şi vine şi în fiecare an. De fiecare dată o iubeşti altfel şi de fiecare dată îţi vin în minte cuvintele pe care le spui şoptit, 


vineri, 2 aprilie 2021

Cand viata te ia prin surprindere



Pentru mine, faptul ca nu stim cum sa fim multumiti cu ceea ce avem si ca mereu ne dorim altceva inca ramane un mister de nedeslusit. De ce intotdeauna vrem ceea ce nu putem avea, sau daca obtinem acel lucru de ce nu reusim sa il apreciem la fel de mult ca atunci cand ni se parea imposibil?

De-a lungul timpului am invatat ca viata te surprinde exact atunci cand te astepti cel mai putin, fie ca e de bine sau de rau. Daca te surprinde intr-un mod neplacut poate fi foarte greu pentru tine sa iti revii din soc, si aici ma refer strict la pierderi materiale, accidente si dezamagiri pe orice plan.

De exemplu, intr-o zi esti perfect sanatos si traiesti viata visurilor tale si a doua zi te trezesti ca ai un accident sau te alegi cu o boala care iti da viata peste cap. Si ce faci? Te gandesti la ce stil de viata activ si independent ai avut si la cat de minunat era sa reusesti a le face pe toate fara sa ai nevoie ca cineva sa faca asta pentru tine, cu toate ca atunci nu conta. Ajungand intr-o astfel de situatie, ai de ales intre a fi depresiv pentru tot restul zilelor tale, sau poti alege sa accepti situatia, gandindu-te ca poate fi mai rau, si sa incerci sa traiesti o viata relativ normala. E greu, nimic de zis, dar si rezultatele sunt pe masura efortului depus.

Pe de alta parte, statutul asta de oameni ne aduce un mare plus, si anume liberul arbitru. Avem puterea sa decidem daca vom avea o zi frumoasa sau nu, daca vom fi fericiti sau nu si asa mai departe. Totul depinde de noi si oricine poate reusi, la fel cum poate si sa dea gres. Si daca strici totul ai de asemenea si capacitatea de a reconstrui daca iti accepti greseala si mergi mai departe. Nu-i asa ca e o chestie minunata? 

Pe parcursul vietii cu totii avem placerea de a cunoaste tot felul de oameni si de a afla povesti de viata nenumarate care ne pot surprinde chiar si atunci cand credeam ca nu se mai poate intampla asta. Concluzia e ca ar fi bine sa invatam sa fim incantati de circumstante, chiar daca pare imposibil. Credeti-ma, la fel cum viata te surprinde neplacut, iti poate pregati evenimente placute daca ai incredere in magia ei…