Valoarea unui om

Nu stiu voi, dar eu de multe ori ma gandesc la prostii de rand, martirii zilelor noastre si fraierii de care ne folosim atunci cand avem nevoie de orice, de la bani si lucruri materiale, pana la favoruri si ajutor. Cine sunt acesti oameni buni? O forma inferioara a speciei umane, care nu a evoluat suficient incat sa isi lase in urma constiinta, educatia si cei sapte de ani de acasa.

Eu personal simpatizez cu astia fraieri. Mie imi place de ei.Daca as avea de ales cu cine sa ma “prind la drumetie” dintre un om bun si oricare alt fel de om, as alege in orice zi, in orice ora, in orice caz, pe ala bun. De ce? Ca stiu ca nu si-ar bate joc de mine, ca daca as avea nevoie de ajutor sau vreo problema, ar fi acolo sa ma ajute si nu ar cauta sa profite sau sa fuga, ca si eu sunt o inadaptata a acestei societati si ma regasesc deseori cu aceasta problema existentiala: ca am o constiinta si o educatie, indiferent cat de mult as incerca sa ascund aceste lucruri, indiferent cat as incerca sa le inlatur, indiferent ce mecanisme de aparare as folosi, in final, ajung si eu sa fiu tot un om prost si sa intind mana celui care are nevoie de ea, sfarsind la fel ca restul, tradata.

Oamenii buni nu se schimba. Ei se nasc, traiesc, sunt prostiti si mor oameni buni. Poate ca nu mai ajuta pe toata lumea oricand si oricum, poate sunt un pic mai atenti si mai grijulii, insa in final, tot prosti de ordinul doi sunt. Mai devreme sau mai tarziu, tot ajung sa ajute pe cineva ce nu are nevoie de ajutor, pe cineva ce cauta sa profite, o persoana ce doreste sa se foloseasca de altii pentru a-si crea propriul bine si atunci ajung sa fie raniti iar, aceasi incredere tradata, aceasi inima ranita. De ce sunt acesti oameni buni, prosti? Fiindca indiferent de cate ori s-ar arde, indiferent de cate ori ar fi tradati, ei continua sa creada in natura umana, continua sa aleaga a avea incredere in oameni, chiar daca stiu ce va urma, ei aleg sa spere la bine. Asta ii face prosti, asta ii face speciali si , in opinia mea, tot asta ii face sa fie mai presus de restul. Caci nu e greu sa iti bati joc de altii si sa intorci capul la nevoia lor, ci e greu sa stai alaturi de ei, prin necazuri si probleme.

Care e diferenta dintre un om mic si un om mare? Ce te face mare ca om? Ca persoana? Pai in primul rand inaltimea. Aia te face mare, te face sa te uiti la oameni de sus. In al doilea rand, in functie de sex, conteaza si organele sexuale specifice. Te vezi mare si smecher/a cu doi de “sm”, daca esti femeie si ai niste balcoane cat pepenii sau daca esti barbat si ai un sarpe de 10 inchi, ca mai nou serpii se masoara in inchi si nu in cm, ca lumea este inculta si nu intelege unitatea asta de masura, asa ca daca zici, ca ai o rama de 4 inchi sau un boa de 10, diferenta in numar nu e asa mare, iar oricum termenul e abstract. Se va intelege ca 4 e mai mic decat 10 si cam atat, valori reale nu, ceea ce e perfect, daca esti barbat si esti complexat. Dar asta e o discutie pt alta data, sa nu deviem de la subiect :)

Lasand gluma la o parte, esti un om “mare” daca ai realizat ce ti-ai dorit. Daca tu ai dorit sa faci ceva si ai realizat, indiferent cate impedimente si pareri impotriva ai avut. Esti un om mare, daca ai reusit sa faci totul din nimic, daca ai fost la un nivel si ai ajuns undeva, exponential mai sus si in nici-un caz, cum se dau unii aristocrati mari oameni pe banii lui mami si tati, iar ei sunt niste ratati in viata, care nu au idee sa faca nici cele mai simple sarcini si sunt pierduti fara bani sau mami/tati. Aia nu sunt oameni mari, sunt oameni mici. Oamenii mici, copiii, sunt aia care nu se descurca fara mami si tati, care au nevoie de indrumare la orice pas si care simt nevoia sa se faca mari, prin a copia “oamenii maturi”.

Fiti oameni mari cu propriile realizari, cautati sa fiti oameni mari si nu sa va dati, nu fiti mici, fiti oameni buni!