Catapultat in timp

Trec anii peste noi și ne marchează viața, trăirile, împlinirile/neîmplinirile, dorințele, speranțele, eșecurile/reușitele, bucuriile/tristețile, iubirile împărtășite/decepțiile…

Trec clipele, trec minutele, trec orele, trec zilele, trec anii…trece VIAȚA!

Nu simțim trecerea timpului atunci când acesta ține cu noi, când suntem încă tineri și încă sperăm să realizăm tot ceea ce ne propunem…Nu dăm importanță anilor atunci când suflăm în luminări puține la tortul aniversar, însă…ajungem la un moment dat să nu ne mai dorim…torturi cu lumănări pentru că, parcă nici pe tort lumânările nu stau bine în număr mare!

Ajungem la un moment dat să ne temem să ne spunem ce vârstă avem, ne temem să ne gândim că am ajuns la punctul în care nu știm cât va mai fi…viitorul…

Nu știm cum să facem să ne realizăm dorințele…măcar în ultimul ceas, deși acest ULTIM CEAS nu ni-l putem ști niciodată!

Ne uităm în urma noastră, derulăm anii, amintirile, trăirile și… durerea...

Și…oftăm, chiar lăcrimăm…și evităm să…privim oglinda!

Și dacă am face-o ce am putea vedea…în oglindă?

Un chip trist, împovărat, nicidecum luminat și fericit…care să știe să schițeze măcar un zâmbet…de ochii lumii…

Dar dacă am privi în oglinda sufletului? Of! Doamne! Ar fi durerea și mai mare!

Mai bine…renunțăm de tot la oglinzi!

Atunci…către ce anume să privim? Spre Cerul plin de stele ale căror lumină ne-ar mai da un gram de speranță? La Soarele ce ne mai poate încălzi inimile? La florile câmpului care ne-ar mai „îmbăta” cu mireasma lor și ne-ar face să uităm de noi? La amintirile frumoase si la sufletele dragi…

NOI!!!

Noi – picături de rouă ce se evaporă sub razele de Soare…

Noi – un bob între milioane de alte boabe…

NOI – „un om” între…atâția oameni pe care îi are Pământul…

NOI – un „cineva ” pentru „cineva”, „un nimeni” pentru mulțime…

Singurătate în doi

Intotdeauna am fost de parere ca singuratatea este una dintre cele mai crunte stari pe care cineva o poate simti. Si observ ca nu sunt singura persoana care este de aceasta parere. Cu toate acestea, traiesc singura de ceva ani pentru ca eu am ales asta si mi se pare mai ok decat sa experimentez in continuare singuratatea in doi. Atunci cand te impaci tu cu tine totul revine la normal si te simti un om implinit.

Am constatat ca exista si multe femei, casatorite sau cu iubiti, care se simt singure... Desi o relatie presupune intelegere, sentimente impartasite, pana la urma o viata impartita la doi, cu bune si rele, singuratatea iti poate cauza o durere atat de mare, incat, de cele mai multe ori, simti ca nu o mai poti indura, oricat l-ai iubi pe cel de langa tine.

Recunosc faptul ca am trait si eu o astfel de experiente. Formam un cuplu de ceva ani, locuiam impreuna, totul parea sa mearga perfect, dar, la un moment dat, fara sa imi dau seama cand, s-a petrecut un declic si nu mi-am mai gasit locul in relatia respectiva, sentiment care a fost resimtit de ambele parti.

Sarutatile lui din fiecare dimineata pe umarul meu nu mai trezeau in mine dorinta, discutiile pe care le aveam nu mai erau la fel si eram istovita de neputinta de a gasi acel "ceva" cu ajutorul caruia sa pot aprinde din nou flacara iubirii care, odata, a existat intre noi. Eu am inceput sa ma simt ingrozitor de singura, ca pana la urma sa constat ca nu numai eu simteam asta.

Fara sa realizez, m-am indepartat emotional foarte mult de cel pe care, la un moment dat, il vedeam perechea mea, tatal copiilor mei. Nici el si nici eu nu am reusit sa ne regasim drumul comun, pe care sa pasim fara sa ne fie frica de ceva, vreodata.

Rutina, lipsa comunicarii, interiorizarea mea si a lui - cred ca toate au contribuit la insingurarea mea si, in cele din urma, la ruperea relatiei. Nu am mai putut indura durerea singuratatii in doi si am ales, decat sa ne chinuim, sa ne cautam drumuri separate in viata.

Atunci cand apare acest 'fenomen' al singuratatii in doi, ori incerci sa gasesti solutii, ori divortezi. Stiu ca este dur, dar daca nu poti rezolva altfel aceasta problema, divortul este solutia viabila. Intr-o relatie, ambii parteneri trebuie sa lupte ca relatia sa functioneze. Luati in calcul ambele variante, incercati sa vedeti toate punctele de vedere ale fiecarei parti si luati o decizie.

Din cand in cand ti se mai pune o intrebare, esti buna atunci cand rezolvi diverse situatii, in rest esti un bun de care, atunci cand el se satura, se eschiveaza, incepe cu 'esti grasa', 'esti urata' etc. E trist sa fii in doi, dar singura...".

De cele mai multe ori ne este foarte greu sa acceptam faptul ca o relatie de dragoste nu poate fi ca la inceput, ca nu mai simtim acea zvancnire a dragostei, acei "fluri in stomac", acele batai ale inimii, care ne sfasie pieptul.

Uneori ne intrebam daca acele gesturi reflexe ale partenerului, pe care le atribuim sentimentelor de dragoste, exista pur si simplu sau sunt insotite de trairi intense. Vin de la birou si il gasesc in fata calculatorului. Ma saruta, la fel cum o face de fiecare data - aproape absent - si se intoarce la jocurile lui. Pregatesc masa, vine si isi ia ceva pe o farfurie, iar apoi se posteaza in fata televizorului. Ca in fiecare seara, as vrea sa il aud povestindu-mi cum a fost ziua pentru el, nu sa stam impreuna pe canapea precum doi straini, care au venit la cinema si poate, repet, poate, impart o punga de floricele. Pana ma pregatesc eu de culcare, il gasesc deja in dormitor, adormit bustean. Ma prabusesc, ca in fiecare seara, la pamant si plang. Ce viata este asta? De ce sa accepti asa ceva?

Asteptarile tale neimplinite, poate si ale lui, nu vor putea niciodata umple acel gol al unei relatii, daca nu exista comunicare. Nu astepta mereu sa fie el cel care face primul pas, spune-i ce te nemultumeste, ce te deranjeaza! Intr-adevar, gesturile ar trebui sa vina de la sine, dar putina "instigare" nu strica.

Reaminteste-i ce gesturi iti fac placere si ce te face sa te simti bine. Nu te interioriza, nu refuza dialogul si nu lasa rutina si stresul emotional sau fizic sa va indeparteze unul de celalalt! Viata in doi este frumoasa atunci cand este traita in doi, cand se transforma intr-o mizerabila singuratate in doi nu isi mai are locul. Schimba placa, fa ceva, TRAIESTE!

Totul despre atacurile de panica

Persoanele care au atacuri de panica in mod frecvent au una sau amandoua dintre cele doua temeri caracteristice panicii: teama de moarte si teama de nebunie. Manifestarile resimtite la nivel somatic in timpului atacului de panica pot fi atat de puternic neplacute incat persoana sa simta ca va face un infarct sau ca se va sufoca. De asemenea, starea psihologica din timpul atacului de panica, senzatia de a pierde controlul asupra situatiei, determina teama persoanei ca va innebuni.

Atacul de panica este un episod neasteptat si intens de teama si anxietate. In majoritatea cazurilor, se declanseaza brusc, fara avertisment si fara un motiv evident. Simptomele includ, printre altele: palpitatii, cresterea ritmului cardiac, respiratie rapida sau senzatia de sufocare, dureri de cap, ameteala, tremur, transpiratie, dificultati de inghitire si senzatia de uscaciune a gurii. In unele cazuri, aceste simptome pot fi insotite de teama de moarte sau teama de a nu innebuni sau pierde controlul.

Desi sunt extrem de neplacute, atacurile de panica sunt de obicei inofensive si dureaza, de obicei, intre cinci si 20 de minute.

Cum puteti ajuta o persoana care sufera un atac de panica

1. Incercati sa aflati cauza care a declansat atacul

Incercati sa aflati daca teama a fost provocata de un motiv anume. Daca acesta exista, incercati sa il indepartati sau sa indepartati persoana de sursa de stres si sa o conduceti spre un loc mai linistit.

2. Calmati persoana

Vorbiti cu persoana care sufera atacul de panica linistit, dar ferm. Incercati sa o convingeti sa ramana pe loc si sa se calmeze.

3. Ajutati-l sa isi recapete ritmul respirator normal

Odata ce persoana a reusit sa recapete un ritm respirator normal, ii va fi mai usor sa elimine celelalte simptome ale atacului de panica. Verificati daca nu cumva astmul este cauza respiratiei alerte. Astmul este o afectiune diferita, care necesita tratament special. Exista mai multe metode care ar putea sa va fie de folos:
metoda numaratului

Incercati sa il ajutati sa inspire si sa expire rar. O metoda este aceea de a il sfatui sa inspire in timp ce dvs. numarati cu voce tare. Numarati din ce in ce mai rar, pana cand remarcati ca respiratia a revenit la un ritm normal.

4. Metoda pungii de hartie

Hiperventilatia este provocata de lipsa dioxidului de carbon, care poate inrautati starea de anxietate. Pentru a ajuta la restabilirea nivelului optim de dioxid de carbon in organism, rugati persoana sa respire intr-o punga de hartie. Punga se plaseaza in dreptul gurii si nasului, astfel incat aerul expirat sa poata fi reinspirat. Puneti-o sa repete de zece ori si apoi sa respire fara punga timp de 15 secunde. Nu repetati de mai mult de trei ori acest procedeu, deoarece ar putea sa aiba efectul invers si sa creeze un exces de dioxid de carbon in organism.

In cazul persoanelor anxioase, nevoia de a controla mediul si evenimentele de viata este una foarte crescuta, sentimentul de incapacitate de a controla un anumit context determinand o senzatie puternica de teama si disconfort. In ceea ce priveste atacurile de panica, sentimentul de absenta a controlului este generalizat, fiind generat de incapacitatea de a determina momentul cand pierderea stapanirii asupra propriei persoane (atacul de panica) intervine. Framantarile permanente, teama de nebunie sau de moarte si atacurile de panica in sine pot determina in timp o scadere a stimei de sine, sentimentul de neputinta si in cele din urma chiar depresie.

Povestea unui suflet curat pe nume ZORRA

Se întâmpla în iarna anului 2007 când ne-am hotărât într-un final să aducem în casă un căţel. Un mult dorit West Highland White Terrier. Un mic ghemotoc de blană cu urechiuţe mari care ne-a luminat viaţa. Am numit-o Zorra şi am început să ne responsabilizăm odată cu venirea ei.

Totul s-a schimbat, nimic nu a mai fost la fel. Viaţa mea a urmat luând în calcul întotdeauna şi nevoile ei. Atunci când te hotărăşti să îţi iei un căţel, îţi asumi o responsabilitate pe perioadă nedeterminată şi te rogi să fie aproape de tine cât mai mulţi ani.

În ultimii zece ani, Zorra a luat parte la tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa mea. Căsătorie, divorţ, boală, bucurie, necaz, plecări, veniri, tristeţe, linişte, absolut TOT. Au fost momente în care mă temeam că Zorra la un moment dat va începe să vorbească iar eu o să fac infarct şi nu o să apuc să spun la nimeni :) Atunci când am luat-o pe Zorra am inceput să învăţ ce înseamnă să se bucure cineva când te vede şi să te iubească necondiţionat. Orice aş fi făcut, Zorra era acolo.

În ultimii cinci ani am fost numai noi două. Ochişorii ei precum mărgelele erau pe mine non stop, nu mă scăpa din priviri. Cine nu are un căţel, ar trebui să îşi ia unul. Bucuria pe care o afişa atunci când ajungeam acasă este de nedescris. Toţi prietenii mei care au cunoscut-o, ştiu exact despre ce vorbesc.

Aş putea să vorbesc foarte mult despre Zorra, dar nu o voi face. Nu o voi face dintr-un singur motiv, doare si doare al dracului de tare deoarece au trecut câteva zile de când Zorra nu mai este şi e greu, e foarte greu să trec peste acest moment, dar o voi face.

Vreau însă să vă vorbesc despre faptul că Zorra în ultimile luni a suferit de Sindromul Cushing (aş vrea să ştiu că aţi văzut făcînd click pe numele diagnosticului şi aţi aflat despre ce este vorba). Este o boală care scurtează viaţa prietenilor noştri necuvântători. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă să împiedic acest sfârşit al ei şi am întâlnit oameni extraordinar de pasionaţi de ceea ce fac, medici veterinari care ne-au ajutat, au fost trup şi suflet lângă noi. Nu ştiu dacă o să pot mulţumi vreodată pentru tot ceea ce au făcut medicii cabinetelor veterinare Color Vet si Duo Vet, dar in mod special Alexandrei Fărcaş. A fost incredibil să ştiu că mai există medici veterinari cărora le pasă.

Pentru mine Zorra nu a fost pur şi simplu un animal de companie, Zorra a fost un membru al familiei care a avut parte de toată grija şi dragostea derivată din acest statut. Am aflat că nu multe persoane ce au necuvântătoare în preajmă fac tot ce se poate pentru ele dacă acestea au o problemă de sănătate. Eu am fost opusul, indiferent de costuri am încercat să fac tot, absolut tot ca Zorra să fie fericită cât mai mult timp lângă mine...mai mult de atât nu am reuşit. Încercaţi ca data viitoare când prietenul vostru de nădejde are o problema să îl ajutaţi, nu staţi indiferenţi, ei nu o merită. Eu de ani de zile mă lupt cu nepăsarea oamenilor în ceea ce priveşte animalele din jurul nostru şi mă strădui să fac tot ce pot, Mergeţi la medic, aflaţi care este problema, trataţi-vă cu dragoste prietenul, aveţi grijă şi de sănătatea lui.

Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care aţi fost lângă mine şi mi-aţi transmis gânduri frumoase. Toate gândurile pozitive ajută. Ajutorul a venit de la prietenii dragi pentru care eu aş face acelaşi lucru dacă ar fi cazul. Va veni o zi în care voi avea lângă mine încă un necuvântător şi apoi încă unul şi tot aşa, dar nu acum...să te odihneşti în pace suflet curat şi înger păzitor pe numele tău ZORRA, îmi pare nespus de rău că nu am putut să fac mai mult de atât...

Oamenii se schimbă

În viaţă nu merită să te aştepţi la prea multe de la oameni. Este greşeala pe care eu o mai fac din când în când …. Consecinţele, evident, le suport tot eu ! Sentimentele sparte le lipesc tot eu, chiar dacă nu mai formează un întreg perfect. :))

Fiind un om bun, corect, care se implică, ajută, încearcă şi vrea să facă ceva cu şi pentru ceilalţi, crezi că şi ceilalţi sunt la fel, sau cel putţin că observă ce faci tu şi apreciază asta. Ei bine, realitatea este alta din păcate!

Aşa că e bine să nu mai aştepţi nimic de la oameni. Şi nici să nu le mai oferi prea multe gratuit. Să nu aştepţi ca ceilalţi să te înţeleagă… Nu-şi vor da silinţa, pentru că nu le pasă. Doar ştii cât îţi e de greu să te înţelegi chiar tu pe tine…. de ce ar face-o ceilalţi ?!

Să nu te aştepţi să fii o prioritate pentru ei şi nici măcar să se gândească şi la tine când iau decizii. Într-o lume în care fiecare se gândeşte doar la sine, e greu să spui “gândeşte-te la mine”. Aproape uită că exişti atunci când iau o decizie, indiferent că eşti sau nu, implicat şi tu !

Numai atunci când vei învăţa să nu ai aşteptări de la ei te vei pune singur la adăpost de noi dezamăgiri. Eu încă nu m-am învăţat minte. Poate, totuşi, într-o zi o voi face ! :))

Uneori e mai bine să fii rece , indiferent, distant. Să uiţi ceea ce simţi şi să-ţi aminteşti ceea ce meriţi. La urma-urmei, tu eşti mai important decât ceilalţi, aşa că rezervă-ţi ţie primul loc . Măcar o zi… Permite-ţi pentru o zi să fii egoist, să te gândeşti doar la tine şi să nu-ţi pese că cineva ar putea fi rănit de indiferenţa ta. Până la urmă, fiecare trebuie să primească ceea ce merită !

Câteodată e bine să laşi lucrurile să meargă de la sine. Să nu-ţi mai calculezi fiecare mişcare. Nu e nevoie să îţi planifici viaţa zi de zi… Lucrurile tot cum vor ele vor merge !

Eu cam rar reuşesc să fac ceea ce am spus mai sus. Dar în puţinele momente în care mi-am făcut mintea să tacă şi mi-am închis emoţiilor, mi-am dat seama că trebuie să înveţi să îţi fii de ajuns tu însuţi şi să nu-ti pese ce cred celilalţi despre tine.

Oamenii vin şi pleacă. Unii dispar, alţii revin după o vreme, pentru că îşi dau seama că le era mai bine lângă tine. Însă nu mai sunt la fel cum au plecat. Oamenii se schimbă, vrând-nevrând. Situaţiile îi schimbă. Dezamăgirile, realitatea şi deciziile luate îi schimbă. Oamenii se schimbă unii pe alţii.

E trist când constaţi că persoana de la care te aşteptai să fie măcar la fel cum ai fost tu cu ea, mâine e de nerecunoscut sau dispare inexplicabil. Dar nici tu nu rămâi la fel de idiot mereu, şi şansele de a ierta la nesfârşit nesimţirea unora, se epuizează. Altfel, practic, ţi-ai bate joc de tine, şi nu e corect ! Riscul de a-şi şterge din nou pantofii cu bunătatea ta, e mare ! Probabil mai mare decât puterea ta de a te ridica din nou după o nouă dezamăgire. Şi uite aşa…ajungi să vezi că, deşi de-a lungul timpului cunoşti mulţi oameni şi legi prietenii, la un moment dat tot singur eşti .

Oamenii pleacă, iar la sfârşitul zilei…TU eşti TU indiferent lângă cine stai. Trebuie să devii şi să rămâi prieten cu tine însuţi, pentru că eşti singura persoană cu care îţi petreci tot restul vieţii ! Deci nu te compromite! Unii oameni chiar nu merită! Iar cei care merită, nu se vor comporta aşa cu tine!

O valoare inestimabilă - adevărata prietenie

In ultima vreme m-am gandit foarte mult la ce inseamna cuvantul "prietenie". De obicei, prietenia este vazuta ca fiind acea relatie calda si placuta care ne da incredere in noi, ne da curajul sa actionam in unele momente mai dificile. Prietenia este acea oaza pe care o cautam cand suntem lipsiti de putere si speranta. Este acea lumina cand nimeni nu ne intelege. Prietenia este ceva profund care nu ar trebui rostit cu atata usurinta.

De multe ori m-am intrebat cum ia nastere o prietenie?

Daca ar fi sa ne gandim la definitia prieteniei, aceasta inseamna o relatie afectiva si de cooperare intre doua sau mai multe persoane ce implica suport reciproc, incredere reciproca, loialitate, iubire, intelegere si empatie, dar si multe alte calitati (dorinta de bine pentru celalalt, simpatie, onestitate, posibilitatea de confesiune in fata celuilalt, posibilitatea de a cere ajutor in situatii de cumpana, dar si bucurie in prezenta celeilalte persoane) care fac ca legatura dintre acele persoane sa fie unica si plina de frumusete.

Din punctul meu de vedere, pentru ca aceste calitati sa fie prezente intr-o relatie de prietenie, este nevoie de un ingredient extrem de important: cunoasterea celuilalt in profunzime. Atat timp cat nu cunoastem suficient de mult persoana de langa noi, cu greu vom reusi sa integram aceste lucruri. Elbert Hubbard spunea: Prieten adevarat e cel care, chiar daca te cunoaste bine, continua sa te placa.

De foarte multe ori prieteniile iau nastere foarte rapid, bazandu-se pe lucruri comune (de exemplu, aceeasi preferinta in materie de muzica, acelasi mod de a petrece timpul liber, acelasi mod de gandire si altele asemenea). Cu siguranta, acest fapt ajuta foarte mult la crearea unei prietenii, la mentinerea ei, dar sigur nu este de ajuns. Faptul ca se impartasesc aceleasi opinii si preferinte nu asigura o legatura de durata.

Eu consider ca tocmai in momentele critice sau mai putin placute se vede cine este cu adevarat prieten si aici intervine capacitatea de a fi alaturi de celalalt, de a-l intelege si de a-l putea ajuta pentru a depasi momentul.
Pentru ca o prietenie sa fie de calitate, e important ca fiecare sa contribuie cu ce are mai bun si sa-l completeze pe celalalt si astfel “produsul” va fi unul reusit. De asemenea, un lucru foarte important pentru o prietenie adevarata este renuntarea la dependenta. Fiecare are nevoie de momentul sau, de intimitatea sa si de ritmul propriu pentru a actiona. In prietenie, aceste lucruri sunt adesea omise.

Oamenii considera ca prietenii trebuie sa impartaseasca cu ei tot si, mai mult decat atat, sa fie primii care afla. Total gresit din punctul meu de vedere! Aceasta nevoie de dependenta nu va duce decat la frustrare, suparare si o relatie superficiala. Atunci cand vrei mai mult decat ti se ofera de obicei se produce o ruptura.

Pentru o relatie profunda nu e necesar sa se petreaca foarte mult timp impreuna, ci de calitate. Un prieten adevarat va fi prezent mereu in inima ta, chiar daca nu poate fi prezent si fizic si vei putea sa vorbesti cu el si sa-i simti caldura chiar si de la distanta. Te poti auzi sau vedea cu el dupa o lunga perioada si sa ai senzatia ca ultima data cand ati vorbit a fost ieri.

Tipuri de prietenie

Poate ca pare ciudat, dar da, exista mai multe tipuri in functie de nevoile fiecaruia. Bineinteles, sunt mai multi care vorbesc despre diferite tipuri de prietenie, dar eu am l-am ales pe Aristotel. Mi s-a parut ca perspectiva sa este cea mai potrivita.

1. Prietenia bazata pe utilitate (folos). Acest tip se regaseste frecvent la varstnici si la prieteniile cu strainii. In aceste cazuri, persoanele nu cauta compania celorlalti din cauza ca se simpatizeaza, ci pentru ca au de castigat de pe urma acesteia. Acest tip de prietenie nu dureaza in timp.

2. Prietenia bazata pe placere. Aceasta intervine mai mult in randul tinerilor. Acestia au tendinta sa se lase influentati de senzatiile de moment si sa ia decizii care le satisfac dorintele si placerile de moment. Adesea se intampla ca acesti tineri sa se imprieteneasca si sa se desparta in aceeasi zi.

3. Prietenia bazata pe starea de bine (armonie). Acesta este cel mai benefic tip de prietenie. Persoanele din aceasta categorie se imprietenesc pentru ca se plac, pentru ca detin acele calitati necesare pentru ca relatia sa fie de durata si, mai mult decat atat, se bazeaza pe similaritate, pe valori comune care fac ca interactiunea dintre acele persoane sa fie una pozitiva.

Prietenia trebuie intretinuta, incurajata si respectata mereu. A respecta nu inseamna a fi de acord cu toate actiunile intreprinse de celalalt, ci de a i le respecta, intelege si de a lasa persoana sa isi dea seama singura unde greseste. Desigur, propria parere poate fi spusa, dar fara a se impune, fara a sufoca persoana.

Mai exista ceva important care poate distruge o prietenie: FRICA. Atat timp cat traim cu frica accentuata ca relatia se poate incheia din diverse motive, ca prietenul/prietena se poate supara din cauza unor lucruri marunte, nu facem decat sa aducem energie negativa, sa pierdem timp cu lucruri si ganduri inutile si sa-i stresam si pe ceilalti. Prietenia presupune profunzime, implicare si dorinta de evolutie permanenta.

Undeva la mijloc

De multe ori stau şi fără să vreau sunt bombardată din toate direcţiile cu informaţii legate de felul în care îţi poţi trăi viaţa liniştit şi fără griji într-un mod sănătos. Toată lumea dă like şi foarte mulţi fac share sperând că noi vom crede cu toţii că cei mai mulţi au o viaţă perfectă şi fără griji. Cel mai perfect iubit/ă, cea mai bengoasă maşină şi cel mai sociabil om este acela care se ascunde în spatele reţelelor de socializare. Noi restul care muncim, care avem probleme de tot felul, nu ne lăudăm cu ceea ce am făcut zi de zi sau nu spunem tare şi răspicat că avem cea mai extraordinară viaţă posibilă, noi suntem nişte banali. Pe noi nu ne interesează traiul virtual şi ne mulţumim cu unul real.


Consumul de internet ne-a invadat vieţile, iar mulţi oameni sunt, pur ţi simplu, dependenţi de Facebook pentru că vor să fie recunoscuţi şi iubiţi. Dar, într-un univers care glorifică transparenţa totală, este foarte dificil să îţi protejezi intimitatea. Din păcate multe persoane ajung să îşi trăiască viaţa pe Facebook şi toate celelalte reţele de socializare. Pe lângă orele în şir petrecute în mediul virtual, sunt adăugate şi postate şi poze, gânduri, sentimente personale şi intime chiar, care nu ar fi cazul să apară într-un mediu online şi public. Pe nimenu nu interesează de fapt ce minunat te-ai simţit tu la nu ştiu ce terasă şi ce elegant te-ai scobit în nas. Pericolele care se ascund în spatele tuturor reţelelor de socializare sunt tocmai datorită faptului că împărtăşim prea multe informaţii personale. În primul rând, nu toate persoanele pe care le ai în "lista de prieteni" sunt şi persoane dragi, cunoscute. Ar trebui să verifici identitatea reală înainte de a accepta pe cineva în a-ţi deveni "prieten".

Eu fac parte din categoria oamenilor care are şi păstrează legătura pe reţelele sociale cu oameni cunoscuţi. Oameni pe care i-am cunoscut într-un anume moment sau de care mă leagă amintiri. Nu sunt o sălbatică, am o mulţime de prieteni, însă cei pe care îi am sunt atât în viaţa reală cât şi în cea virtuală. Eu nu dau sfaturi nimănui, mă feresc întotdeauna de acest lucru, eu îmi spun doar părerea sau povestesc o experienţă proprie şi asemănătoare. Nu m-aş lăuda niciodată cu faptul că nu am citit niciodată o carte din scoarţă în scoarţă,dacă aş face-o, aş tace dracu din gură, ăsta nu e subiect de laudă aşa cum văd că se practică mai nou. Jesus, părerea mea, nu mai spuneţi asta niciodată. Mă amuză un pic faptul că cei ca mine la un moment dat vom trece în categoria cealaltă, noi vom fi ciudaţii care-i înconjoară pe cei "perfecţi"...restul? e can can...