Falsitate dusă la extrem

Viața noastră se schimbă pe zi ce trece și odată cu modernizarea lucrurilor, ne schimbăm și noi, oamenii. Aleg să mă refer la fetele din ziua de astăzi și modul lor de a fi cu sine însăși și cu băieții cu care relaționează, comparându-le cu fetele de altă dată care aveau altă gândire, alt stil de viață și altă doză de demnitate. Or totul se rezumă la demnitatea care este sau nu la o fată.

De ce poartă femeile, însă, atât de mult machiaj în viaţa de zi cu zi? Asta nu pot să înţeleg eu. Cunosc femei care sunt atât de speriate de ideea de a fi văzute fără machiaj, încât se trezesc foarte devreme doar pentru a-şi aranja machiajul înainte ca ceilalţi să se trezească. Dorm fără să se demachieze. Îşi petrec fiecare moment al vieţii lor acoperite de o varietate de creme, rujuri, rimeluri, creioane de ochi, fond de ten şi poţiuni magice antirid. Alte femei se machiază doar din când în când. Folosesc diverse creioane şi culori pentru a schimba forma ochilor şi pentru a le da culoare. Îşi îmbracă buzele în diferite glossuri cu texturi apoase pentru a-şi face buzele să strălucească şi să pară mai mari. Îşi acoperă imperfecţiunile tenului folosind fond de ten. Devine evident, astfel, motivul pentru care firmele producătoare au cifre de afaceri de miliarde de dolari anual. Fiindcă pentru fiecare produs de machiaj, pentru fiecare ruj, cremă, fard de pleoape, ş.a.m.d, există un produs special conceput pentru a le curăţa. Și totuși de ce fac asta? Aceasta este întrebarea pe care mi-o pun deseori. Ar fi chiar aşa o crimă ca fiecare femeie să se dezvăluie în toată naturaleţea ei, cu faţa lipsită de diferite pudre şi modificări de umbre sau structură? Ce s-ar întâmpla dacă şi-ar întâlni prietenii, colegii sau şefii aşa? Chiar ar fugi toţi înspăimântaţi?

Iar în ceea ce-i priveşte pe bărbaţii din viaţa lor, fie că este vorba de soţi, iubiţi sau potenţiali iubiţi, ar fi chiar aşa o tragedie dacă aceştia le-ar vedea faţa lipsită de machiaj, naturală? Nu prea cred. Personal, prefer să privesc o femeie cu trăsăturile ei naturale nealterate, chiar dacă asta implică şi existenţa anumitor imperfecţiuni. Nu sunt sigura ca o sa înțeleg vreodată această obsesie ciudată. Singura mea presupunere este că totul are legatură cu frica. E ok să-ți dezvălui dimensiunile corpului, însă niciodată dimensiunile sufletului. Si asta este, din punctul meu de vedere, cu adevărat o rușine. Aaa, să nu uit, pe reţelele sociale majoritatea au o viaţă "perfectă" :)