Ocazional realizez ca ani întregi, de fapt, stai, decenii la rând am suferit din cauza altora. Stai, de fapt, nici măcar din cauza lor. Majoritatea nici n-au vrut să mă rănească. Doar au decis pentru sine, iar eu am fost victimă colaterală.
Corect ar fi să spun că ani de zile am suferit în relații.
Oameni care dispăreau brusc când aveam nevoie de ei, după ce le fusesem de ajutor de multe ori în trecut.
Oameni care promiteau și nu făceau.
Oameni care se prefăceau brusc că nu mă cunosc.
Oameni care răspândeau minciuni despre mine.
Oameni care nu-și respectau cuvântul.
Care se purtau frumos de față cu mine, dar mă disprețuiau în prezența altora.
Oameni care m-au mințit.
M-au înșelat.
Care nu au știut să se poarte omenește.
Nu au știut ce să facă cu sinceritatea și dedicarea mea.
De ce nu vă purtați frumos, oameni? De ce nu sunteți și voi cinstiți, deschiși, buni? E ceva în neregulă cu mine?
Nesiguranță, neputință, vinovăție, frustrare, furie, resentimente, regret, frică de a mai relaționa.
Nu cred că am fost mai ghinionistă ca alții, mă gândesc că majoritatea dintre noi suferă în relații.
Posibil să fi fost mai dornică de prieteni de nădejde, pentru că viața mea de familie a fost destul de dezechilibrată și mereu am căutat afecțiune multă și diversă în jur, am vrut să am mulți prieteni, să mă placă și să mă iubească multă lume, ca să ma sigur cumva că supraviețuiesc (o dorință subconștientă).
Cert e că da, m-am măcinat și m-am zdrobit și am bocit lacuri de lacrimi când oameni nu erau pentru mine ce-mi doream, ce așteptam, ce credeam că merit.
Apoi lucrurile au căpătat oarecare claritate. Nu mă mai amăgesc că un om sau altul va fi perfect în relație cu mine, în felul acesta nu mă mai dezamăgesc când el face cine știe, iar dacă face bine și frumos, mă bucur de surpriza plăcută.
E foarte simplu. Nicio ființă din lumea asta, nici mama, nic sora, nici iubitul, nici cătelul, nu trăiesc pentru mine. Fiecare trăiește pentru sine, se poartă cum îi vine, cum dorește, cum simte. Uneori ia în seamă sentimentele altuia, alteori nu.
Singura persoană care trăiește doar pentru mine sunt eu.
Doar eu pot face ce îmi face mie bine.
Nu am dreptul să cer asta nimănui.
Sigur că ar fi frumos ca cei din jur să țină seama de mine, de multe ori ei chiar o fac, dar eu, ca de altfel toată lumea, tind să observ, să simt doar când așteptările mele nu sunt împlinite. Nu o să țin minte toate situațiile când ai fost ok cu mine, dar sufăr enorm pentru cele două dăți când n-ai făcut-o, pentru că ai avut de făcut ceva pentru tine atunci. Nu pot să-ți reproșez asta, nu câtă vreme știu și recunosc că și eu fac același lucru uneori, altora.
Nicio ființă umană nu poate trăi mereu conștient de alții, împlinindu-le lor toate așteptările. Nu se poate. Dezamăgim des, oricât ne-am strădui să nu. Cu cât oamenii gândesc mai mult, mai înalt despre noi, cu atât îi vom dezamăgi mai tare.
Așa că eu sunt într-un loc mult mai confortabil așa, fără așteptări. Prietena mea nu mă sună trei luni, deși știe că îmi e greu?
Altă dată aș fi bocit și i-aș fi scris tone de scrisori să o cert.
Acum o sun, să mă asigur că e bine. O sun de mai multe ori. E bine, doar nu poate să le ducă și pe ale mele acum. Nu-i nimic, nu e obligația ta să faci asta. Ne regăsim când poate și ea.
Nu am nevoie de nimeni să mă facă fericită.
Sunt bine cu mine. Îmi sunt de ajuns.
Nu depind de ce fac alții, depind doar de mine.
Dar am grijă să spun celor din jur de ce am nevoie. E important pentru mine ca toată lumea să știe.
Nu am așteptări de la tine, o să mă bucur când ne conectăm, dar te rog nu mă minți, nu mă bârfi, nu mă jigni, nu mă desconsidera. Nu te las să strigi, îți accept supărarea, dar nu pot fi sacul tău de box, o să mă ridic și-o să plec. Poți face mișto de mine cu mine de față, îmi plac glumele bune. Nu-mi ascunde lucruri care ar putea fi importante despre mine. Și nu ascunde vinul ăla bun când vin. 🙂
Nu mă mai supăr când se întâmplă lucruri asupra cărora nu am control. Renunț la relații care sunt dezechilibrate, fără suferință. Nu îmi e bine cu tine, viața e scurtă, hai să ne-o trăim separat. Comportamentul celorlalți nu stă în puterea mea. E ca și cum aș suferi că afară tună. Nu e despre mine că tună. E despre nori, treaba lor. Închid geamul, pun niște rock și îmi fac un ceai verde.
Asta nu înseamnă că nu am relații frumoase, dimpotrivă. Am prieteni buni, am o relație extraordinară cu mama, cu sora, cu mulți oameni care sunt deschiși, vulnerabili, sinceri cu mine, așa cum sunt și eu cu ei. Dar nu mai pun presiune pe niciuna, le las să se desfășoare, eu doar apar acolo și mă bucur de tot ce vine bun spre mine. Iar prietenii mei se simt confortabil așa, ne e foarte bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu