De-a lungul timpului

Viața ne suprinde mereu și câteodată ajungem să ne gandim la faptul ca nu am luat decizii tocmai bune de-a lungul timpului, ajungem să ne gândim uneori la anumite lucruri pe care le-am făcut în trecut și acum de fapt să ne fi dorit să le fi făcut altfel.

 

Că vorbim de liceu, de foste iubiri, de locul de joacă sau de chestii legate de primul serviciu, cu toții  avem măcar un lucru pe care îl regretăm  din trecut. Spre exemplu, unii ne-am dori să ne fi distrat mai mult în liceu, sau poate sa fii fost mai cuminti, în timp ce alții și-ar fi dorit să își fi iubit mai mult bunicii.

Sa te privesti astazi in oglinda si sa vezi omul care ai devenit, atunci cand razi, vorbesti, te iubesti pentru cum esti tu, cu greselile tale, cu momentele tale de slabiciune sau de stupiditate, cand te ierti pe tine pentru greseli pe care le-ai fi putut face, pentru ca nimeni nu este perfect, atunci eliberezi copilul din tine, ii deschizi o usa catre exterior, dezvolti o relatie cu el. Este ca un copil in realitate, pe care il intelegi, il ajuti sa mearga mai departe, il iubesti, il lasi sa se dezvolte armonios.

Inainte de a fii critic cu tine si inchis, gandeste-te la copilul din tine.

Este important sa stii de existenta copilului din tine si sa te gandesti la acest lucru. Sa stii ca si aceasta parte din tine trebuie sa fie in lumina, libera, linistita, nu reprimata, intunecata, pentru ca ai nevoie sa fii in armonie cu tine insuti. Roaga copilul din tine sa te ajute, sa iti arate ce doreste, sa se manifeste liber si permite-i sa faca aceste lucruri. Vei simti schimbari minunate in viata ta, atat in plan fizic cat si spiritual.

Cand te-ai trezit aruncat in viata si ai avut de luat decizii, decizii peste decizii, cand ti-ai dorit sa faci foarte multe lucruri si sa devii omul care credeai ca trebuie sa fii iar mai apoi realizezi ca anii au trecut si te-ai trezit fara un scop in viata, ancorat in viata cotidiana si rutina stai si te gandesti mai atent la tine. La ceea ce esti si la ceea ce ti-ai fi dorit sa fii cu ani in urma

De-a lungul timpului sufletul omului acumulează de toate. Acumulează iubiri, eșecuri, frustrări, mici bucurii, mari realizări, neîmpliniri, regrete și alte sentimente de tot felul. Fără doar și poate el se leagă de oameni, de fiecare dată altfel, fără a mai putea fi dezlegat vreodată, fie că e vorba de oameni care fac parte din trecut sau dintr-un prezent nesigur.

Când vorbim de caracterul nostru, de comportamentul nostru, de atitudinea noastră față de diferite aspecte și de modul nostru de gândire, ce suntem noi dacă nu suma experiențelor noastre? Felul tău de a fi este, printre altele, rezultatul vorbelor pe care le-ai auzit de la părinții tăi, al lucrurilor pe care ei le făceau, al modului în care s-au poziționat ei față de tine, precum și rezultatul întâlnirilor cu diverși alți oameni care te-au marcat, al anturajului, al discuțiilor mai mult sau mai puțin comune cu prietenii, al introspecțiilor tale și, nu în ultimul rând, al situațiilor de viață cu care te-ai confruntat (ex: o dragoste neîmpărtășită, un eșec „nedrept”, pierderea cuiva drag etc.). Ce sunt toate astea dacă nu experiențe de viață? Și acum mă întreb: doar astfel de lucruri sunt experiențe de viață?