Cine folosește măști?
Conștiința de sine, acceptarea fricilor și defectelor precum și recunoașterea propriilor mecanisme patologice este pe cât de dificilă pe atât de necesară pentru dezvoltarea personală. Când suntem puși față în față cu noi înșine avem tendința de a fugi, ceea ce este un lucru foarte ușor de înțeles. Ne este greu să recunoaștem că nu suntem perfecți, mai ales când toți oamenii din jurul nostru afișează o viață lipsită de vulnerabilitate. Trăim cu convingerea că ceva este fundamental în neregulă cu noi. Toți suntem vulnerabili și toți avem mecanisme de apărare. Așa am supraviețuit până acum.
De ce uneori suntem dezamăgiți de modul în care acționăm?
Daniel Goleman în Inteligența Emoțională, descrie cum există un creier rațional și un creier emoțional. Dacă te-a luat vreodată gura pe dinainte sau ai acționat impulsiv pentru ca mai apoi să constați că ai fost prost, este extrem de probabil să fii acționat sub influența creierului emoțional.
Când percepem inconștient o situație ca pe un pericol, nu avem timp să analizăm lucrurile – deci să accesăm partea rațională a gândirii. În schimb, controlul este preluat de parte emoțională, care acționează mult mai rapid.
De ce acționăm în modul în care acționăm?
Copilăria este plină de decizii iraționale pe care le luăm, inconștient evident. Fără abilitatea de a ne explica rațional lucrurile, jonglăm cu noțiunile pe care le avem pentru a putea accepta și integra evenimentele din jurul nostru. Pe moment, toate acestea ne ajută. Devenind adulți, teoretic am putea să ne resetăm modul de gândire însă, nefiind conștienți că am integrat mecanismele respective, ele fac în continuare parte din viața noastră de zi cu zi. Mai mult chiar, pot fi chiar percepute de ceilalți ca parte a personalității, ne poate afecta viața de familie, relațiile cu prietenii și schimba complet modul în care ne raportăm la noi.
Repet, nu există niciun individ care să nu aibă traume din copilărie. Majore, minore, un simplu ignorat 5 minute pentru că părinții erau epuizați sau abuz sexual, cu toții suntem afectați din copilărie.
Totul este ok, sunt bine, nu este necesar să schimb nimic deși nu simt nimic.
Este ca o falsă împlinire și împăcare cu viața. Oamenii aceștia pot fi percepuți ca delăsători și vor declara că nu simt nimic în situații în care majoritatea ar simți ceva. Le este greu să își asume vreo responsabilitate cu implicație emoțională și deci nu formează niciun tip de conexiune profundă, se înstrăinează de familie, sunt reci în relațiile de cuplu și au prietenii superficiale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu