Habar nu ai ce greu îmi este să intru în casa copilăriei mele şi să stau în camera unde am crescut. De ce nu vii astă seară să îţi povestesc cum m-am simţit atunci când am stat minute în şir holbându-mă în direcţia în care tu ţi-ai petrecut ultimile clipe. Vorbesc singură şi aprind ţigare de la ţigare iar tu nu vii. Te-ai supărat pe mine şi nu mai vrei să mă asculţi. Of, am obosit iarăşi de tot şi de toate chiar şi atunci când îmi este bine. Mda, nu ştiu ce să fac…poate să mă bag în pat şi să mă chinui să adorm. Ciudată’I viaţa asta, nici nu mai ştiu ce să cred. Ce să mai cred oare că mi-a pregătit mie EL? Nu-mi pasă…mă bag în pat chiar dacă mă doare sufletul…Hmm, respiraţia ta mă scoate din minţi. Aşa de rece şi totodată aşa de plăcută. Mă bucur că ai venit totuşi lângă mine, mi-ai lipsit. Da, am fost în oraşul nostru natal şi mi-a părut rău că nu ai fost cu mine, mi-ar fi plăcut să ne plimbăm de mână pe stradă. Nu, nu am avut curajul să mă duc în locul acela pe deal şi nici la tine la cimitir. Nu mai am ce să fac acolo. Tu nu eşti în niciunul dintre aceste locuri. Eu cum sunt? Cred că sunt bine, chiar dacă nu sunt întotdeauna convinsă de asta. Da, am mai auzit asta “Să nu alergaţi la cei ce vorbesc cu morţii, la vrăjitori să nu umblaţi, să nu vă întinaţi cu ei” (Levitic 19:31). Şi iarăşi: ,,Barbatul sau femeia de vor chema morţii sau de vor vrăji, să moară neapărat; cu pietre să fie ucişi” (Levitic20:21). Eu cum ar trebui să sfârşesc pentru că vorbesc cu voi? Haha, nu râde, ştii că mă doare în cot.
Hai lasă, se mai şi spune că, dacă atingi cadavrul cuiva care ţi-a fost drag, nu vei mai avea vise legate de el. Asta ar fi nasol pentru mine, să nu mai am vise cu voi. Eşti pus pe şotii noaptea asta, s-a întâmplat ceva acolo? Da măi, eu ştiu că cei morţi sunt doar invizibili şi nu absenţi. Doar că mai tragi şi tu chiulul câteodata şi mă laşi singură să îmi fac de cap. Ce vrei să îţi spun despre mine? Tu doar ştii totul pentru că mă vezi în fiecare secundă. Cum a fost ultima perioadă? Sinceră să fiu a fost cam stranie, cam haotică şi m-a tras iarăşi puţin în jos. Nu, stai liniştit, de data asta m-am ridicat mai uşor pentru că nu aveam încotro. Nu, nu a fost ca atunci când, brusc, ceva m-a tras repede, repede înapoi până când m-am întors în corpul meu. Am început să simt din nou durerea. Ştii bine că atunci am început să plâng. Paramedicii au încercat să mă consoleze şi să vorbească cu mine. Ei nu ştiau motivul pentru care plângeam. Am plâns şi pentru că nu am vrut să mai vin înapoi, îmi era bine acolo aproape de voi. Am încercat chiar să închid ochii pentru a mă întoarce acolo, dar nu a mers. Tu ştii că de atunci nu mai am nici o teamă legată de viaţa de apoi. Aşa cum o spun de fiecare dată, din punctul ăsta de vedere sunt o privilegiată, am suflete dragi în ambele lumi…Cât e ceasul? O, doamne…e dimineaţă şi o să plec la servici având în cap faptul că moartea este un fenomen căruia nu i se poate sustrage nimeni din lumea pământeană…halal zi…o să trebuiască să-mi sun iarăşi terapeutul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu