joi, 30 ianuarie 2025

Paradoxul vremurilor noastre

De vreo doua luni nu am mai apucat sa scriu chiar daca m-am gandit  in fiecare zi ca ar trebui sa o fac. Regret nespus ca nu mai am timp pentru mine, dar nu ma obliga nimeni sa fac ceea ce fac, o fac de buna voie. Treptat renuntam la a face ceea ce ne place pentru ca ne coplesesc celelalte activitati din viata noastra pe care am ajuns sa le facem mecanic. 

De foarte mult timp observ un singur lucru si anume tristetea care „bantuie” in jur.

Nu obisnuiesc sa retraiesc momente trecute, mi se pare desart si inutil. Dar in aceeasi masura, e drept, retraiesc senzatii. Par uitate si totusi uneori, revin la fel de puternice ca in clipa in care le-am simtit prima oara.

Viata e formata din trairi banale printre care se regasesc uneori semne ce ne arata ca am mai si trait cu adevarat cateodata. Intamplarile ale caror senzatii ni le reamintim sunt de fapt punctele de referinta ale zilelor ce vor urma. Un punct de maxim odata atins (prima tigara, primul sarut, primul cuvant soptit la ureche) nu este dacat o aruncare in banal a clipelor ce vor urma si o lupta continua pentru a depasi starea de letargie in care ne arunca cotidianul.

Intotdeauna vrem mai mult, intotdeauna vrem altceva. Si incercam in fiecare zi sa traim clipe ale caror senzatii ni le vom reaminti toata viata.

Traim cu dorinta ca momentele frumoase sa se repete si cu speranta ca vor fi depasite asteptarile noastre. De aceea suntem usor de dezarmat, e atat de simplu sa ne lasam coplesiti de asteptari neimplinite. Iar starea asta nu e doar a fiecaruia dintre noi. La asta se aduna senzatiile celui de alaturi, fie el partener, prieten sau vecin, suntem o suma a starilor celor din jur si asta e cea mai buna dovada ca nu suntem singuri pe lumea asta. Suntem tristi pentru ca traim intr-o lume trista, desi ma gandesc uneori ce fericiti am fi daca am trai intr-o lume fericita!

In unele dimineti regret ca nu m-am trezit printesa si in cele mai multe seri imi spun ca maine va fi mai bine si o sa ma apuc de ceva nou, cateodata chiar o fac, dar de multe ori nu...

"Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiți,
Citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile."
Octavian Paler

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu