După câteva dureri de cap și multe ore de deliberare, am ajuns la concluzia că principiul e bun, e sănătos, îmi e bine cu el acolo și dacă, fără voie, l-am încălcat, trebuie să remediez ce am făcut. Toate bune și frumoase, doar că încercând să repar, m-am lovit de un regulament imuabil, al unui context în care am ajuns cu voie și de plăcere, dar exterior mie. Și cineva m-a apostrofat. Mi-a spus că dacă într-o zi faci ceva, înseamnă că îți asumi. Dacă revii ulterior asupra lucrului și modifici, înseamnă că nu îți mai asumi. Așa să fie, oare? Mă îndoiesc amarnic.
Să presupunem că azi am ochelari de cal la ochi. Și spun ceva, chiar cred cu tărie în ceva. Poate chiar îți aduc 100 argumente care să susțină ce cred eu sau ce spun. Câteva zile mai târziu (săptămâni, luni, ani) vine cineva și îmi arată parul din ochi. Citesc o carte, văd un film, nu are importanță cum, dar mă deștept o idee mai mult, ochelarii de cal dispar sau măcar îi dau mai hacana. Vin la tine și spun: auzi, știi ce ți-am spus ieri? Iartă-mă, se pare că m-am înșelat, e un studiu care demostrează că lucrurile sunt roșii, nu verzi. Asta înseamnă că nu îmi asum ce am spus ieri? Nu, asta înseamnă că azi am putut să văd o altă perspectivă, să deschid ochii mai bine, azi am o informație suplimentară, azi știu un pic mai bine ceva. Și mai înseamnă că am capacitatea și puterea de a corecta.
Dacă astăzi fac sau spun ceva și mâine îmi dau seama că am greșit, a rămâne cu greșeala făcută și așa-zis „asumată” este o prostie. Astăzi îmi asum cine sunt, ce fac, ce spun, ce scriu, îmi asum toate greselile făcute până acum. Mâine la fel. Dar îmi asum și că nu sunt perfectă. Și că nu dețin adevărul absolut. Că nu am toate informațiile din lume. Prin urmare, pot face greșeli. Asumarea înseamnă responsabilitate. La fel și recunoașterea greșelilor. O zi în care nu înveți nimic e o zi irosită, iar dacă înveți în fiecare zi ceva, înseamnă că la un moment dat realizezi că cel puțin o dată în viața ta ai știut mai puțin decât azi. Deci cel puțin o dată ai emis o judecată, o opinie, un gând, o vorbă greșită. Ce faci, îți asumi ce ai spus atunci și rămâi așa până pleci la ceruri sau recunoști că ai greșit și că poate nici ceea ce știi azi nu e adevărul absolut? Cu cât știu mai multe, cu atât am impresia că știu mai puțin. Și asta mi-o asum.
Nu confunda asumarea cu lipsa de flexibilitate. Verifică în permanență informațiile pe care le deții, valorile pe care le ai, fii deschis la nou, citește măcar o pagină pe zi, schimbă mereu ceva, nu te da cu fundul de pământ și nici cu capul de pereți dacă ai greșit ceva. Nimeni nu e perfect. Recunoaște când ai greșit și schimbă. Vei putea avea surpriza că așa, imperfect cum ești, ești mai fericit când îți recunoști greșelile decât ești atunci când aduci 100 de argumente inutile pentru a te menține într-o stare „asumată” ieri. Sau, mai rău, acum 20 de ani.
Ai revenit la ce erai! BRAVO!
RăspundețiȘtergere