Cu paşi mici prin viaţă

Cu toţii avem momente în viaţă, când ţi se pare că eşti încercat la maxim de Dumnezeu, că este peste puterile tale să treci de toate câte s-au abătut peste tine, crucea ta este imposibilă de dus, că nu mai ai nici o putere pentru a continua, se întâmplă în viaţa fiecăruia dintre noi. Există situaţii, când pare că uite, până aici, că mai departe nu poate să fie mai greu, că nu poate Dumnezeu să mă „încerce” la nesfârşit, că trebuie şi mie să-mi dea careva bucurii, căci nu poate viaţa mea să fie doar o luptă continuă, fiindcă… fiindcă nu vreau să sufăr, vreau să fiu fericit, nu vreau necazuri, desigur şi cu conştientizarea existenţei veşnicei… să se mai ducă si la altii, să mă mai lase şi pe mine în pace…

E greu. Există un acel moment când nu mai poţi… Că poate mâine nu-ţi mai poţi plăti chiria, că dacă nu-ţi găseşti serviciu în timpul apropiat atunci…, că durerea celui care e lângă tine te înăbuşă şi nu ştii cum să-l mai ajuţi. Şi că mai există alţii implicaţi, care depind de reuşita sau nereuşita ta. Care te privesc şi în ochişorii lor se citeşte întrebarea: „Ai reuşit, acum totul va fi mult mai bine?”.

Stiu ce inseamna sa te simti obosit... si nu doar in sensul fizic. Lumea in care traim este un loc obositor. Este dificil. Incerci tot timpul si parca nici nu ai satisfactii. Esti obosit... doar pentru ca traiesti in aceasta lume. Te-ai saturat sa iubesti prea mult, sa ai grija de alte lucruri, sa oferi prea mult intr-o lume in care nimeni nu da nimic inapoi. Esti obosit sa investesti in rezultate nedefinite. Esti satul de incertitudini. Esti satul de tristete.

Stiu ca nu ai fost intotdeauna atat de intors pe dos - ca a existat o perioada in care erai plin de speranta, in care zambeai tot timpul... in care credeai ca totul va fi bine. Stiu ca ai fost dezamagita de prea prea multe ori, ca inima ti-a fost zdrobita si sufletul calcat in picioare. Stiu ca oamenii pe care ii credeai prietenii tai te-au lasat fix in momentul in care aveai cea mai mare nevoie de ei. Stiu ca te simti neinspirat pentru a incerca din nou. Stiu...

Pentru ca adevarul este simplu: suntem cu totii obositi. Fiecare dintre noi. La o anumita varsta tot devenim o armata de inimi frante si suflete ranite, cautand cu disperare implinirea. Vrem mai mult, dar suntem prea obositi pentru a cere. Nu ne place unde am ajuns, insa suntem prea speriati pentru a incerca din nou. Trebuie sa ne asumam riscuri dar ne este teama ca totul se va destrama din nou in jurul nostru. La urma urmei, nu stim de cate ori vom mai putea trece peste.

Credem ca suntem singuri in epuizarea noastra. Insa adevarul este ca suntem obositi unul de altul - obositi de jocurile pe care le jucam, de minciunile pe care ni le spunem si de incertitudinile pe care le afisam. Stiu ca pare imposibil sa mergi mai departe, sa incerci mai mult cand iti este epuizat nu doar trupul, ci si sufletul. Stiu ca idealurile pe care le aveai par la ani lumina distanta. Dar, uite, incearca si mai da-ti o sansa. Stiu ca te-ai saturat de toate incercarile. Stiu ca esti la capatul puterilor. Dar adevarul este ca mai poti duce... si poate ca in curand vei vedea si luminita de la capatul puterilor.

Cu totii suntem mult mai rezistenti decat credem si acesta este un adevar incontestabil. Exista intotdeauna mai multa iubire pe care suntem capabili sa o oferim, mai multa speranta, mai multa pasiune. Noi nu mergem suficient de departe pe propriile drumuri pentru a vedea cum actiunile dau roade. Ne dorim rezultate imediate si cand nu vedem niciunul, renuntam. Ne oprim. Devenim tristi si incepem sa credem ca totul a fost in zadar. Pentru ca aici este ceva ce noi toti detestam sa acceptam - niciunul dintre noi nu este inspirat in fiecare zi. Cu totii suntem epuizati. Cu totii ne descurajam. Insa trebuie sa avem mai multa incredere in noi, trebuie sa trecem peste acele obstacole. Doar pentru ca esti la pamant, satul de viata pe care o traiesti... nu inseamna ca nu faci o schimbare. Nu exista om care sa nu fi avut astfel de momente.

Si da, ai voie sa cazi cateodata.

Unele parti ale vietii se intampla in liniste... Unele schimbari apar treptat. Trebuie sa permitem timpului sa isi joace cartea. Atunci cand esti obosita, mergi cu pasi mici. Mergi mai departe in liniste. Mergi mai departe timida. Insa nu te opri. Da, ai toate motivele sa fii obosita. Esti obosita pentru ca faci o schimbare. Esti obosita pentru ca evoluezi. Si acesta este drumul pe care trebuie sa mergi. Trebuie doar sa ai rabdare.

Și-atunci am să accept că sfatul cel mai bun, atunci când simți că nu mai poți, este… să mai poți un pic...