joi, 10 martie 2016

Ce au în comun femeile cu tehnologia?




Am constatat şi eu la fel ca şi voi că de cele mai multe ori femeile şi tehnologia nu se împacă cel mai bine. Îmi place să am un laptop performant, un sistem audio super şi un telefon mobil bun, dar sinceră să fiu, pe cuvânt dacă mă interesează cum funcţioneză toate, cum se numesc toate părţile minuscule din ele şi cum ar putea să fie "tunate".

Mereu se generalizează faptul că femeile şi tehnologia nu au ce căuta împreună. Din anumite puncte de vedere, este adevărat. Un bărbat care schimbă o priza poate fi sexy. O femeie care face asta e... ciudat (ca să fiu diplomată). Biologic vorbind, natura ne-a lăsat diferiţi. Da, da, da... se tot ţipă în toate direcţiile "egalitate-egalitate-egalitate", dar intre femei şi bărbaţi nu va putea apărea niciodată semnul de EGAL. Desigur, e normal să fim egali în drepturi. Faptul că suntem OAMENI ne dă acest drept. Dar altfel, femeile şi bărbaţii nu sunt şi nu vor fi egali.

Natura ne-a lăsat pe noi emotive, visătoare, înclinate mai mult spre artistic şi uman, cu capacităţi mai bune de a deosebi nuanţele şi cu o atenţie distributivă mult mai avansată. Toate acestea sunt incompatibile cu şuruburile bujiile, conductorii, circuitele în serie şi cu prescurtările: WAN, LAN, DNS, DHCP.

Deci, dacă se întâmplă să o vezi pe iubita/soţia ta că suferă când i se strică laptopul... nu îi tot explica cum îl poţi upgrada sau că a apărut altul mai performant şi cu 4 giga de RAM în plus, pentru că o să o lase rece. Ea chiar ţinea la el, îl privea altfel decât un ansamblu de componente. Dacă partenera ta preferă să citească o carte în dulcele stil clasic stând comod aşezată cu o carte în mână, nu o mai bate la cap cu vreo tabletă specială. Dacă ţi-a zis că nu îi trebuie alt mobil, că încă poate să vorbească pe ăsta... zâmbeşte pur şi simplu. Înseamnă că eşti norocosul posesor al unei fiinţe feminine şi gingaşe. Nu o obliga să accepte în viaţa ei mai multă tehnologie decât simte că are nevoie. Şi în niciun caz nu o obliga să fie interesată de discursul tău despre cum orice reţetă de bucătărie poate fi scrisa în cod PHP. Savurează faptul că te priveşte ca pe un zeu în acel domeniu şi punct!

Cu toate acestea, greu de crezut sau nu, o parte din evoluția tehnologică este datorată femeii. Nu bărbații au simțit nevoia de a avea un cuptor cu microunde, o mașină de spălat rufe sau vase, un robot de bucătărie, un fier de călcat cu aburi sau o centruă cu vibro-masaj J

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu