sâmbătă, 14 septembrie 2013

Un pas înainte

Nu am mai scris de mult, şi nu, nu am făcut-o pentru că nu mai am nimic de zis, am făcut-o pentru că m-am concentrat pe cu totul şi cu totul alte lucruri mai frumoase. Acum că am trecut însă cu bine peste o nouă zi de vineri 13, mă cam doare sufletul să mă uit în urmă şi să văd cum oameni dragi din trecut se pot transforma în oameni pe care nu îi mai vrei în preajmă şi pe care nu îi mai cunoşti. Sunt şanse ca şi voi să vă fi săturat până peste cap de aceste replici şi totodată să fiţi şi voi conştienţi că în viaţa fiecăruia dintre noi au fost oameni pe care să nu-i mai vreţi aproape.

Slavă domnului că m-am deşteptat în ultimul an şi am scăpat de o parte din oameni. Oameni care nu m-au vrut aproape la bine şi la rău, oameni dispuşi să îţi facă rău în orice moment, oameni care nu pot să fie raţionali şi care nu îşi dau seama că prin acţiunile lor nu se distrug doar pe ei, dar sunt şanse mari să-i distrugă pe apropiaţii lor, pe cei care într-adevăr au făcut ceva cu viaţa lor. Se spune că atunci când primeşti o palmă să întorci şi obrazul celălalt. Eu însă mă întreb de câte ori să tot faci asta? Cât timp trebuie să treacă până când fiecare va plăti pentru acţiunile sale?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu