O seară enervantă de vară…la fel ca majoritatea din această perioadă. Nu mai înţeleg ce se întâmplă cu lumea asta a noastră şi cu toate transformările climatice. E prea cald, pe bune. Prea cald şi aerul prea uscat. Să stai şi să te uiţi la frunzele copacilor minute în şir şi să nu vezi niciuna mişcându-se devine frustrant. Singurul lucru ce se mişcă în jurul meu este sunetul sirenelor de pe ambulanţă. Nu mai înţelegi dacă se aude în faţa ta, în spatele tău, în stânga sau în dreapta. Partea bună este că pe căldura asta fumez mai puţin…poate până la toamnă reuşesc să mă las. De când este aşa de cald dorm şi eu cu geamul întredeschis. Într-una din nopţile trecute, când prin fereastra deschisă intra obişnuitul sunet al concertului nocturn organizat de orchestra greierilor din faţa geamului meu, am remarcat evoluţia unui solist care în mod clar cânta la alt instrument. Am pus mâna pe ce mi-a ieşit în cale şi am întrerupt în câteva secunde prestaţia ţânţarului ce se chinuia să intre peste mine prin plasa de la geam. Mă enervează ţânţarii. Dar cel mai tare la ei mă enervează bâzâitul. Dacă ar aplica tactica: muşcă şi fugi ar trăi mai mult. Noapte, gânduri multe, greieri şi mai mulţi, nelinişti şi imagini demult apuse prin faţa ochilor. De multe ori lacrimi ce izbucnesc fără să îşi ceară voie din colţul ochilor. Sper să nu îşi mai facă apariţia atacul de panică. M-am săturat de el. De fapt eu iarăşi m-am săturat de toate. Mă tem că mi-ar face plăcere să mă alătur ţie cât de curând. Te-am văzut astăzi din tramvai. Stăteai şi îmi făceai cu mâna…de ce nu mai vii la mine? De ce nu ai urcat în staţia următoare? Ţi se pare că sunt într-o pasă prea bună şi nu este momentul să mă deranjezi? Eşti naiv…sincer îţi spun. M-am plictisit în staţia de tramvai treizeci de minute aşteptând numărul şase. Te-am chemat. Te-am implorat să vii şi să îmi ţii companie. V-am luat la rând pe toţi dar eraţi ocupaţi probabil. Vă durea în cur că am nevoie de voi. Am învăţat cândva, demult, poate chiar prea demult, ceva foarte important: perceperea sunetului prin imagini, sau a imaginilor prin sunete. Bine că exista din fericire muzică adevărată, pe care ascultand-o nu este suficient doar să o auzim, eu una, cu ochii sufletului, o pot transpune în imagini, pot colinda pretutindeni, peste timp şi spaţiu. Fizic pot fi în mijlocul stadionului, dar sufleteşte pot fi în cu totul şi cu totul alte locuri. În momentul în care fizic suntem în acele locuri, timpanele sufletului ne vor transpune în muzica respectivă, o vom auzi la intensitatea pe care o vrem noi, o plutire de taine, de gesturi şi clipe unice, momente de trăire lină, lacrimi izvorâte din nimic. Am ieşit să mă plimb. Las noaptea să mă cuprindă şi să-mi aline gândurile. O să mă plimb până o să cad de somn şi nu o să mă mai trezesc dimineaţa la cinci. De ce vin mai puţini porumbei la geam? I-ai luat şi pe ei cu tine? Mda…poate ai şi tu nevoie de ei…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu