Cu paisprezece ani în urmă...

Am crescut într-o familie frumoasă şi fericita, crescută de părinţi cărora le mulţumesc pentru tot ce ne-au învăţat!

Ce am făcut acum paisprezece ani în 7 august...m-am pregătit să-mi iau rămas bun de la tatăl meu pentru totdeauna. L-am ţinut de mână şi i-am spus că locul în care se va duce nu este cel mai cumplit loc în care poate ajunge. I-am mai spus că acolo îl vor aştepta părinţii lui, plecaţi prea devreme dintre noi şi că nu va fi singur. Nu a durat mult şi de la o faţă plină de grimase şi de chin, atunci când am deschis ochii am văzut linişte şi împăcare.

Nu cred că este corect ca un tânăr de 22 de ani să treacă prin ce am trecut eu, cu toate astea mă bucur că am fost acolo. Mă bucur că l-am ajutat să facă ultimul pas. Că au trecut atâţia ani de atunci nu îmi vine să cred şi probabil nu îmi va veni niciodată. De fiecare dată când am nevoie de el este prezent în sufletul meu. Întotdeauna îmi voi aminti doar de lucrurile frumoase lăsându-le pe celelalte în sacul uitării...

Odihneşte-te în pace TATA, noi nu te vom uita niciodată!